Şeful statului Klaus Iohannis, liderul Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au susţinut o conferinţă de presă joi seara după summitul UE de la Sibiu în care anunţă concluziile reuniunii.

Jean Claude Juncker: Să spunem că totul merge prost e o eroare

Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a declarat joi, la finalul summitului informal UE de la Sibiu, că să spunem că totul merge prost în cadrul structurii europene ar fi o eroare, dar nici nu există perfecţiune.

De multe ori se spune că UE nu a ştiut să se ridice la înălţimea aşteptărilor, dar avem peste 30 de directive care în proporţie de 80% au fost adoptate. Sigur că s-ar fi putut face mai multe, dar instituţile europene ar fi reuşit să prezinte şi cele 7 propuneri din 2017 privind sistemul de azil. Atunci lanţul ar fi fost şi mai impresionat. Dar aş putea spune că esenţialul există. Tot ce nu s-a realizat sperăm să se realizeze în a doua jumătate a anului”,a declarat Jean Claude Juncker preşedintele Comsiei Europene.

„Am constat azi că sloganul meu To be big on big and to be small on small este un slogan care a fost adoptat de ceilalţi actori de asemenea. E important să privim lucrurile europene îndeaproape şi să constatăm că faţă de 2014 şomajul a scăzut şi a revenit la un nivel comparabil cu cel de dinainte de criza din 2007. Deficitele au scăzut. Să spunem că totul merge prost e o eroare. Dar nici să spunem că totul merge bine şi perfect. Ar fi incomplet”, a mai spus Juncker, la Sibiu.

Iohannis: Avem politicieni care nu îşi doresc stat de drept/Tusk:Nu există Europa fără stat de drept

Oficialii europeni au vorbit despre susţinerea statului de drept la Sibiu, la finalul summitului informal UE, spunând că nu există UE fără stat de drept, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat că ştie ce vor spune românii la referendum .

„Statul de drept e chintesenţa şi va fi în atenţia noastră strategică. Nu poate exista Europa fără stat de drept, nu fiindcă ar fi o doctrină ideologică. Aceasta e chintesenţa Europei ca entitate politică. Nu este locul meu să intervim într-o dezbatere politică internă. Ştiu un lucru, dacă eşti gata să aperi ideea principiului statului de drept, atunci poţi să fii optimist, dar numai atunci. Nu e o problemă doar în anumite state membre. Putem să vorbim de o tendinţă îngrijorătoare şi periculoasă la nivel global. Aici lucrurile sunt în mâinile dvs. Dacă oamenilor nu le pasă de statul de drept, atunci guvernele vor ceda şi de aceea noi sperăm ca ideea statului de drept să se menţinăm în Europa”, a declarat Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.

„Conceptul statului de drept e la baza valorilor UE. Eu îmi doresc stat de drept. Avem şi unii politicieni care nu îşi doresc stat de drept în România, dar decizia e la români. Eu ştiu care va fi acest răspuns, abia aştept să îl primim”, a răspuns şi Klaus Iohannis, al Sibiu.

Ulterior, preşedintele Consiliului European a completat spunând că ţările membre mici nu pot fi apărate dacă nu sunt respectate principiile statului de drept.

„Avem obligaţie nu doar politică, ci şi procedurală de a respecta echilibrul geografic. E un aspect important care se regăseşte şi în Tratat. Sentimentul că conducerea instituţională să protejeze ţările mici, care sunt membre mai noi. E vorba de o obligaţie foarte serioasă de a îi proteja pe cei mai slabi de superputeri, când e absolut nevoie. Pentru mine problema e asemănătoare cu cea a statului de drept, fie că vorba de state membre, popoare, esenţa de a îi proteja pe cei mai slabi. Nu putem să îi apărăm pe lucrători, să afirmăm drepturile sindicatelor, nu putem să protejăm lumea afacerilor, economia, standarde ridicate fără stat de drept. Nu e vorba de o discuţie de ordin ideologic, e o problemă reală pentru milioane de oameni, pentru firme şi lucrători”, a completat Tusk.

Donald Tusk: Pur şi simplu m-am îndrăgostit de Sibiu

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a spus joi, în limba română, că ”pur şi simplu s-a îndrăgostit de Sibiu”. El a venit la conferinţa de presă cu mănuşile primite cadou de la fostul portar al echipei Steaua Bucureşti, Helmuth Duckadam.

