Un consilier local PDL din Florești a reușit să își procure un apartament ANL pe vremea mandatului primarului Ioachim Vancea (PDL). Cristian Ovidiu Coroian nu și-a depus o carte de muncă validă, dar a fost suficient să fie vicepreședinte la un ONG, încălcând legea. Faptul că PDL deținea puterea și că deputatul de la acea vreme Daniel Buda era în cadrul aceluiași ONG părea să fie de ajuns pentru că legea nu s-a respectat. Ci s-a tocmit…

Consilierul local PDL Cristian Ovidiu Coroian a primit o locuință ANL în cartierul floreștean Cetatea Fetei. Consilierul a declarat că este angajat la “Asociația Crescătorilor de Ovine de Carne Ovicarnis”, însă nu apare cu niciun contract înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Acest fapt constituie un posibil fals în declarații, mai ales că atât consilierul, cât și președintele asociației, au semnat ca să dovedească faptul că acesta lucrează în cadrul asociației. În schimb, ori munca sa nu este declarată la ITM, fapt ce ar însemna că este pasibil de muncă la negru, fie că a făcut fals în înscrisuri pentru a obține anumite foloase necuvenite. În legislația ANL se stipulează negru pe alb că ai nevoie de un contract de muncă în localitatea unde doreşti o locuință. Ori a fi vicepreședinte la o asociație non-guvernamentală nu este încadrat tocmai în loc de muncă, Coroian nedepunându-și nici o copie după cartea de muncă, el nefiind angajat cu carte de muncă.

Culmea este că în cadrul aceleiași asociații membru este președintele PDL Cluj, Daniel Buda. Asociația a fost înființată în 16 decembrie 2009.

Caz de fraudă la ANL Iași

La Iași a fost demarată prima cercetare penală a unor chiriași ANL, bănuiți că au primit apartamentul de la stat în urma unor falsuri în declarații, scriau ziariștii de la BZI în 2006. Polițiștii Secției I au solicitat primăriei să ofere dosarul prin care familia Huțu Constantin Iulian și Cristina au primit un apartament construit prin Agenția Națională de Locuințe (ANL). În 2004, familia de tineri a obținut o locuință cu o cameră în blocul ANL de pe bulevardul Alexandru cel Bun, Poliția având însă o sesizare că tinerii au mințit în actele depuse la primărie. Practic, familia a fost reclamată la Poliție că ar fi avut o locuință proprietate personală pe care au vândut-o, situație care i-ar fi descalificat în cursa pentru un apartament ANL

. În acte, tinerii au declarat pe proprie răspundere că nu au deținut locuință și drept urmare au obținut punctaj pentru topul listei de prioritate. Reprezentanții primăriei susțin că este greu de dovedit dacă tinerii au fost sau nu proprietarii unui apartament. Asta pentru că la Direcția Economică și de Finanțe Publice Locale (DEFPL) are în evidență doar proprietarii care trebuie impozitați, apartamentele vândute trecând pe numele noului proprietar, fără evidența celui care a vândut. Ancheta Poliției este folositoare, susține primăria, fiindcă poate intimida pe alți chiriași ai ANL care au mințit în acte. „Până acum, am avut mai multe semnalări verbale, în cadrul audiențelor. Nici unul dintre cei care spuneau că știu familii care nu aveau dreptul să dețină apartament ANL nu au depus însă o sesizare scrisă pentru a putea demara o anchetă. Chiar am sugerat unora să înainteze Poliției sesizarea pentru a nu exista bănuiala că primăria încercă să acopere astfel de cazuri”, a declarat viceprimarul Constantin Adăscăliței.

Ce ai nevoie pentru un ANL

“Criterii cadru pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii. Criterii de acces la locuință.

Titularul cererii de locuință, care poate deveni beneficiar al unei repartiții de locuință pentru tineri, destinată închirierii și titular al contractului de închiriere, să fie major, în vârsta de până la 36 de ani la data repartizării locuinței. Cererea de locuință se efectuează numai individual și în nume propriu. Acte doveditoare: Copie autentificată după actul de naștere și/sau după actul de identitate.

Titularul cererii de locuință și membrii familiei acestuia – soț/soție, copii și/sau alte persoane aflate în întreținerea acestuia -, să nu dețină și să nu fi deținut o altă locuință în proprietate și/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuințe pentru tineri, destinată închirierii, în localitatea în care a solicitat locuința (pentru sectoarele municipiului București această restricție se refera la nedeținerea în proprietate a unei locuințe în municipiu, indiferent în care sector al acestuia).

Acte doveditoare: declarații autentificate, ale titularului cererii și, după caz, ale soției/soțului și ale celorlalți membri majori din familia acestuia.

Notă: Restricția nu are în vedere locuințe înstrăinate în urma unei acțiuni de partaj sau locuințe trecute în proprietatea statului în mod abuziv și care nu au fost retrocedate în natură.

Titularul cererii de locuință să își desfășoare activitatea în localitatea în care sunt amplasate locuințele. Pentru sectoarele municipiului București și comunele din județul Ilfov limitrofe acestora, cuprinderea teritorială la care se referă aceasta cerința se va stabili de consiliile locale cu avizul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru fiecare amplasament al locuințelor și se vor da publicității conform prevederilor art.14 alin. (1) din normele metodologice. Acte doveditoare: Adeverință de la locul de muncă însoțită de o copie după cartea de munca completată la zi. Repartizarea locuințelor se face în limita fondului disponibil, luându-se în considerare atât locuințele libere din fondul existent cât și locuințele care urmează a fi finalizate în cadrul unor obiective de investiții aprobate și cuprinse în programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii. Lista de priorități se stabilește anual;

Solicitanții înscriși în lista de priorități, cu respectarea criteriilor de la pct. 1, 2 și 3, care nu pot beneficia de repartizarea unei locuințe în limita fondului disponibil în anul respectiv, pot primi repartiții în anii următori, în limita fondului disponibil în fiecare an și în noua ordine de prioritate stabilită”, se arată pe site-ul ANL.

 

Tiberiu Hrihorciuc

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.