15 tineri din Cluj, prinși de polițiștii clujeni că făceau trafic cu droguri sintetice, au fost condamnați la pedepse cu suspendare de un an și jumătate. Ei au fost trimiși în judecată în vara anului trecut.

”În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2018 – 2019, pe raza municipiului Cluj-Napoca a acţionat o reţea de distribuire a substanţelor etnobotanice, al cărei principal scop a fost obţinerea unui profit material substanţial prin procurarea, distribuirea, plasarea pe piaţă, ambalarea, transportarea, manipularea şi stocarea – depozitarea de substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, respectiv prin efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile să producă efecte psihoactive.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat faptul că, inculpații C.A.S., L.A., K.M., au procurat din străinătate cannabinoizi sintetici în stare pură, după care fie direct, fie prin intermediul celorlalte persoane au produs și preparat materie vegetală, în scopul comercializării acesteia către terțe persoane.

Pentru a evita depistarea activităţii ilicite desfăşurate, persoanele care s-au ocupat în mod direct de distribuirea substanțelor susceptibile să producă efecte psihoactive au utilizat „telefoane de serviciu”, pe care le-au schimbat în mod frecvent, la fel ca și locaţiile unde au depozitat substanţele procurate de la inculpații C.A.S., L.A., K.M.

La data de 13.08.2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj au efectuat un număr de 18 percheziţii domiciliare, la locuinţele a 15 persoane bănuite de trafic de substanţe psihoactive.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 743 de grame de substanțe psihoactive sub formă cristalină, 199,4 grame de substanțe psihoactive sub formă vegetală, 169,4 grame de cannabinoid sintetic, 15 comprimate, 3 laptopuri, un hard-disk, 37 de telefoane mobile, un pistol cu aer comprimat și sumele de 8.000 euro și 10.658 lei”, arată comunicatul DIICOT Cluj din .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.