În total, în țară, sunt 32 de laboratoare/centre de testare pentru depistarea Coronavirusului, iar Clujul se situează pe locul al doilea, după București, fiind în măsură să preia probelele și din alte județe ale Transilvaniei. Mai precis, testările la Cluj se efectueză în cinci centre, potrivit Institutului Național pentru Sănătate Publică:

  • Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”  (877 teste lucrate); 
  • Universitatea de Medicină „Iuliu Hațieganu” – Centrul de cercetări pentru genomică funcțională (617 teste lucrate);
  • Laborator Genetic Center „Regina Maria” (78 teste lucrate), 
  • Laboratorul explorări genetice-Imogen, al Spitalul Clinic Județean de Urgență (407 teste lucrate)
  • Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (2899 teste lucrate).

Așadar, la Cluj s-au făcut 4878 de testări, iar pentru 95 rezultatele sunt în așteptare.

Chiar dacă în continuare în țară exisă o capacitate scăzută de testare a infecției cu Coronavirus, autoritățile clujene se laudă că cel puțin județul nostru nu va avea o problemă cu procesarea numărul de infecții. „Sigur este că deocamdată noi avem capacitate de testare mai mare decât necesarul din spitale. De altfel, acesta este motivul pentru care se aduc la Cluj și probe din județe precum Arad sau Hunedoara”, a comentat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe (instituție sub a cărei administrare se regăsește Spitalul Clinic de Boli Infecțioase).

În restul țării, situația se prezintă destul de rău. În sudul României, doar județul Dolj dispune de un centru de testare de stat și unul privat, dar acesta din urmă nu procesase până pe 7 aprilie nicio probă. În rest, niciunul dintre celelalte județe nu au centre de procesare a testelor pentru coronavirus. De altfel, cu excepția Bucureștiului, în exteriorul arcului Carpatic sunt extrem de puțin județe care dispun de centre de testare: Dolj, Constanța, Galați Iași și Suceava. Absența centrelor de prelucrare a testelor pentru coronavirus se vede în numărul extrem de mic de îmbolnăviri raportate de județele din sud față de restul țării – relatează G4Media.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.