Judeţele Constanţa, Cluj, şi Bihor ocupă, primele trei locuri în ceea ce priveşte raportul dintre salariul mediu şi creditele/ cap de locuitor în timp ce Giurgiu, Dâmboviţa şi Teleorman se află la extrema cealaltă. Constănţenii sunt cei mai îndatoraţi români din perspectiva raportului între volumul de credite acordate pe cap de locuitor şi salariul mediu. Potrivit datelor BNR şi INS analizate de Capital, fiecare Constănţean, ar avea de dat câte 6.779 de lei la bancă în condiţiile în care salariul mediu în judeţ era de 1.487 de lei la finele anului trecut.
În calculul publicaţiei economice nu a fost  inclus Bucureştiul, localitate în care sunt înregistrate cu credite un număr important de persoane din alte regiuni. Imediat după Constanţa, cu 7.358 de lei pe cap de locuitor, dar şi cu un salariu mediu mai mare, vine judeţul Cluj iar pe locul trei se situează judeţul Bihor.
La polul opus se află Giurgiu (ultimul loc cu 1.746 de lei pe cap de locuitor sau 1,3 salarii medii), Dâmboviţa (1.847 de lei pe cap de locuitor adică 1,5 salarii medii) şi Teleorman cu 1.925 de lei pe cap de locuitor sau 1,6 salarii medii.
Raportul credite/cap de locuitor a fost obţinut prin împărţirea volumului de credite pentru persoane fizice din fiecare judeţ la populaţia respectivei regiuni. Rezultatul are doar o valoarea orientativă în condiţiile în care nu toată populaţia a luat credite şi nu toţi cei care au luat credite au contractat aceleaşi sume. Totuşi, având în vedere că raportul a fost calculat în acelaşi mod pentru fiecare judeţ şi că, fără excepţie, volumul creditelor este strâns legat de populaţie, raportul credite/cap de locuitor este util în comparaţii.

Credite pentru plata datoriilor

Aproape 4 din 5 români (78%) afirmă că persoanele cele mai afectate de problema datoriilor sunt acelea care au o situaţie financiară dificilă, 15% dintre acestea luând credit pentru a acoperi datoriile, potrivit unei cercetări de piaţă făcute de TNS CSOP, la cererea Companiei KRUK International.
Această situaţie dificilă este cauzată de pierderea locului de muncă, reducerea salariului, reducerea venitului pe gospodărie, îmbolnăvire, accidente sau alte evenimente neprevăzute. Alte persoane prinse în spirala datoriilor sunt cele care au luat credite fără să aibă posibilitatea de a le achita, care şi-au supraestimat posibilităţile sau care au sperat la îmbunătăţirea situaţiei lor materiale. „15% dintre români susţin că au luat un credit pentru a acoperi unul vechi, 25% au acumulat datorii în 2011 şi 6% au intrat în contact cu o firmă de colectare creanţe sau cu un departament specializat în acest sens din cadrul unei companii, mai arată cercetarea”, se arată în studiu.
Aproape jumătate dintre respondenţi cred că cei aflaţi în datorii ar vrea să le achite, însă nu găsesc o soluţie pentru a face acest lucru. Dacă ar avea chiar ei datorii excesive, 51% din respondenţi ar încerca să le plătească cât mai curând posibil, căutând eventual surse alternative de bani. 23% ar cere ajutorul familiei, iar 17% ar încerca să ia legătura cu creditorul sau cu o firmă de colectare creanţe.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.