Municipiul Cluj-Napoca a fost selectat în finala competiţiei pentru titlul de Capitală
Europeană a Tineretului 2015. Rezultatele primei faze au fost publicate printr-un
comunicat de presă al Forumului European de Tineret, pe data de 4 iulie, marţi, ora 12 –
ora Bruxellesului.
Cluj-Napoca concurează în finală alături de oraşele Ivanovo (Rusia), Varna (Bulgaria) şi
Vilnius (Lithuania).
„Este un pas înainte către viziunea pe care o am pentru oraşul nostru – locul în care
alegi să trăieşti, să înveţi, să te distrezi… Mai mult, este o dovadă clară a faptului că
ascensiunea Clujului nu poate fi oprită, este o destinaţie europeană, atât de tineret
cât şi culturală sau economică”, a declarat primarul Emil Boc.
Cluj-Napoca a participat cu conceptul Youth@Cluj-Napoca 2015 – Cluj-Napoca for
European Youth Capital, care prezintă programul, mesajul, viziunea, managementul
şi planul de comunicare cu care oraşul doreşte să organizeze un program care poate fi
considerat anvergură europeană şi care este vrednic de titlul de Capitală Europeană a
Tineretului. De asemenea, proiectul de candidatură demonstra ce fel de experienţă are
şi care este suportul de care se bucură pentru susţinerea iniţiativei din partea publică, a
organizaţiilor studenţeşti, a sferei publice şi instituţiilor publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.