Consilierul local Andrei Irimie (PNL) a pornit o adevărată luptă în instanță împotriva Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca. Mărul discordiei este un teren deținut de firma acestuia, AMD Assets Investment SRL, imobil care a fost inclus de forul administrativ local în zona verde, în anul 2014, când a fost aprobat Planul Urbanistic General al municipiului.

Societatea patronată de Irimie susține că este discriminată pentru că municipalitatea i-a îngrădit dreptul de a edifica o construcție pe terenul respectiv și acuză Primăria Cluj-Napoca că se pune stăpână pe terenurile privaților pentru că orașul de pe Someș  este deficitar când vine vorba de zonele verzi. Cu toate acestea, terenul se află în mijlocul unei păduri, iar încadrarea stabilită prin PUG ar putea fi una cât se poate de normală.  

În ultimii zece ani, de când a fost aprobat Planul Urbanistic General al municipiului Cluj-Napoca, instanțele de judecată au fost bombardate de procese intentate de către proprietarii care s-au trezit că încadrarea urbanistică a terenurilor pe care le dețin a fost schimbată radical, comparativ cu modul în care erau încadrate în vechiul PUG. Nu puține au fost cazurile în care oamenii s-au trezit că terenurile, pe care plănuiau să dezvolte construcții, au fost incluse în zona verde, încadrare ce nu permite sub nicio formă construirea de imobile. Într-o luptă similară s-a înscris și AMD Assets Investment SRL, societate patronată de consilierul local Andrei Irimie,   alături de Axience Emerging Europe SRL, Ionel și Nicoleta Ienciu, precum și Alin și Manuela Turbut. Ei au dat în judecată Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, pentru anularea parțială a hotărârii prin care a fost aprobat Plan Urbanistic General al municipiului și solicită magistraților de la Tribunalul Cluj să oblige forul administrativ local să reîncadreze o parcelă de teren de 20.700 mp din zona verde, în zona terenurilor și utilităților agricole situate în intravilan, pășuni, fânațe, terenuri arabile, pepiniere. 

În viziunea proprietarilor, un teren aflat în mijlocul pădurii, ar trebui urbanizat

Cele două firme și familiile Ienciu și Turbut au arătat în instanță că dețin un teren în suprafață de 20.700 mp,  situat în intravilanul orașului Cluj-Napoca, pe strada Câmpului, cu categoria de folosință  fâneață. 

Potrivit vechiului PUG, terenul era încadrat în UTR A1 zonă de activități productive agroindustriale nepoluante desfășurate sau construcții agroindustriale, distribuția și depozitarea bunurilor și materialelor. Însă, odată cu noul PUG aprobat în anul 2014 imobilul a fost încadrat în zona verde. 

Proprietarii terenului susțin că autoritatea publică nu a efectuat o cercetare efectivă a zonei pentru a stabili dacă era necesară o schimbare radicală a încadrării urbanistice a zonei în sensul instituirii unei interdicţii absolute de a putea demara o procedură de autorizare. 

„Autoritatea publică nu a dispus o cercetare nici a imobilului, nici măcar a zonei în care este poziţionat acest imobil. Dacă s-ar fi procedat în mod riguros, conform legii, se putea lesne observa (astfel cum reiese din planșele fotografice depuse la dosarul cauzei) faptul ca zona în care se află poziţionat imobilul nu se încadrează într-o zonă care să aibă tendinţa de a se dezvolta ca o zonă verde, în imediata vecinătate a terenului existand edificate construcții. Imobilul este poziţionat intr-o zona deja urbanizata, la fața locului existând deja edificate case (cu autorizaţii emise chiar de către pârâți), trase utilităţile, zona fiind în plin proces de dezvoltare urbanistica, zona fiind astfel evident ca este deja urbanizata, fiind destinată construirii de case, nicidecum în încadrarea funcțională dată de autoritate.”, au invocat proprietarii în instanță. 

Proprietarii: Consiliul local  încalcă iremediabil dreptul de proprietate

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca este acuzat de către proprietari că prin încadrarea în zona verde a unui teren aflat într-o zonă de case, își încalcă viziunea asupra zonei în care este situat terenul. Ei au încercat să demonstreze magistraților de la Tribunalul Cluj că imobilul este încadrat într-o zonă deja construită. Mai mult,  au arătat în instanță că terenul nu este împădurit și nici nu este afectat de circulațiile rutiere sau de amenajările aferente. 

Cu toate acestea, terenul în litigiu se află în mijlocul unei păduri, iar locuințele edificate „în proximitate”  sunt cu mult în afara zonei împădurite. În plus, la numai câțiva zeci de metri de teren se preconizează că se va construi Centrala Metropolitana.

Consilierul a lăsat la o parte orice “frăție” din Consilul local și i-a acuzat pe colegii săi că au abuzat de poziția de autoritate și a dat dovadă de exces de putere. Mai mult, prin instituirea interdicției de urbanizare a terenului pe care îl deține Irimie, Consiliului local i se impută faptul că nu respectă principiul proporționalității între interesul public şi cel privat.

“(…) ascunzânduse sub masca oportunităţii lăsate de lege, pârâta în mod nelegal, fără nici o motivare sau susţinere urbanistică, a dispus instituirea unei interdicţii absolute de a putea construi pe imobil, interdicţie care în vechea reglementare nu exista, sens în care, alături de argumentele urbanistice, pârâta încalcă iremediabil dreptul de proprietate.” 

Municipalitatea, acuzată că se pune stăpână pe terenurile private 

Proprietarii, printre care și firma consilierului local, au arătat că li s-a creat o situație de discriminare, deoarece municipalitatea le-a permis celorlalte persoane care dețin terenuri în zonă să construiască imobile sau să schimbe încadrarea funcțională a terenului. Mai mult, cele două firme și soții Ienciu și Turbut, au atras atenția asupra unui fenomen cu care tot mai mulți clujeni se confruntă. Mai precis, la nivelul municipiului Cluj-Napoca există o deficiență de spații verzi, raportat la numărul de locuitori. Pentru că nu exista imobile în proprietatea publică care să poată fi transformate în spații verzi, municipalitatea apelează la o „soluție” prin care dezvoltă zone verzi sau parcuri cu caracter public pe terenurile private, fără să organizeze exproprieri sau să ofere despăgubiri în schimb.

„Această schimbare a destinației a terenului proprietatea noastră care îi afectează în mod iremediabil exploatarea dreptului lui de proprietate, fără a exista acordul nostru, fără o decizie de expropriere, fără o justă și prealabilă despăgubire reprezintă un abuz din partea autorității. (…) Ne aflăm în prezent într-o imposibilitate absolută de folosire a bunului nostru chiar dacă sunt admise câteva funcţiuni în zona respectivă. Este excesiv însă a pretinde unui particular, pentru a beneficia de atributele dreptului de proprietate, să organizeze pe proprietatea sa spaţii cu acces public nelimitat.”, au motivat proprietarii, printre care și firma patronată de Andrei Irimie, în cererea de chemare în judecată.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.