Tamas Gebe Liviu, viceprimarul comunei Săvădisla riscă să-și piardă funcția, după a aruncat cu un scaun într-un consilier local, l-a scuipat și l-a înjurat.
UDMR Cluj a decis să îi retragă sprijinul politic, dar decizia poate fi constestată la forurile de conducere centrale ale Uniunii.
Președintele UDMR Cluj, deputatul Csoma Botond, a declarat pentru Cluj24 că un astfel de comportament al unui oficial din administrația publică este ”inadmisibil”.
”Comisia de Etică a făcut o propunere către Consiliul Permanent a UDMR Cluj privind retragerea sprijinului politic pentru viceprimarul Tamas Gebe Liviu, iar consiliul a adoptat, în unanimitate, o decizie în acest sens, după ce a văzut mărturiile din acest caz.
Acestea atestă că, într-o ședință a Consiliului Local Săvădisla, viceprimarul a aruncat cu un scaun într-un consilier, l-a scuipat și l-a înjurat.
Au mai fost cazuri în care viceprimarul a scuipat alte persoane și le-a amenințat.
Nu se poate tolera un asfel de comportament din partea unui demnitar care este pus să lucreze în slujba unei comunități”, a spus Csoma.
Decizia poate fi contestată
Liderul UDMR Cluj a precizat că viceprimarul poate contesta decizia de retragere a sprijinului politic la Consiliul Permanent Național al UDMR de la nivel central, iar dacă hotărârea rămâne definitivă va fi comunicată Prefecturii Cluj pentru vacantarea postului.
Ulterior, Consiliul Local Săvădisla va alege un nou viceprimar din rândul consilierilor.
Susținătorii lui Tamas Gebe Liviu susțin că scandalul a pornit de la un contract pentru canalizarea si alimentarea cu apa a satelor Liteni si Lita, mostenit de la fostul primar, care este executat prost, iar viceprimarul ar fi solicitat rezilierea contractului, dar consilierii local nu au fost de acord.
Sursa: cluj24.ro
Citește și: Daniel Don a câștigat procesul intentat statului român la CEDO