Proiectul pentru aprobarea şi punerea în vigoare a noului Plan Urbanistic General (PUG),  a primit aviz favorabil din partea consilierilor locali în 22 decembrie. Aleşii locali au luat hotărârea de a vota proiectul pe motiv că, în caz contrar, municipiul ar fi intrat în blocaj şi nu ar mai putea fi emise documente precum certificate de urbanism. În ultimele ședințe din 2014, s-a stabilit și posibilitatea completării şi corelării documentaţiei în funcţie de solicitările celor interesaţi. Astfel, documentaţiile de urbanism aprobate anterior intrării în vigoare a PUG vor fi valabile 18 luni. În acest interval vor fi depuse documentaţiile complete în vederea eliberării autorizaţiilor de construire.

 

În urma petiţiilor cetăţenilor s-a stabilit că terenurile înscriere în cartea funciară în categoria curţii-construcţii, aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice nu pot fi inventariate sau declarate spaţii verzi.
Totuși rămâne problema celor care au terenuri fără construcții pe care nu se mai poate amenaja altceva decât spațiu verde – terenuri de sport și parcuri. Documentaţia întocmită de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca în colaborare cu Bogart Construct şi Planwerk, care va avea o perioadă de valabilitate de zece ani, a fost contestată de mai mulți clujeni care au rămas cu terenurile obținute cu greu în instanță inutilizabile.

 

Nu-și pot folosi terenurile

Un exemplu este cel al proprietarilor din zona sediului RADP din Someșeni și cei din apropierea Parcului Tineretului, care sperau să vândă terenurile pentru dezvoltări imobiliare sau să construiască ei înșiși ceva. Terenurile de lângă Selgros, de exemplu, care au aparținut RADP, fiind moștenite de la comuniștii care le-au confiscat în urmă cu peste jumătate de secol, au fost recuperate de oameni după ani de zile de procese în instanță. La ședința Consiliului Local Cluj-Napoca din 22 decembrie oamenii au luat cuvântul pentru a se revolta împotriva îngrădirii dreptului de proprietate, dat fiind că noul Plan Urbanistic General le interzice schimbarea destinaţiei terenului, respectiv utilizarea acestuia în vederea construirii de locuinţe.

 

PUG-ul care expropriază

”Acest teren ne-a fost confiscat de comunişti şi l-am recâştigat în instanţă, de la RADP, în 2010. Acum ne trezim că pe terenul nostru se amenajează un parc, fără ca noi să fim consultaţi. Probabil că Primăria va dori ca noi să cosim şi să plantăm copaci”, a spus unul din cei vizați de ”noua expropriere”. Un alt păgubit de noul PUG a achiziţionat terenul în vederea ridicării unei locuinţe, cu bani luați pe credit pe o perioadă de peste 20 de ani.

Bianca Ciupe a moștenit o proprietate în zonă, dar locuiește în Florești pentru că spera să tragă foloase de pe urma moștenirii primite de la bunica sa, Aurelia Sima, proprietarul de drept al terenului înainte ca acesta să fie confiscat de comuniști.

 

”E aberant să faci aşa ceva invocând dreptul la aer curat”

”După ce i-a fost confiscat, mama mea, bolnavă de cancer, cu perucă pe cap deoarece făcea chimioterapie, a umblat zece ani prin tribunale şi, neputând să i se nege calitatea de proprietar, a câştigat irevocabil dreptul de proprietate. Din păcate, această sentinţă a venit după ce a căzut piaţa imobiliară, moment în care valoarea terenului a fost mult diminuată. Noi avem două parcele a 1.400 de metri pătraţi şi suntem, în total, cinci proprietari, cinci moştenitori, care au cam tot pe-atâta. Acum vor să transforme terenul nostru, proprietate privată, în spaţii verzi, de utilitate publică. Am impresia că am ajuns într-o situaţie de coşmar. Într-un stat care aparţine Uniunii Europene, organism ce consfinţeşte proprietate, e aberant să faci aşa ceva pe proprietatea cuiva, invocând dreptul la aer curat şi la spaţii verzi. Cred că trăiesc ceva ireal, nici nu pot să descriu ceea ce simt. Această încălcare a dreptului de proprietate este un abuz! Nu doresc mila nimănui, ci pretind să fiu despăgubită în bani sau natură, la valoarea reală a ceea ce mi se ia. În caz contrar, vom fi iar nevoiţi să ne căutăm dreptatea prin instanţe”, a spus Bianca Ciupe.

 

Boc vrea să împace pe toată lumea

Primarul Emil Boc a spus că acordarea unor despăgubiri este posibilă, însă doar în natură, prin acordarea unor terenuri în zona Lombului, banii fiind limitați de dimensiunea bugetului local. Neimpresionați de argumentele edilului, care a subliniat că din 2015 nu se mai pot emite niciun fel de acte de urbanism dacă nu se aprobă PUG-ul, şase consilieri locali, de la PSD, PPDD şi PC, s-au abţinut de la vot. Aleşii locali au decis totuși ca până pe 15 februarie să se strângă toate plângerile prealabile ale clujenilor faţă de noul PUG şi să se stabilească modul de despăgubire a acestora.

Și la ședința din 3 decembrie s-a pus problema dreptului de proprietate încălcat de prevederile planului urbanistic. Cetățenii nemulțumiți de forma în care a fost avizat proiectul au reclamat, de asemenea, problema schimbării de încadrare a terenului. Drept răspuns, Emil Boc a ținut să sublinieze că orașul are nevoie de spații verzi, acesta fiind un lucru impus de către Uniunea Europeană. I-a îndemnat, în schimb, pe cei care l-au interpelat, să își amenajeze cum crede de cuviință un parc, precizând că municipalitatea nu va oferi niciun fel de despăgubiri.

 

Centura taie dreptul de proprietate

Tot la începutul lunii decembrie, un cetățean a reclamat că viitoarea centură ocolitoare îi traversează o parcelă de cinci hectare din zona Borhanci. Acesta nu-și poate valorifica terenul, deși a fost până acum în tratative avansate cu un retailer român de bricolaj, pentru că noul regulament de urbanism nu ia în considerare o sentință prin care PUZ-ul din 2007 care prevede ”confiscarea” terenului său de către planurile de infrastructură ale municipalității.

Replica primarului Emil Boc este că centura de ocolire Mănăștur-Someșeni, care va lega autostrada de centura Vâlcele-Apahida este un proiect foarte important pentru clujeni, iar proprietarul terenului poate să înghită în sec, pentru că ”interesul comunității privează interesului privat”.

Afirmația sa privitoare la centură a fost susținută, cu argumente, de către arhitectul Adrian Borda. Acesta a explicat că artera ocolitoare prin sudul orașului e un element vital pentru dezvoltarea acestuia și că prin noul PUG, respectivele terenuri trebuie expropriate în momentul executării proiectului. Culoarul pe care apare dezvoltată centura ocolitoare Mănăștur-Someșeni e singurul liber, iar dacă varianta era translatată pe un traseu mai vechi, acesta e plin de construcții, ceea ce face imposibilă realizarea sa, a mai explicat arhitectul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.