Polițiștii clujeni cercetează doi bărbați bănuiți că ar fi înșelat trei femei, din Cluj-Napoca, prin ”metoda accidentul. Cei trei au sunat femeile respective, solicitându-le bani, sub pretextul că rudele lor ar fi produs un accident rutier în care au fost răniți copii.

De asemenea, cei în cauză ar fi înșelat, în același fel, alte patru victime din Suceava, Iași, Timișoara și Craiova.

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au identificat doi bărbați, de 27 și 32 de ani, deținuți în Penitenciarul Galați, care ar fi înșelat 7 persoane.

În fapt, cei doi sunt bănui?i că, în cursul lunii septembrie a.c., folosind telefoane mobile, ar fi contactat trei femei, din Cluj-Napoca, cărora li s-au prezentat ca polițist, respectiv ca avocat.

Sub pretextul că fiul sau fiica victimei ar fi produs un accident rutier, în urma căruia a rezultat rănirea gravă a unor copii, bărbații le-ar fi solicitat diverse sume de bani.

Ulterior, cei în cauză ar fi apelat la persoane aflate în libertate pentru a ridica banii de la locuințele părților vătămate.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 30.000 de lei.

De asemenea, din cercetări a reieșit că cei în cauză ar fi indus în eroare, prin aceeași metodă, patru persoane, din municipiile Suceava, Iași, Timișoara și Craiova.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

POLIȚIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ:

Nu dați curs instrucțiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute, care pretind că sunt reprezentanții unor firme, avocați sau medici!

Nu oferiți date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutor!

Când vi se solicită anumite sume de bani, pe care trebuie să le trimiteți în anumite conturi sau prin orice alte mijloace, fără să fiți siguri că în schimbul lor puteți primi ceea ce vi se promite, cereți cât mai multe date despre persoana care vă solicită sumele sau propuneți o întâlnire cu aceasta!

Notați numărul de telefon de la care ați fost contactat sau de la care ați primit mesajul, numele persoanei care vă contactează, calitatea în care se prezintă și păstrați atât apelurile, cât și mesajele, pentru ca aceste date să poată fi verificate de către polițiști!

CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI!

Pentru a evita să deveniți victima unei infracțiuni de înșelăciune, este bine să analizați cu atenție informațiile primite și să vă puneți câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor.

Este adevărat că, din diferite motive, cum ar fi traume fizice sau emoționale, vocea ‘rudei’/’fiului’/fiicei’ care sună pentru a solicita sprijin vă poate părea schimbată, însă nu ezitați să cereți amănunte referitoare la situația prezentată.

Înainte de a vă oferi ajutorul, aveți în vedere și următoarele aspecte:

În caz de accident, nu există noțiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătorești în acest sens sau prin societățile de asigurări.

Orice accident de circulație are două variante de soluționare: 1) depunerea unei plângeri la unitatea de poliție, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau 2) înțelegerea amiabilă a părților, ceea ce presupune repararea daunelor folosind polița de asigurare auto obligatorie.

Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgență este cea medicală și nicidecum aspectul financiar.

Atât victima, cât și autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.

De asemenea, trebuie să cunoașteți faptul că, în conformitate cu reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav este, de obicei, anunțat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.

Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informația, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acțiune.

În cazul în care sunteți martorul unei infracțiuni sau victima acesteia, apelați în cel mai scurt timp numărul de urgență 112 și rețineți cât mai multe detalii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.