Un clujean de 34 de ani a fost reținut de polițiștii clujeni pentru un concurs de infracțiuni: a condus o mașină furată, fără permis, băut și a rupt o conductă de gaz.

”Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Cluj-Napoca, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și furt în scop de folosință.

În fapt, la data de 23 mai a.c., bărbatul a condus un autoturism pe strada Patricu Barbu din Cluj-Napoca, unde, pe fondul neadatării vitezei la condițiile de drum și al consumului de băuturi alcoolice, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu gardul unui imobil și acroșând o conductă de gaz.

În cadrul cercetărilor efectuate, a reieșit faptul că acesta nu deține permis de conducere, iar la testarea cu aparatul etilotest i-a fost înregistrată concentrația de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul ar fi sustras autoturismul de pe strada Nădășel, din Cluj-Napoca, loc în care proprietarul l-ar fi parcat pentru a fi ulterior casat. În baza probatoriului administrat, pe numele bărbatului, polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Cluj. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.