Statisticile oficiale arată că Bucureștiul, Clujul și Timișul se numără printre zonele cu cele mai mari salarii medii din țară. Acestea sunt și regiunile cu cele mai multe locuri de muncă postate, conform datelor centralizate de o platformă de recrutare. Iată câteva exemple de salarii de top publicate la începutul lunii în marile orașe din țară, alături de clasamentul cu cele mai mari salarii medii la nivel național.

Potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS), câștigul salarial mediu net în februarie a fost de 4876 lei, înregistrând o creștere de 17 lei (+0,3%) față de ianuarie 2024 și de 14,2% față de aceeași lună a anului precedent. Cele mai ridicate valori ale câștigului salarial mediu net au fost înregistrate în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice) (11297 lei), în timp ce cele mai mici s-au înregistrat în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (2729 lei).

Conform datelor INS consultate de Economedia, Bucureștiul se situează pe primul loc în ceea ce privește veniturile medii, cu 6136 de lei, urmat de Cluj (5766) și Timiș (5278).

Datele platformei bestjobs pentru luna martie arată că s-a depășit pragul de 1 miliom de aplicări, 250.000 dintre acestea ducându-se către joburi full remote. Cu 23% mai mulți candidați au fost contactați de către angajatori pentru interviu față de ianuarie 2024.

Domeniile cu cea mai mare ofertă de muncă au fost vânzări, retail, financiar/contabilitate, inginerie, producție/logisticăJudețele cu cele mai multe joburi au fost București (plus Ilfov), Timiș, Cluj, Brașov, Prahova. Domeniile către care s-au duc cele mai multe înscrieri au fot vânzări, management, financiar/contabilitate, retail, IT/telecom.

Joburi bine plătite în marile orașe, potrivit datelor sintetizate de BestJobs:

București

-Salesforce Developer 4.500 – 5.000€ net
-Information Security Analyst 3.000 – 3.500€ net
-Lynux System Engineer 2.000 – 4.000€ net

Timișoara
– DevOps Engineer 2.690 – 2.975€ net
– Electrician Industrial 2.400 – 2.600€ net
– Project Manager Instalații (curenti Slabi) 2.500 – 3.000€ net

Cluj-Napoca
– Java Developer 2.350 – 2.595 € net
– Service Technician 1.800 – 2.700 € net
– Inginer Instalatii Stingere Incendii 2.000 – 2.400 € net

sursa:economedia.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.