Dezbatere ”Piata muncii, intre eficienta economica si echitate sociala”

Legislatia muncii – prezent si viitor.

 

            Blocul National Sindical organizeaza miercuri, 9 mai 2012, o dezbatere pe tema legislatiei muncii in cadrul careia va fi prezentat studiul ”Piata muncii, intre eficienta economica si echitate sociala” si va fi facut public totodata proiectul de lege privind modificarea Codului Muncii elaborat de expertii ”Biroului pentru observarea pietei muncii”.

Dezbaterea va fi moderata de presedintele BNS, Dumitru Costin iar rezultatele studiului si propunerile de modificare a Codului Muncii vor fi prezentate de Alexandru Athanasiu.

 

Studiul ”Piata muncii, intre eficienta economica si echitate sociala” este rezultatul a jumatate de an de analiza detaliata si comparata, plasata in context national, european si international, si reprezinta una dintre cele mai complete si obiective cercetari facute in România in domeniul dreptului muncii. Documentul a fost elaborat in cadrul proiectului ”Biroul pentru observarea pietei muncii si a calitatii locurilor de munca”, implementat de BNS, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Autorii acestui studiu sunt prof.dr. Alexandru Athanasiu, o somitate in materie de drept al muncii si membru in Comitetul European de Drepturi Sociale – Consiliul Europei Strasborg si Oana Cazan, expert recunoscut in domeniu care a participat de-a lungul timpului la elaborarea/modificarea proiectelor de acte normative din domeniul legislatiei muncii, la elaborarea documentelor si rapoartelor periodice catre Organizatia Internationala a Muncii, furnizând totodata expertiza in procesul de armonizare a legislatiei muncii si protectiei sociale cu reglementarile Uniunii Europene.

 

Odata cu acest eveniment, Blocul National Sindical va lansa la nivel regional si proiectul de lege privind modificarea actualului Cod al Muncii, o initiativa legislativa echilibrata din punct de vedere al drepturilor si obligatiilor ce revin angajatorilor si respectiv angajatilor, si, la fel de important, o initiativa legislativa ce nu incalca directive europene, conventii si recomandari OIM sau prevederi ale Cartei Sociale Europene asa cum se intâmpla acum.

 

Evenimentul va avea loc in data de 9 mai 2012, la sediul filialei BNS din Cluj-Napoca (Strada Eroilor nr 16) , in intervalul orar 10.00 – 14.00.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.