Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a afirmat, joi, în cadrul unui eveniment organizat pentru celebrarea Zilei Culturii Naţionale, că primul lucru care ridică semne de întrebare privind posibilul pericol în care se află cultura română este dezinteresul autorităților.

„Despre cultura română s-a spus adesea şi am spus-o mai mult noi, românii, că a fost şi este o cultură minoră. Minoratul acesta s-ar fi datorat mai ales limbii române, una de circulaţie prea restrânsă, dar şi conţinutului insignifiant sau imitativ al creaţiilor noastre. La o analiză mai atentă, însă, se vede că lucrurile nu stau tocmai aşa. În scurta lui viaţă pământească se vede cum ceea ce a făcut Eminescu a căpătat mereu dimensiuni de tot mai mare profunzime. De la poezii precum ‘La moartea lui Aron Pumnul’ şi ‘Fiind băiet păduri cutreieram’ până la Scrisori şi ‘Luceafărul’, versul s-a mlădiat mereu, tinzând spre perfecţiune”, a afirmat Ioan – Aurel Pop.

Potrivit acestuia, creatorii români autentici nu au fost „complexaţi” niciodată de marile culturi. „Au exprimat mereu, în acest cadru general, specificul locului lor şi au făcut-o cu demnitate. A existat şi există handicapul limbii, pentru că nu este totuna să fii un mare poet de limba engleză sau un mare poet de limba română”, a punctat Ioan – Aurel Pop.

„Primul lucru care mă face să mă întreb dacă nu cumva cultura română este în pericol este dezinteresul autorităţilor. (…) Tot aici intră şi dezinteresul mass-media, (…) care face invers decât ar trebui să facă. În loc să cultive cultura, cultivă înlocuitorii de cultură”, a transmis academicianul Nicolae Manolescu.

La rândul său, vicepreşedintele Academiei Române Nicolae – Victor Zamfir a subliniat că este esenţial ca politicienii să susţină cercetarea ştiinţifică românească.

El a afirmat că România are istorie, şcoli, potenţial şi realizări în domeniul cercetării ştiinţifice şi există potenţialul de a fi recunoscută ca partener egal de colegii din statele dezvoltate.

Sursa: AGERPRES

Citește și: Centrul de Neurochirurgie este singurul proiect din sectorul medical din Cluj aprobat pentru finanțare prin PNRR – Ziar Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.