Consens total asupra bugetului CJ

Bugetul pe 2012 al administratiei judetene a trecut in cateva minute, cu mici amendamente ale opozitiei. Consilierii au cazut de acord asupra impartirii acestuia si asupra institutiilor care au nevoie de investitii consistente anul viitor. Aeroportul Cluj-Napoca si Cluj Arena au fost principalele subiecte dezbatute la masa ovala a Consiliului Judetean Cluj.

Consiliul Judetean (CJ) Cluj s-a reunit in sedinta ordinara in 31 decembrie, pentru a vota bugetul general pentru anul 2012, estimat la peste 627 de milioane de lei, echivalentul a 150 de milioane de euro. Din aceasta suma, 467 de milioane de lei reprezinta bugetul local al judetului, provenit din incasarile locale. Acesti bani sunt impartiti, la randul lor, intre bugetul de functionare al institutiei, de 207 milioane de lei, si cel destinat investitiilor, de 257 de milioane de lei. Pentru proiectele de infrastructura si dezvoltare pentru care judetul a castigat cofinantare din partea altor institutii au fost pusi deoparte 47 de milioane de lei. Din fonduri externe, bugetul judetului va aduna 239.000 de lei, completand suma totala cu excedentul de 34 de milioane din bugetul de anul trecut.

Dezbatere publica (?)

La inceputul sedintei forului judetean, consilierii din opozitie au cerut detalii in legatura cu respectarea legislatiei in vigoare privind transparenta in administratia locala, in speta Legea 52/2003. Potrivit acesteia, institutia avea obligatia de a afisa si de a supune la dezbatere propunerile pentru alocarile bugetare din 2012. Directorul Directiei de Buget-Finante a Consiliului Judetean, Simona Tatomir, a explicat ca legislatia actuala prevede adoptarea bugetului institutiilor locale in cel mult 45 de zile de la publicarea in Monitorul oficial a bugetului de stat si publicarea in termen de 15 zile a proiectului. Astfel, in termenul legal, Consiliul judetean Cluj a publicat proiectul bugetului pe site-ul institutiei, precum si la sediu si toate termenele privind dezbaterea publica au fost respectate.
Bugetul a fost votat in unanimitate, dupa adaugarea a doua amendamente formulate de consilierii din opozitie. Liderul grupului consilierilor PSD, Valentin Cuibus, a aratat ca la Scoala „Tudor Jarda” nu exist conditii corespunzatoare pentru desfasurarea orelor. Acesta a propus suplimentarea cu 250.000 de lei a bugetului alocat pentru acesata institutie, dat fiind ca suma necesara pentru finalizarea lucrarilor este de 900.000 de lei. De asemenea, Cuibus a atras atentia asupra faptului ca, pentru a deveni un centru cultural european, investitiile in cultura trebuie suplimentate, pentru ca acestea sunt tot mai mici in fiecare an. Si Liviu Medrea a cerut o suplimentare bugetara, de aceasta data pentru Catedrala Greco-Catolica „Sfantul Iosif”. Ambele amendamente au fost adoptate in unanimitate.
Bugetul prevede alocari de fonduri pentru continuarea lucrarilor de imbunatatire a infrastructurii de la Aeroportul International Cluj-Napoca in valoare de 30 de milioane de lei. Astfel, se vor face investitii in Terminalul Sosiri si cel de Plecari Pasageri, precum si la extinderea platformei de imbarcare-debarcare si reparatii la pista. Bugetul pentru Aeroportul International Cluj s-a votat in unanimitate, fara a-i fi aduse amendamente.

Aeroportul a pierdut 2 milioane de euro

La sedinta a fost prezent directorul aeroportului, David Ciceo, care a vorbit despre pagubele cauzate de practicile neloiale ale Consiliului Judetean, care aloca bani nu doar pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportului local, asa cum impune legea, ci face investitii si la achizitionarea de echipamente si subventionarea zborurilor. Pagubele, sustine Ciceo, se ridica la 2 milioane de euro, estimarea detaliata urmand a fi prezentata Consiliului Judetean intr-o sedinta viitoare. Directorul aeroportului a aratat ca Muresul incalca grav legislatia, achizitionand echipamente de handling pentru aeroport, sustinand ca acestea sunt cumparate pentru zborurile scutite. Zborurile acestea, insa, sunt scutite numai de plata cheltuielilor de aterizare, nu si de cele care tin de handling. In plus, degivrarea intra in atributiile companiei aeriene, insa Aeroportul Targu-Mures ofera acest serviciu gratis, irosind astfel fondurile publice, subliniaza David Ciceo.
Un alt subiect „fierbinte” in ceea ce priveste aspectul bugetului a fost Societatea Cluj Arena, pentru care au fost prevazute in buget pierderi pana in 2014, inclusiv. Potrivit proiectului de buget de pe site-ul Consiliului Judetean, societatea Cluj Arena SA ar urma sa incaseze in acest an peste 2,3 milioane de lei, in timp ce cheltuielile sunt estimate in jurul a 3,5 milioane de lei. 671.000 de lei au fost prognozati a fi cheltuiti pentru salariile angajatilor, iar impozitele si taxele aferente stadionului se ridica la 1,3 milioane de lei.
Consilierul judetean PSD Dorel Canta a propus ca proiectul privind bugetul Cluj Arena sa fie amanat, pentru a exista posibilitatea de a discuta propunerile pe articole. Acestuia i s-au parut ciudate prognozele care arata ca institutia va functiona in pierdere inca trei ani si a sugerat schimbarea directorului acesteia, pe Radu Ratiu. . „Cum ne propunem sa mergem pe pierdere trei ani de zile? Adica avem cheltuieli de peste 3.200.000 de lei si estimam venituri de numai 2.200.000 de lei, si cu aceasta pierdere vrem sa mergem nu doar anul acesta, ci si anul viitor si chiar si in 2014? Sunt de parere ca ar trebui sa amanam acest buget, sa-l analizam pe capitole, sa vedem ce se poate face. Cu siguranta, sunt solutii. Cu siguranta, se poate schimba ceva acolo”, a intrebat Canta.

