Consiuliul Judeţean Cluj s-a mutat în noul sediu de pe strada Dorobanţilor, pe care l-a inaugurat miercurea trecută printr-o slujbă de sfinţire şi o şedinţă ordinară a forului judeţean. Printre hotărârile adoptate se numără înfiinţarea societăţii Cluj Arena, impunerea unor restricţii de circulaţie pentru modernizarea drumurilor judeţene şi construirea parcului Tetarom IV.

Consiliul Judeţean Cluj şi-a inaugurat miercuri noul sediu. Clădirea este situată pe strada Dorobanţilor, chiar lângă Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”. Imobilul ar fi trebuit să fie iniţial sediul Direcţiei Regionale de Vamă. Însă, cum acesta a fost mutat la Oradea, imobilul a fost cedat Consiliului Judeţean, iar administraţia judeţeană a oferit Ministerului Finanţelor Publice, la schimb, alte spaţii. Construirea clădirii a costat 16,1 milioane de lei. Consiliul Judeţean Cluj a investit 2,8 milioane de lei, adică 17 la sută din suma totală.

Spaţiu nou, servicii de calitate

Valoarea acestei clădiri este estimată la 451.301.000 de lei. Până în iulie 2010, ACI Cluj a efectuat lucrări de 10 milioane de lei pe Calea Dorobanţilor. Terenul pe care a fost construită clădirea are o suprafaţă de 6.772 de metri pătraţi, iar proiectul iniţial valora aproape 12 milioane de lei, plus TVA. În clădirea de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 a rămas doar Prefectura Cluj, prin Hotărâre de Guvern aceasta trecând în administrarea Instituţiei Prefectului Cluj.
Inaugurarea clădirii a fost făcută printr-o şedinţă solemnă a Consiliului Judeţean, precedată de o slujbă de sfinţire oficiată de mai mulţi ierarhi clujeni. La slujba de sfinţire au luat parte atât IPS Andrei Andreicuă, cât şi PS Florentin Crihălmeanu şi Prim-Protopopul Kovacs Sandor. „Eu mi-aş dori să existe şi aici un echilibru pentru ca însuşi mesajul pe care îl au ei ca feţe bisericeşti este în acest sens al echilibrului şi toleranţei. Sunt încântat că au acceptat şi deşi iniţial colegii au spus că ar trebui să fim atenţi să vedem dacă putem organiza împreună”, a explicat preşedintele CJ, Alin Tişe întrebat dacă o să susţina un dialog echilibrat între IPS Andrei Andreicut şi PS Florentin Crihalmeanu. „Am discutat cu consilierii judeţeni şi angajaţii Consiliului Judeţean şi pentru că aceştia aparţin mai multor culte am decis să îi invităm pe toţi”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.
„Noul spaţiu de care dispunem ne permite să oferim clujenilor servicii de bună calitate”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe. Printre investiţiile făcute de Consiliul Judeţean Cluj se numără şi cumpărarea unui sistem electronic de vot, cu cartele dedicate pentru consilieri. Consilierii judeţeni au parte nu doar de un nou sistem de vot, dar şi de un proiector performant cu ajutorul căruia se va afişa rezultatul votului. Nu lipseşte nici sistemul audio şi un LCD.
Şedinţa de plen a Consiliului Judeţean de miercuri a fost prima organizată în noul sediu de la Calea Dorobanţilor. Sala de conferinţe se află la parter, alături de sala de licitaţii, şi are dublă funcţionalitate. În momentul în care sunt organizate şedinte de plen, pereţii mobili aflaţi la mijlocul sălii se deschid, iar în cazul conferinţelor de presă se foloseşte doar o parte de sală.

