CSM a scos la concurs majoritatea posturilor de conducere din cadrul instantelor din tara # La Cluj s-a scos la concurs postul de presedinte al Tribunalului, de presedinte al Tribunalului Militar, procuror general la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Cluj si cel de prim-procuror la Parchetul de pe lânga Judecatorie # Batalia mare se va disputa pe postul de presedinte al Tribunalului Cluj # “Lupul tânar”, Cristi Danilet o va înfrunta pe Sorina Siserman
Justitia româna este considerata de specialistii internationali drept una dintre cele mai corupte din UE. Fiecare guvernare post-decembrista a încercat prin diverse proiecte reformarea acesteia, însa, din nefericire, toate au esuat lamentabil. Unii analisti afirma ca principalii vinovati sunt chiar magistratii, care sunt mult prea vulnerabili în fata ingerintelor politicului sau a diversilor potentati ai vremii. Mai mult decât atât, o vina foarte mare o au si sefii de instante care nu reusesc sa-si “tina în frâu” angajatii în fata tentatiilor. În perioada 28 octombrie – 25 noiembrie 2007 CSM organizeaza concurs pentru ocuparea mai multor posturi de conducere din cadrul instantelor românesti. Acest concurs, în cazul în care va fi transparent si corect, ar putea însemna un prim pas înainte în reformarea justitiei românesti.
Lupta extrema
În toamna acestui an mai multe posturi de conducere din cadrul Tribunalelor, Parchetelor si Judecatoriilor din tara urmeaza sa fie scoase la concurs. În conditiile în care la finele anului în curs expira mandatele unora dintre sefii instantelor din tara, CSM este obligat sa organizeze concurs pentru ocuparea acestor functii. Batalia va fi extrem de dura în conditiile în care în joc se afla cele mai importante functii din cadrul instantelor românesti. Si la Cluj urmeaza sa se scoata la concurs mai multe posturi de conducere din cadrul Tribunalului, Tribunalului Militar, Parchetului de pe lânga Curtea de Apel si Parchetului de pe lânga Judecatoria Cluj. Astfel, la Tribunalul Cluj se scoate la concurs postul de presedinte, în timp ce la cele doua parchete se va concura pentru postul de procuror general, respectiv prim-procuror. Batalia cea mai aprinsa va fi pentru postul de presedinte al Tribunalului Cluj, acolo unde Sorina Siserman, actualul sef al instantei, va avea un candidat extrem de puternic în persoana judecatorului Crist Danilet, fostul consilier al ministrului Justitiei Monica Macovei.
Presedinte contestat
Activitatea Sorinei Siserman în functia de presedinte a Tribunalului Cluj este contestata, în mass-media aparând mai multe “mostre” ale “activitatii” ei. În ciuda insistentelor noastre nu am reusit sa gasim CV-ul Sorinei Siserman, acesta nefiind disponibil pe vreun site de profil. De asemenea, desi am încercat sa obtinem de la secretariatul insitutiei respectivul act, pâna la închiderea editiei acesta nu ne-a fost furnizat. Actualul presedintele al Tribunalului Cluj dovedeste faptul ca meseria de magistrate este una profitabila. Astfel, Sorina Siserman detine, conform declaratiei de avere publicate în 9 februarie 2007, doua terenuri, unul intravilan în cartierul Gheorgheni si unul agricol în comuna Capusu Mare. De asemenea, ea este proprietara unei case de locuit de 287 mp a carei valoare de impozitare este de peste doua miliarde lei vechi. Magistratul clujean mai detine si un autorutism Renault Clio din 2005. În declaratia sa de avere se stipuleaza ca judecatoarea a contractat trei credite care însumeaza 26.000 euro. Ea a realizat în 2006 venituri de peste 82.000 RON aferente slujbei de presedinte al Tribunalului Cluj, în timp ce sotul acesteia a câstigat ca procuror la Parchetul Militar Cluj suma de 85.000 RON.
Lupul tânar
Contracandidatul lui Siserman pentru sefia Tribunalului Cluj este judecatorul Cristi Danilet, fost consilier al ministrului Justitiei Monica Macovei. Cristi Danilet are un CV impresionant, judecatorul clujean fiind implicat atât în procesul judiciar cât si în societatea civila. Judecatorul Cristi Danilet a absolvit cursurile Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi, în momentul de fata fiind doctorand în procedura penala la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Babes-Bolyai. Cristi Danilet este judecator din 1998, activând în cadrul Judecatoriei Vatra Dorna si Cluj-Napoca si în cadrul Tribunalului Cluj. În perioada ianuarie 2005 – mai 2007 a fost detasat la Ministerul Justitiei unde a ocupat functia de consilier al ministrului Justitiei Monica Macovei. Activitatea judecatorului Danilet nu se rezuma doar la procesele din sala de judecata, el fiind si un important militant pentru reforma în justitia româneasca. În calitate de membru în cadrul SoJust (Societate pentru Justitie), Cristi Danilet a participat la mai multe campanii initiate de respectiva organizatie, cea mai importanta fiind cea denumita generic “Initiativa pentru o Justitie Curata”. Activitatea publicistica a judecatorului Danilet cuprinde numeroase lucrari de specialitate publicate în tara si strainatate. Din nefericire, nici unul dintre cei doi nu au dorit sa ne ofere declaratii cu privire la candidatura lor, afirmând ca nu doresc sa influenteze în nici un fel decizia CSM.
Unii da, altii ba
Tot în aceasta perioada se va organiza concurs si pentru ocuparea postului de presedinte al Tribunalului Militar Cluj. Pâna acum postul de presedinte al Tribunalului Militar Cluj era detinut de colonelul magistrat Andries Dorel. Totusi, el nu va mai candida pentru acest post, “batalia” urmând a se purta între Lukacs Emil si Metes Dorel. Pentru postul de vicepresedinte este un singur candidat în persoana lui Pop Marius Liviu. La Parchetul de pe lânga Judecatoria Cluj, pentru postul de prim-procuror si-au depus candidaturile procurorii Teoc Oana Camelia si Todorut Ovidiu Cristian. În schimb, la registratura CSM nu au fost depusa nici o cerere prin care vreun magistrat sa îsi manifeste dorinta de a candida pentru postul de procuror general la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Cluj. Instanta clujeana a ramas fara sef din luna august a anului curent în conditiile în care a expirat delegarea procurorului Ilie Narita, CSM refuzând prelungirea acesteia. Viorica Damsa, purtatorul de cuvânt al Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Cluj a declarat ca în momentul de fata atributiile procurorului general vor fi preluate de cei doi adjuncti. „Nici un procuror nu si-a exprimat dorinta de a candida pe aceasta functie. Mai mult ca sigur concursul pentru acest post va fi organizat în primavara anului viitor. Pâna atunci atributiile procurorului general vor fi preluate de cei doi adjuncti”, a declarat Viorica Damsa
Augustin Stanciu