Cluj Arena, pe minus pana in 2014

Colega sa, Mihaela Rozor, a explicat ca multe din institutiile din subordinea Consiliului Judetean au functionat in primii ani in pierdere, drept pentru care comisia din care face parte si-a dat avizul pozitiv pentru bugetul Cluj Arena de anul acesta. Vicepresedintele CJ Alexandru Coroian a aratat ca proiectul poate fi votat chiar daca urmeaza sa aiba loc discutii intre reprezentantii partidelor pe marginea acestuia, deoarece ulterior se pot aduce modificari, insa institutia nu poate functiona fara a avea un buget aprobat. Aceasta propunere a fost sustinuta si de presedintele CJ Alin Tise si de consilierul UDMR Vakar Istvan. Primul dintre acestia a explicat ca pe stadion se pot organiza tot timpul evenimente, insa trebuie avut in vedere si faptul ca, oriunde in lume, gazonul este o consumabila, una destul de costisitoare. Acesta a explicat ca pot avea loc in fiecare saptamana concerte, pentru a face bani si a evita aceste pierderi, insa astfel s-ar distruge gazonul.
„Planul nostru a fost inca de la inceput ca stadionul sa ajunga la nivelul de a se autofinanta si daca este posibil chiar sa aduca profit la bugetul administratiei judetene. Insa tot la fel de adevarat este ca toate societatile de stat si-au inceput activitatea pe pierdere. Si apoi, investitia stadionului nu este o investitie pe care s-o privim doar din perspectiva unui bun care poate sau nu sa genereze profit. Vorbim de o investitie a Clujului care mai creeaza si alte beneficii colaterale. De pe urma concertului de anul trecut a avut de castigat nu numai publicul, ci tot orasul, comerciantii, taximetristii, hotelierii si asa mai departe”, a declarat Alin Tise, adaugand ca investitiile in infrastructura nu sunt facute pentru a aduce bani la bugetul Consiliului, ci pentru a deservi comunitatea carora le sunt adresate.

Proiectele KIAT, in evaluare

Canta  a insistat ca banii pentru acoperirea deficitului de la Cluj Arena pot fi luati din alta parte, nu neaparat de la bugetul judetean. Acesta a amintit ca reprezentantii USL au venit cu un program de sprijin pentru aceasta investitie, propunand construirea unui parc fotovoltaic, care sa deserveasca noul stadion, facand astfel posibile economii considerabile. Intr-un final, consilierii judeteni au cazut de acord asupra constituirii unei comisii care sa analizeze bugetul SC Cluj Arena. Din aceasta vor face parte Dan Canta, propus de grupul PSD, Tudor Puscas, de la PDL, si Marius Balas de la PNL.
Alte institutii ale caror bugete au fost discutate in forul judetean sunt „Univers T”, Regia Autonoma a Drumurilor Judetene Cluj (RADJ) si Regia Autonoma de Administrare  a Domeniului Public si Privat al judetului Cluj (RAADPP). Dan Dorel Canta a cerut ca la realizarea lucrarilor de modernizare a drumurilor judetene sa se respecte caietul de sarcini pe baza caruia a fost castigata licitatia. Medrea a cerut detalii legate de evolutia parteneriatului cu KIAT. Alin Tise le-a explicat ca s-a semnat deja contractul-cadru si o parte din contractele subsecvente, iar proiectul tehnic a fost depus si este in faza de verificare la regie. Pana acum, KIAT si-a respectat termenele, a declarat Tise, adaugand ca lucrarile nu vor fi achitate decat dupa predare si verificare, care va fi facuta urmarind cerintele din caietul de sarcini.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.