Construcţia bugetară şi posibilităţile realizării acesteia

 

A venit la scadenţă plata facturilor populiste adoptate de Parlament într-o perioadă preelectorală, din care una în unanimitate, şi anume creşterea salariilor dascălilor cu 50%, măsură care nu are şanse să se realizeze în acest an. Desigur, pensionarii, precum şi salariaţii cu retribuţii mici trebuie ajutaţi, dar în limite rezonabile. Fără bani în vistierie, legile – oricât de generoase – nu pot fi puse în aplicare. În această privinţă, nici Curtea Constituţională şi nici Avocatul Poporului nu pot ajuta prea mult.

În toamnă, când proporţiile impactului crizei economice asupra ţării nu se putea bănui, am scris în paginile Gazetei despre caracterul nerealist al promovării de legi neaplicabile. M-au certat mulţi prieteni, dar acum până şi partidele din Parteneriatul pentru România au ajuns la aceeaşi concluzie. Politica nu se face cu sentimente, ci cu pragmatism.

Degringolada cursului de schimb euro-leu continuă într-un ritm înspăimântător. Nu văd cum se va putea opri în curând, cu toate intervenţiile Băncii Naţionale. De aici decurge majorarea tuturor preţurilor, pe care le vom suporta la unison: agenţi economici, salariaţi, pensionari. În toată această invazie de comunicate negative am aflat şi o veste bună: s-a promis de către compania Electrica SA că nu va creşte preţul la energie electrică în 2009.
Oricât ar fi  de dureros, proiecţia unui buget auster este necesară. Urmează etapa a 2-a, realizarea lui, care presupune un efort continuu. Prognozele specialiştilor în economie arată că o tendinţă de creştere semnificativă se va înregistra – pe plan mondial – numai în 2010, dar nici atunci nu se vor atinge indicatorii din 2007.

În acest context, una din căile de atenuare a efectelor crizei rezidă în masive investiţii publice, îndeosebi în infrastructură. Alocarea de bani în investiţii publice reprezintă şi un potenţial pericol pentru accentuarea corupţiei, de care nici în momentul de faţă nu ducem lipsă. Banul public este al tuturor şi al nimănui, în concepţia unora din cei care îl administrează.

Până în anii 90, când s-au luat măsuri eficiente anti-mafia, sectorul de stat în Italia a avut cea mai mare pondere în economie, în raport cu alte state din Europa occidentală. De departe, această ţară era şi cea mai coruptă. Apropo de această situaţie, îmi vine în minte o povestire de Alberto Moravia. Acţiunea se petrece într-o localitate din sudul Italiei, în care un candidat la funcţia de  primar a promis, printre altele, că va fi o persoană de o cinste ireproşabilă. A fost ales, şi până aici nu este nimic neobişnuit. După ce şi-a intrat în atribuţii, s-a comportat ca atare, dar acest lucru a părut de neînţeles concetăţenilor lui. Nu a fost implicat în nici un scandal imobiliar, primăria nu a încheiat contracte cu rudele primarului, rămânând, în continuare, cu aceeaşi stare materială. Era în afara mentalului colectiv ca o promisiune electorală să fie şi respectată, iar banul public să nu-i îmbogăţească pe cei care îl mânuiau. Clujul face excepţie de la această „regulă”, confirmându-l pe domnul Boc în postul de Primar, deşi nimeni nu i-a pus la îndoială cinstea.

Aşa fiind, atât în perspectiva alegerilor europarlamentare, cât şi a celor prezidenţiale, popularitatea ieftină trebuie să fie abandonată, prioritare fiind interesele României.

Sub aspectul cadrului legislativ pentru derularea contractului de achiziţii publice prin care se vor desfăşura investiţiile guvernamentale, se impune modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 şi a altor acte normative subsecvente acesteia, pentru a fi mai coerent, împiedicând deturnarea banului public. Am aflat că, în curând, Comisia Europeană urmează să avizeze modificarea actelor normative interne pentru a deveni mai eficiente, coerente şi predictibile.
Cât se va realiza din ce şi-a propus guvernul prin buget, vom trăi şi vom vedea.

21 ianuarie 2009                       

 

 Adrian Man