Un clujean în vârstă de 32 de ani a fost reținut de polițiști ieri după ce a încercat să-și ucidă iubita cu o șurubelniță.

La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 04.00, poliția a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o tânără în vârstă de 25 de ani, din Cluj-Napoca, a fost agresată fizic în locuința sa de către un bărbat, acesta plecând de la locația indicată în apel.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 4 Poliție Cluj-Napoca, bărbatul fiind depistat și reținut cu operativitate în apropierea locației în care s-a produs evenimentul. Totodată, tânăra fost transportată cu celeritate la o unitate medicală pentru îngrijiri și investigații de specialitate.

Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul, în vârstă de 32 de ani, pe fondul unei stări conflictuale, i-a aplicat tinerei mai multe lovituri la nivelul corpului cu ajutorul unui obiect tăietor-înțepător.

Cercetările sunt desfășurate în continuare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.