In cadrul unei conferinte de presa organizata saptamana trecuta de catre Consiliul Judetean (CJ) Cluj, vicepresedintele institutiei a anuntat ca, in urma evaluarii licitatiei pentru construirea celor trei statii de transfer din proiectul de Management Integrat al Deseurilor, comisia a decis sa declare castigatoare compania Confort SA. Aceasta a avut o oferta de aproximativ 14,4 milioane de lei. Contestatiile pot fi depuse pana in 6 februarie, iar daca nu va fi depusa niciuna, contractul poate fi semnat doua zile mai tarziu, iar firma are 14 luni termen pentru finalizarea lucrarilor. Vicepresedintele CJ Alexandru Coroianu a declarat ca cele trei statii de transfer vor fi construite la Mihai Viteazu, pentru a deservi 15 unitati administrativ-teritoriale, inclusiv Turda si Campia Turzii, la Huedin, pentru 14 astfel de unitati, si la Gherla, unde vor fi duse gunoaiele din 22 de unitati.
In functie de evolutia lucrarilor, va fi pregatita documentatia pentru inchiderea rampelor de gunoi si pentru licitatia privind construirea cailor de acces. Dintre licitatiile pentru servicii, doua contracte au fost adjudecate, cel pentru dirigentia  de santier si cel pentru asistenta tehnica, urmand sa fie scoase la mezat contractele pentru cumpararea de echipamente pentru colectare, respectiv pentru utilarea centrelor de deseuri.
Confort este firma care va construi si Centrul de Management Integrat al Deseurilor, ce va fi realizat in zona Pata Rat, pe un teren de peste 11 hectare ce a fost preluat de la administratia locala Feleacu, de catre compania timiseana Confort SA. In prima faza, lucrarile de construire a centrului de deseuri fusesera castigate de catre societatea Hidroconstructia SA, care a oferit pretul cel mai mic, cel mai important criteriu pentru selectia castigatorului. Lucrarile la acest obiectiv pot incepe oricand permite vremea, a explicat Coroianu.

Cine este Confort SA?

Gazeta de Cluj va prezenta, intr-un numar trecut, ca societatea Confort SA, detinuta de catre Cornu Georgica si Caraiman Lucian, este cea mai mare firma din judetul Timis, cu o cifra de afaceri pe anul trecut de 752 de milioane de lei si aproape 1.000 de angajati.
Georgica Cornu este cel mai bogat timisorean si presedintele Camerei de Comert si Industrie Timis si are o avere evaluata la peste 110 milioane de euro, firmele lui facand, preponderent, afaceri cu statul roman. Pana in 2004, Cornu este un apropiat al PSD, dupa 2005 sprijinind politicienii democrati. Cornul are contracte in derulare cu majoritatea administratiilor judetene si locale din tara, precum si cu institutii centrale cum ar fi Enel Distributie Banat, Hidroelectrica, Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare sau  Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri.  Conform unui top al firmelor care fac afaceri cu statul, Georgica Cornu se situeaza, prin intermediul firmelor lor, pe locul III, dupa Spedition UMB Bacau, patronata de familia Umbrarescu, si Romstrade Giurgiu, patronata de Nelu Iordache.
Lucian Caraiman, partenerul de afaceri al lui Cornu, se numara si el printre milionarii timisoreni si are o avere estimata de Forbes la 24 de milioane de euro. El este implicat intr-un scandal care a ajuns sa fie anchetat de procurorii DNA din Timisoara. Caraiman a fost acuzat de dare de mita, delapidare, instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata, toate in forma continuata. Caraiman a fost trimis in judecata, gasit vinovat de magistratii Tribunalului Timis, dar a facut recurs, a contestat decizia respectiva, in acest moment fiind mai multe procese pe rolul instantelor timisorene.

Diana GABOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.