Societatea Cluj Arena

Consiliul Judeţean Cluj a adoptat, în şedinţa publică de miercuri, actul constitutiv ce vizează înfiinţarea societăţii Cluj Arena, care va avea ca obiect de activitate administrarea noului stadion. Radu Raţiu a fost propus pentru funcţia de director al acestei societăţi.
Preşedintele administraţiei judeţene, Alin Tişe, afirmă că societatea Cluj Arena, care va administra noul stadion, se va înfiinţa imediat după ce plenul Consiliului Judeţean (CJ) Cluj îşi va da acordul. Pentru postul de director al societăţii, care implică şi funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie, a fost propus Radu Raţiu, cel care deţine un mandat de consilier local din partea PDL, precum şi un post de consilier juridic la cabinetul preşedintelui CJ, Alin Tişe. În Consiliul de administraţie, fiecare partid a avut posibilitatea să-şi desemneze câte doi reprezentanţi, a explicat Tişe.
Pentru ca noul stadion să poată funcţiona pe cont propriu, consiliul judeţean va înfiinţa o societate care se va ocupa exclusiv de administrarea acestui obiectiv. „Sarcina noastră privind construcţia stadionului se cam apropie de sfârşit. Este firesc să ne gândim acum la exploatarea acestui obiectiv şi să înfiinţăm o societate care să se ocupe să-l administreze într-un mod eficient şi să creeze profit”, a explicat liderul forului judeţean, Alin Tişe. El a precizat că pentru început, în cadrul acestei societăţi vor fi angajate şapte persoane. „Organigrama cuprinde în primul rând postul de director, care implică şi calitatea de preşedinte al Consiliului de administraţie. De asemenea, va exista un compartiment de marketing, unde vor fi angajate două persoane cu studii superioare, un compartiment financiar-contabil, unde va lucra o singură persoană cu studii superioare, un compartiment juridic, unde, de asemenea, vom angaja o persoană cu studii superioare şi un compartiment tehnic – administrativ, unde vom angaja o persoană cu studii medii”, a explicat Tişe.
Activitatea societăţii va fi gestionată de un Consiliu de administraţie. Fiecare partid care deţine mandate în CJ a avut posibilitatea să-şi desemneze câte doi reprezentanţi în Consiliul de administraţie al societăţii Cluj Arena. „Ca şi în cazul celorlalte societăţi pe care le deţinem în patrimoniu, fiecare partid şi-a mandatat reprezentanţii în Consiliul de administraţie al noii societăţi, în conformitate cu ponderea de mandate avute în plen”, a explicat Tişe.
Astfel, membrii Consiliului de administraţie sunt Radu Raţiu, Ligia Câineanu, Adrian Bogdan, Istvan Zsolt Pop, Aurelian Călin Mureşan, Mircea Jorj şi Agnes Konnert. Acţionarii societăţii vor fi consiliul judeţean, care va participa la capitalul social cu o cotă de 90%, şi Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP), care va participa cu 10%. „Vom avea un capital social de 300.000 de lei, din care 270.000 de lei vom vărsa noi, Consiliul Judeţean Cluj, conform cotei de participare care ne revine. Pe parcurs, societatea Cluj Arena va avea obligaţia de a se susţine pe cont propriu, de a genera profit”, a adus la cunoştinţă Alin Tişe. Liderul administraţiei judeţene a adăugat că o bună parte dintre serviciile de întreţinere ale arenei vor fi extrenalizate. Stadionul va fi inagurat la 1 octombrie, urmând ca societatea Cluj Arena să îşi intre în atribuţii începând de la această dată.

Parc fotovoltaic la Tetarom IV

Tot în prima şedinţă a Consiliului Judeţean Cluj desfăşurată în noul sediu, consilierii judeţeni au aprobat impunerea restricţiei temporare de circulaţie pe drumurile judeţene Răchiţele – Doda Pilii şi Doda Pilii – Ic Ponor.
Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj a solicitat restricţionarea temporară a circulaţiei vehiculelor cu masa totală mai mare de 3,5 t pe drumurile judeţene DJ 108C: Răchiţele – Doda Pilii km 61+830 – 78+000 şi DJ 763: Doda Pilii – Ic Ponor km 35+130 – 39-060, pentru finalizarea lucrării de modernizare a infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele -Prislop – Ic Ponor, în vederea asigurării condiţiilor pentru buna desfăşurare a lucrărilor care se execută pe sectoarele de drum afectate. Restricţia este impusă până la data de 10.07.2012.
În urma unui control efectuat personal de către directorul RAADPP Cluj, dl Mircea Avram, s-a constatat faptul că prin activitatea de exploatare a lemnului din acea zonă se pun în pericol lucrările de modernizare a infrastructurii aparţinând acestei zone turistice.
În şedinţa de Consiliu Judeţean a mai fost aprobat, cu 32 de voturi, proiectul de hotărâre referitor la acordul de parteneriat între judeţul Cluj şi comuna Feleacu în vederea realizării proiectului de construire a parcului industrial Tetarom IV, în comuna Feleacu, sat Vâlcele.
Dan Canta, consilier PSD, a spus că proiectul Tetarom IV este important, însă a propus ca cei 14 milioane euro care vor fi investiţi pentru realizarea acestui parc industrial să meargă mai întâi pentru parcul fotovoltaic. „Mâine poimâine vom da drumul la stadion şi vor fi cheltuieli foarte mari cu energia, de aceea prioritar ar trebui să fie parcul fotovoltaic”, a declarat Dan Canta. El a mai adăugat că o parte din costurile energetice de la arena sportivă vor fi acoperite cu ajutorul parcului fotovoltaic. Alin Tişe a fost de acord cu propunerea lui Canta, care va fi discutată într-una din şedinţele viitoare. De asemenea, directorul Tetarom, Viorel Gavrea, a susţinut propunerea consilierului PSD şi a adăugat că există deja studii pentru parcul fotovoltaic.
Dan Canta a mai ţinut să sublinieze că trebuie avut în vedere că parcurile Tetarom I şi III nu sunt 100% ocupate, doar Tetarom II fiind ocupat total.
Viorel Gavrea a menţionat că Tetarom IV are o suprafaţă de 85 de hectare, este situat la 1,5 kilometri de centura Vâlcele-Apahida şi se află la o distanţă de doar 12 minute faţă de aeroport. Judeţul Cluj va finanţa proiectul cu 20,5 milioane lei.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.