Primarul Emil Boc a anunțat în urmă cu două săptămâni că va supune atenției Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca proiectul de hotărâre pentru acordarea de gratuități elevilor din oraș, la transportul în comun, pe o linie sau două, în funcție de nevoia fiecăruia pentru a se deplasa la școală sau la activitățile extracuriculare. La discutarea proiectului, consilierii USL au cerut să fie trecuți ca inițiatori pe proiectul de hotărâre, dat fiind că au muncit la promovarea acestuia și au strâns semnături pentru a-l aduce în atenția Executivului.

Consilieii PDL și UDMR, care au majoritate în Consiliul Local, au respins acest amendament, argumentul fiind că discuțiile din cadrul comisiilor referitoare la acest subiect datează dinaintea campaniei aleșilor Uniunii. Tot consilierii USL au cerut ca toți elevii din oraș să primească această gratuitate, pe toate liniile, motivația dată de domnul Chifor, de la PSD, fiind că studenții, care beneficiază deja de gratuitate pe două linii (dacă sunt la buget), au posibilitatea de a realiza venituri, pe când elevii, fiind majoritatea minori, nu au această posibilitate, efortul financiar al familiilor lor fiind astfel mai mare.

Și acest amendament a fost respins, alături de cel prin care și profesorii ar beneficia de aceleași subvenții. Consilierul Irimie Popa a anunțat că va ataca în contencios administrativ proiectul dacă trece în forma actuală, pentru că Legea Educației Naționale prevede că toți elevii trebuie să beneficieze de gratuități. Primarul, în schimb, a citit articolul la care a făcut referire alesul local, arătând că este vorba doar de reducerea de 50%, pe care Primăria o acordă deja tuturor elevilor din municipiu, pe o linie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.