Partidul Social Democrat va face două propuneri pentru funcţia de comisar european, au declarat, marţi, pentru AGERPRES, surse social-democrate.

Potrivit acestora, propunerile vor fi Dan Nica şi Gabriela Ciot, votate de Comitetul Executiv Naţional al PSD, reunit marţi la Palatul Parlamentului.

Gabriela Ciot este secretar de stat la MAE și este originară din Cluj. Este membru PSD din 2004.

BIOGRAFIE GABRIELA CIOT, CONFORM SITEU-LUI MAE: Doamna Melania-Gabriela Ciot a fost numită în funcția de secretar de stat pentru afaceri europene, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la data de 20 septembrie 2017.

Este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, iar în 2015 a obținut abilitarea pentru conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene.

În cadrul Facultății de Studii Europene este Directorul Școlii Doctorale „Paradigma Europeană” (relații internaționale și studii europene) și coordonează programele de masterat Management și negocieri internaționale și europene și Cultural Diplomacy and International Relations.

De asemenea, este coordonatoarea Centrului pentru Negocieri Internaționale și Europene, de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, și a secției de Diplomație Culturală (ICD Berlin, filiala Cluj-Napoca).

A obținut un doctorat în Relații Internaționale și Studii Europene (2012, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca) cu calificativul „Summa cum laudae” și un doctorat în Științe ale Educației (2009, Universiteit Ghent, Belgia). În perioada mai 2014 – noiembrie 2015 a ocupat funcția de consilier pentru afaceri europene în cadrul cabinetelor miniștrilor pentru Societatea Informațională, Fonduri Europene și Finanțe Publice.

2 COMENTARII

  1. Se pare că unele numiri politice pun coperta doctoratului înaintea jugului semantic, unde teme de interes numite „IDIOSINCRAZII în procesul decizional al politicii externe” sugerează aptitudini, termen medical sinonim cu intoleranță, respingere, nepotrivire ? Poate asta e. Nepotrivire a profesiei cu funcția. A cui ?

  2. CITAT: „”Pentru a ajunge conferențiar la Facultatea de Studii Europene, Gabriela Ciot avea nevoie și de articole științifice în domeniul relațiilor internaționale. Alături de Vasile Pușcaș, Ciot a publicat un ARTICOL COPIAT în proporție de 70%, conform Pressone. Articolul științific ”Psychological Factors in Foreign Policy Decision-Making (I): Decision-Making Models” este publicat în Studia Universitatis Psychologia-Paedagogia, revistă care aparține UBB, și este plagiat aproape în totalitate””, zice: https://www.stiridecluj.ro/social/gabriela-ciot-propunerea-pentru-postul-de-comisar-european-a-plagiat-o-lucrare-alaturi-de-vasile-puscas Mai departe, „”Plagiatul comisarului european de rezervă, Gabriela Ciot, și al fostului Negociator-șef cu UE, Vasile Pușcaș”” articol scris de Emilia Şercan & CO, la https://pressone.ro/plagiatul-comisarului-european-de-rezerva-gabriela-ciot-si-al-fostului-negociator-sef-cu-ue-vasile-puscas Cumul de infracțiuni ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.