Fenomenul polițiștilor corupți nu reprezintă o noutate în Cluj, în special după episodul polițiștilor șpăgari de la Poliția Rutieră, despre care puteți citi aici.

Doi agenţi de poliţie din IPJ Cluj sunt cercetaţi pentru infracţiuni de corupţie în legătură cu neaplicarea măsurilor legale în cazul constatării unor abateri la regimul rutier, iar unul dintre ei a fost arestat.

„La data de 15.10.2021, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi în baza ordonanţelor de delegare, au desfăşurat activităţi procedurale într-un dosar penal care vizează activităţile infracţionale (luare de mită, abuz în serviciu în scopul obţinerii unui folos necuvenit şi fals intelectual) săvârşite de doi agenţi de poliţie din cadrul unei secţii rurale de poliţie din subordinea IPJ Cluj”, se arată într-un comunicat trimis, luni, de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj.

Potrivit sursei citate, a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la sediul secţiei de poliţie de care aparţin cei doi agenţi, ulterior aceştia fiind conduşi, în temeiul mandatelor de aducere, în faţa procurorului de caz, în vederea audierii lor ca suspecţi.

„În fapt, cei doi agenţi de poliţie, în perioada mai-octombrie a anului 2021, au pretins, au primit şi au acceptat sume de bani, cuprinse între 200 şi 500 de lei, de la persoane care au comis abateri la regimul rutier pe raza judeţului Cluj, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în mod corespunzător, respectiv neaplicarea sancţiunilor contravenţionale şi atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu prilejul întocmirii actelor de constatare a contravenţiilor”, se precizează în comunicat.

În 16 octombrie, procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de unul dintre agenţii de poliţie, iar privitor la celălalt agent de poliţie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. 


sursa: agerpres.ro

Citește și: Cioloș: „Nu e cazul ca PNL să ne dea lecții nouă”

2 COMENTARII

  1. De la nivel de șef de secție de cartier, pana la vârf ipj, mita și taxa de protectie ii visata și primita, ăștia traba desfintati, asa i și în primarie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.