Reprezentanţii organizaţiilor Partidului Conservator din Regiunea Nord-Vest, în cadrul unei ședințe care a avut loc vineri, 28 noiembrie la Cluj-Napoca, au hotarât ca formațiunea politică să participe ca entitate separată la toate evenimentele electorale care vor urma, cu identitate şi doctrină de centru-dreapta proprie. De asemenea, preşedinţii şi reprezentanţii organizaţiilor judeţene ale Partidului Conservator din Regiunea Nord-Vest au luat, unanim, hotărârea ca Regiunea de Nord-Vest să fie reprezentată de deputații Cornelia Negruţ şi Mircea Irimie în cadrul negocierilor politice la nivel naţional la care Partidul Conservator va participa.

Conservatorii transilvăneni despre situaţia politică actuală, problemele cu care se confruntă filialele pe care le conduc sau le reprezintă, precum şi viitoarele direcţii pe care organizaţiile judeţene trebuie să le adopte şi să le urmeze pentru ca Partidul Conservator să îşi atingă obiectivele propuse pentru anul electoral 2016. La această întâlnire au participat preşedinţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor judeţene ale Partidului Conservator din această regiune, printre care prof. dr. Şerban Rădulescu – preşedinte PC Cluj și vicepreşedinte regional al Partidului Conservator, Regiunea Nord-Vest, deputat PC Mircea Irimie – vicepreşedinte al Partidului Conservator, deputat PC Cornelia Negruţ, Sorin Petean şi Augustin Tunaru (Partidul Conservator Maramureş), Constantin Braşoveanu (Partidul Conservator Bistriţa), Mircea Gheţe (Partidul Conservator Sălaj), Claudiu Gligor şi Nicolae Hodişan (Partidul Conservator Bihor), Constantin Moldovan (Partidul Conservator Satu Mare), Avram Gal – preşedinte executiv PC Cluj, Mariana Maier – vicepreşedinte PC în cadrul OFPC la nivel naţional, Leonard Horvath – secretar general PC Cluj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.