Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Ţişe, a anunțat, miercuri, lansarea primei emisiuni de obligaţiuni a judeţului, în valoare de 75.680.000 euro. Banii vor fi folosiţi pentru finanţarea investiţiilor proprii.

Alin Tișe a susținut alături de Valentin Miron, președintele firmei de consultanță financiară VMB Partners, conferința de presă prilejuită de anunțarea, în premieră, a primei emisiuni de obligațiuni a județului Cluj, în valoare de 75.680.000 euro.

Obligațiunile vor fi emise în plasament privat, sub forma a  756,800 obligațiuni dematerializate, fiecare în valoare de 100 Euro, listate la Bursa de Valori București.  Maturitatea împrumutului e de 10 de ani, cu scadență în 2033 și cu o opțiune de rambursare anticipată în anul 2029.  Ratingul emisiunii conform Fitch Ratings este BBB- outlook stabil, standalone ”A”.  Plasamentul privat presupune că emisiunea se adresează în special investitorilor profesionali și unui număr de maximum 149 de investitori de retail.

Fondurile rezultate din emisiunea de obligațiuni vor fi folosite pentru finanțarea proiectelor de investiții derulate de Consiliul Județean Cluj, aflate în diferite stadii de implementare, precum: modernizarea a peste 160 km de drumuri județene componente a rețelei TEN-T din nordul Transilvaniei, dotarea cu aparatură medicală a spitalelor clujene, edificarea unui nou sediu pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, reabilitarea și punerea în valoare a Ansamblului Monument Istoric „Castel Bánffy” Răscruci, etc. De asemenea, o parte din totalul emisiunii de obligațiuni va fi folosită pentru  refinanțarea datoriei publice existente.

„Mă bucur că am reușit, alături de consultatul agreat, să implementăm acest nou instrument de investiții, unic în peisajul administrativ clujean. Satisfacția e cu atât mai mare cu cât ratingul județului Cluj, certificat de specialiștii internaționali, este nivelul maxim A, superior ratingului suveran al României. Acest lucru, coroborat cu valoarea mare a emisiunii de obligațiuni mă face să fiu extrem de încrezător că vom reuși să accelerăm proiectele de investiții ale Consiliului Județean. Planul investițional propus astăzi va întări poziția de lider național în dezvoltarea Clujului și va schimba fața acestui județ prin intermediul ambițiosului program de investiții aflat în derulare și care țintește obiective de interes local și național, pe multiple axe vitale de infrastructură: sănătate, educație, drumuri sau cultură”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Citește și: Fosta iubită a celui mai mare traficant de droguri din România are o clinică de dezintoxicare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.