Conducerile și reprezentanții studenților din cele cinci universităţi tradiționale din cadrul Consorţiului Universitaria vor dezbate, în perioada 22 – 24 iunie 2018, la Cluj-Napoca, problemele de actualitate cu care se confruntă mediul universitar românesc.

În cadrul reuniunii găzduite de Universitatea Babeș-Bolyai, conducerile celor cinci universităţi ale Consorțiului vor încerca să propună soluţii comune în ceea ce priveşte finanţarea învăţământului superior şi a activităţii de cercetare, dezvoltarea infrastructurii de învățământ, relaţia universităţilor de stat cu mediul de afaceri, practica studenţească, internaţionalizarea universităţilor.

Conducerea Universității Babeș-Bolyai vă invită să participaţi vineri, 22 iunie 2018, începând de la ora 13.00, în Sala Club a UBB (str. Em. de Martonne nr.1), la conferinţa de presă care va marca deschiderea reuniunii Consorţiului Universitaria.

Din Consorţiul Universitaria fac parte Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Academia de Studii Economice din Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here