Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a răspuns unei întrebări adresate de reporterii Gazeta de Cluj spunând că pista Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” din Cluj poate fi continuată pe fonduri europene. Conform bugetului fondurilor europene pentru transport, infrastructura rutieră are alocate 31,7 miliarde de euro. Mănescu a explicat că în această categorie poate intra şi aeroportul clujean. Noua pistă de 2.100 de metri a fost inaugurată luna trecută, iar aceasta trebuie prelungită până la 3.500 de metri.

 

Clujul poate accesa 31,7 miliarde de euro

31,7 miliarde de euro este bugetul Uniunii Europene în perioada 2014-2020 pentru dezvoltarea infrastructurii de transport. Aviaţia reprezintă 5,1 milioane de locuri de muncă la nivelul Uniunii Europene şi contribuie 365 de miliarde de euro reprezentând 2,4% din PIB-ul Europei, conform datelor de la nivelul Comisiei Europene. Calculele arată că pe termen lung domeniul aviaţiei va creşte cu cinci procente până în 2030. Preocuparea oficialilor UE este creşterea siguranţei traficului aerian. Cea mai comună politică la nivelul UE legată de aviaţie este transformarea Europei în cel mai sigur spaţiu aerian din lume. Aici ar putea interveni oficialii Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, motivând că noua pistă ar creşte siguranţa pasagerilor care aterizează pe aeroportul clujean.

“Piaţa de aviaţie a fost liberalizată gradual prin intermediul a trei măsuri de pachete adoptate la nivelul Uniunii Europene. Companiile au acum dreptul să zboare într-un mod nelimitat, fapt care a sprijinit investiţiile”, arată din nou oficialii Comisiei Europene.

“Facilitatea conectării Europei (2014-2020) este un instrument nou, integrat pentru investiţia în infrastructura UE în legătură cu transport, energie şi telecomunicaţii. Se vor finanţa 40 de miliarde de euro plus încă 10 miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru îmbunătăţirea transportului, energiei şi a reţelelor digitale de-a lungul Europei. În particular, proiectul Iniţiativa Bond(Project Bond) va fi folosit pentru a securiza resursele investiţional pentru proiecte de infrastructură şi interese strategice”, arată sursa citată.

 

Două treimi din pistă, inaugurată

Noua pistă a Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj a fost inaugurată în octombrie. 2,1 km din totalul de 3,5 km au fost construiţi cu fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Cluj cu ajutor de la Ministerul Dezvoltării condus de Liviu Dragnea. Ajutorul lui Dragnea pentru pistă încă nu a fost anunţat oficial, probabil purtându-se încă negocieri vizând cât va suporta până la urmă oficialii Guvernului. La eveniment a fost prezentă mai toată floarea uselistă în frunte cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu (PNL), Lucia Varga (PNL), ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Adriana Pană (PSD), ministrul delegat pentru Dialog Social.

Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj are, începând cu 26 octombrie, o noua pistă de 2.040 de metri. Primul-ministru Victor Ponta a lipsit de la eveniment, deşi era anunţat cu ceva timp înainte. A fost în schimb în Târgu-Jiu pentru a susţine intrarea operelor lui Constantin Brâncuşi în UNESCO. De altfel, o altă personalitate a USL prezent la eveniment este vocalul trupei HI-Q, Mihai Sturzu. Îmbrăcat în uniformă de pilot şi fiind proaspăt absolvent al Academiei de Aviaţie, Sturzu o întreba la ureche pe ministrul Ramona Mănescu despre rectificarea bugetară negativă.  O altă personalitate, de această dată locală, care a participat la eveniment este noul şef al SRI Cluj, Simion Cecan.

Demararea lucrărilor la noua pistă au început efectiv în ianuarie 2011, în mandatul fostului preşedinte al CJ Cluj, Alin Tişe. Primul câştigător a fost compania Romstrade, însă ulterior firma a fost descalificată. O altă variantă, expusă de Alin Tişe, a fost ca pista să fie făcută pe bucăţi din banii constructorului, însă această variantă a picat repede pentru că nu s-au găsit doritori. Pe 16 iunie 2011 s-a semnat contractul cu SCC Napoca SA, SC ICCO Systems SRL şi SC Geo Arc SRL.

 

Investiţiile UE

“Punctul de plecare al unei creşteri economice durabile îl reprezintă oraşele şi regiunile noastre. Sumele importante alocate coeziunii economice, sociale şi teritoriale (376 de miliarde de euro pentru întreaga perioadă) vor avea o legătură mai strânsă cu obiectivele strategiei Europa 2020. Se va introduce o nouă categorie, cea a „regiunilor de tranziţie”. Noi dispoziţii în materie de condiţii vor garanta faptul că finanţarea UE se concentrează asupra rezultatelor şi stimulează puternic statele membre pentru a se asigura realizarea efectivă a obiectivelor strategiei Europa 2020. Se vor încheia contracte de parteneriat cu fiecare stat membru, în scopul de a garanta sprijinirea reciprocă a finanţării naţionale şi a celei UE.

De asemenea, Comisia propune consolidarea programelor în materie de educaţie şi formare profesională. A investi în tineri este unul dintre cele mai bune planuri de afaceri. Pentru a depăşi fragmentarea instrumentelor actuale, Comisia propune crearea unui program integrat în valoare de 15,2 miliarde de euro pentru educaţie, formare şi tineret, orientat în mod clar către dezvoltarea competenţelor şi mobilitate.

În următorii şapte ani, investiţiile în cercetare şi inovare vor creşte în mod semnificativ. O strategie comună a UE, intitulată „Orizont 2020” şi care beneficiază de 80 de miliarde de euro, va stimula competitivitatea Europei la nivel mondial şi va contribui la crearea de viitoare locuri de muncă şi la apariţia de noi idei. Aceasta va reuni toate proiectele din domeniul în cauză pentru eliminarea fragmentării şi asigurarea faptului că proiectele finanţate de UE sunt complementare în mai mare măsură eforturilor naţionale şi contribuie la coordonarea acestora”, declară Janusz Lewandowski, comisarul European pentru buget.

 

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.