”Aş dori să-i mulţumesc preşedintelui Iohannis pentru organizarea şi găzduirea summitului de la Sibiu. Când ne-am întâlnit în ianuarie, în startul preşedinţiei române, am vorbit din suflet despre România pentru că am convingerea că sunteţi remarcabili. Aţi organizat un summit excepţional. Puteţi fi mândri pentru munca depusă, la fel cum Europa este mândră de dvs. Pur şi simplu m-am îndrăgostit de Sibiu. Toată Europa s-a îndrăgostit de dumneavoastră.

El a venit la conferinţa de presă organizată după summitul Consiliului European de la Sibiu cu mănuşile primite de la Helmuth Duckadam.

”Iată ce am primit ieri de la Helmuth Duckadam şi am primit şi un sfat cum putem să ne apărăm interesele. Merci Helmuth”, a spus Tusk, în timp ce le prezenta jurnaliştilor mănuşile primite de la fostul portar al echipei Steaua Bucureşti, Helmuth Duckadam.

Donald Tusk s-a întâlnit, la Sibiu, cu Helmuth Duckadam după discursul în care preşedintele Consiliului European l-a lăudat pe fostul portar al echipei Steaua Bucureşti. Helmuth Duckadam a declarat, pentru MEDIAFAX, că i-a dărut polonezului o pereche de mănuşi şi palincă făcută de el.

UPDATE Tusk anunţă că în 28 mai va convoca o reuniune a celor 28 de lideri

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a anunţat la finalul summitului informal de la Sibiu că va convoca pe 28 mai o reuniune a celor 28 de lideri pentru a stabili procedurile desemnării noilor lideri.

„Lumea în jurul nostru e tot mai schimbătoare şi mai imprevizibilă, iar rezultatele se vor concretiza cănd Consiliul European va adopta această agendă strategică. Lilderii UE au demostrat categoric că doresc să îşi asume responsabilitatea nu doar pentru evenimente politice. Statele membre vor să formeze calea pe care merge UE, cum funcţionează şi se dezvoltă. Personal cred că e de dorit să gândim aşa”, a declarat Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.

„Doresc să menţin spiritul acestor discuţii. În acest context aş dori să anunţ că imediat după alegeri, pe 28 mai voi convoca o reuniune a celor 28 lideri pentru a demara procedura de alegeri pentru lideri. Procedura va trebui să efecte echilibrul geografic pentru ca ţările mici să fie respectate în UE. Când e vorba de astfel denumire e vorba de echilibru de gen şi politic. E de dorit să ajungem la un consens legat de aceste decizii. E bine să fim realişti. Dacă vor fi greu de realizat aceste înţelegeri, atunci vom supune la vot aceste decizii. Vrem să facem aceste numiri la Consiliul European în iunie”, a mai spus Donald Tusk.

UPDATE 18.20 Iohannis: Ne-am dorit şi am reuşit să avem un summit al unităţii

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la finalul Summitului informal UE de la Sibiu, că mesajul comun este unul de unitate şi continuare a proiectului comun.

„Centrul dezbaterii privind viitorul UE. Europa a venit în România. Evenimentul ne-a demonstrat că putem scrie împreună viitorul UE. Ne-am dorit şi am reuşit să avem un summit al unităţii şi determinării de a continua proiectul integrităţii europene, ca proiect de prosperitate şi pace, atât spre interior, cât şi spre exterior”, a declarat Klaus Iohannis.

„Mă bucur că dinspre Romînia porneşte un mesaj pozitiv unitar al statele membre de a consolida UE pe baza unui set clar de principii şi valori. Acest mesaj de unitate rezonează cu motto-ul preşedinţiei Coeziunea ca valoare comună eurpoeană”, a mai spus Iohannis.

Şeful statului a completat că cel mai impotant mesaj al declaraţiei de la Sibiu, spiritul de la Sibiu e confirmarea de a continua împreună proiectul european.

„Trebuie să asigurăm instrumentele necesare pentru a modela viitorul unei Uniuni mai eficace bazate pe solidarea, coeziunea membrilor săi şi pe consolidarea valorilor comune. Acest lucru ar trebuie să se afle în centrul activităţilor viitoare. Ne dorim o Agendă Strategică care să aducă beneficii tuturor cetăţenilor. Ne dorim o comunicare mai bună, mai transparentă, mai intensă şi mai interactivă cu cetăţenii europeni”, a afirmat preşedintele.

Angela Merkel: Am discutat despre agenda strategică a Uniunii Europene

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat miercuri, la summitul Uniunii Europene de la Sibiu, că a discutat cu ceilalţi lideri europeni prezenţi despre agenda strategică a Uniunii Europene.

„Astăzi am discutat despre agenda strategică a Uniunii Europene, adică ceea ce este important pentru noi după alegerile europene. Am avut astăzi o primă discuţie despre agenda strategică şi vom discuta despre ea şi în iunie, la Consiliul European. Vom colabora cu noua Comisie şi cu Parlamentul European. Pentru noi este important să ne definim rolul în lume”, a spus cancelarul.

De asemenea, Merkel a mai spus că statele europene au dat dovadă de solidaritate în momentele de criză. „Am dovedit că şi în situaţii de criză suntem solidari. Am depăşit împreună situaţii precum criza financiară sau criza migraţiei”, a declarat ea.

Merkel a transmis şi un mesaj pentru cetăţenii din Sibiu în cadrul discursului de la finalul summitului. „Mulţumesc populaţiei din Sibiu, este simbolic faptul că am fost aici la 15 ani după marea extindere a UE. Cred că acest oraş este un simbol pentru schimbările din Europa. Aici avem minoritatea germană (…) care este o punte între România şi Germania. Mulţumesc şi preşedintelui Klaus Iohannis”, a mai declarat aceasta.

Sebastian Kurz: S-a discutat despre viitorul UE, ar fi necesar un nou tratat

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a declarat joi după-amiază, la Sibiu, că la reuniunea informală a Consiliului European au fost prezentat propuneri pentru viitorul Uniunii Europene, el reiterând necesitatea unui nou tratat european.

„Au fost prezentate o serie de idei şi propuneri, am avut o discuţie necesară despre viitorul Uniunii Europene”, a declarat Sebastian Kurz, precizând că a pledat pentru eficientizarea procesului decizional.

Cancelarul Austriei a reiterat necesitatea unui „nou tratat tratat european, adaptat realităţilor actualei generaţii”.

Sebastian Kurz a subliniat că „Uniunea Europeană trebuie să fie flexibilă şi eficientă”.

Întrebat despre procedura pentru desemnarea viitorului preşedinte al Comisiei Europene, Sebastian Kurz a subliniat că procesul politic trebuie să fie unul „legitim”.

Întrebat dacă la summit a fost abordată tema Brexit, Sebastian Kurz a argumentat că s-a discutat despre „viitorul Uniunii Europene”, nu despre ţări care vor să se retragă din Blocul comunitar.

UPDATE 14.30 Cei 27 de membri ai UE au semnat declaraţia comună 

Şefii de stat şi guverne din statele membre UE au adoptat Declaraţia de la Sibiu cu privire la viitorul Uniunii Europene, în cadrul Summitului de la Sibiu. Înaintea lucrărilor reuniunii liderilor europeni, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că a contribuit şi el „un pic la document”.

Declaraţia conţine zece angajamente printre care o singură Europă, uniţi la bine şi la greu, protejarea democraţiei şi a statului de drept şi apărarea unei singure Europe.

„Peste câteva săptămâni, cetăţenii europeni îşi vor alege reprezentanţii în Parlamentul European, la patruzeci de ani după exercitarea, pentru prima dată, a acestui drept fundamental. O Europă reunită în pace şi democraţie este doar una dintre numeroasele realizări. Încă de la începuturile sale, Uniunea Europeană, cu valorile şi libertăţile sale ca forţă motrice, a oferit stabilitate şi prosperitate în întreaga Europă, în interiorul graniţelor Uniunii şi dincolo de ele. De-a lungul anilor, a căpătat un rol important pe scena internaţională. Cu o populaţie care se ridică la aproximativ jumătate de miliard de cetăţeni şi o piaţă unică competitivă, Uniunea Europeană este un lider în comerţul internaţional şi conturează politica mondială”, potrivit documentului.

„Ne reafirmăm convingerea că, uniţi, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniştită şi care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaştem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică şi de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene”, mai arată liderii UE, în Declaraţia de la Sibiu.

Întrebat, înaintea Summitului, dacă a redactat sau a scris cu pixul pe hârtie pe Declaraţia de la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis a declarat „Am contribuit un pic la Declaraţia de la Sibiu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.