Indiferent de amenzile si sanctiunile pe care municipalitatea le da celor care construiesc ilegal, înca se ridica imobile pentru care nu sunt emise acte si avize de constructie. Potrivit unor informatii, în aceasta categorie s-ar înscrie si o constructie care este în derulare la adresa strada Sitarilor 12 din cartierul Dâmbu Rotund-Cordos, si care, conform acelorasi surse ar apartine unui controversat om de afaceri, Costica Pocol. Acest lucru nu ar mira pe nimeni, Pocol fiind cunoscut ca si-a ridicat hotel în oras având o autorizatie pentru un chiosc.

Conform unor informatii, pe strada Sitarilor la nr. 12 se construieste ilegal. Oricum, santierul nu are nicio placuta cu datele de identificare ale autorizatiei de constructie, ale beneficiarului sau a celui care construieste. La adresa de mai sus, în jurul unei case se ridica de zor zidurile unui adevarat bloc. Santierul neavând nici o identitate este posibil ca acea constructie sa fie ilegala, pentru ridicarea imobilului respectiv sa nu se fi obtinut, în prealabil, niciun act. Conform unor informatii, s-ar parea ca beneficiarul este Costica Pocol un controversat om de afaceri clujean care nu ar fi la prima abatere daca sesizarile noastre s-ar confirma. Oricum, reporterii Gazeta de Cluj au trimis înstiintari atât la Inspectoratul Teritorial în Constructii Cluj cât si la Politia Primariei atentionari despre aceasta stare de fapt, însa pâna la ora închiderii editiei nu am primit nici un raspuns.

Pocol este asociat cu un cunoscut liberal, Mircea Chertes care ocupa functia de consilier al primului ministru Calin Popescu Tariceanu, în cadrul societatii Parking Marasti. Pentru a afla si pozitia lui Costica Pocol în privinta faptelor prezentate, reporterii Gazetei de Cluj au încercat sa-l contacteze telefonic pe acesta. Din pacate, dupa ce initial acesta nu a raspuns apelurilor primite, Pocol si-a închis telefonul.

<h5>Municipalitatea „funariota”</h5>

De numele lui Pocol se leaga si scandalul iscat în urma cu câtiva ani în legatura cu aparitia unui hotel din centrul Clujului, Eunicia, care a fost construit având o autorizatie de chiosc comercial. Terenul de sub societate este închiriat de la Primarie cu abonament de “ghereta”, iar Eunicia este o cladire pe trei nivele plus o mansarda cu spatii de cazare. Patronul Eunicia SRL este Costica Pocol, care a avut interese în cadrul piatei Marasti si director la Vila “Eunicia” din Cluj. Precedentul cu hotel Eunicia dovedeste faptul ca Pocol actioneaza dupa o metoda tipica: mai întâi construieste, apoi obtine autorizatii. Rotiseria EUNICIA a început sa se înalte în perimetrul pietei Mihai Viteazu în 1996, când Primaria Cluj a eliberat pentru Costica Pocol autorizatia de construire nr. 1516. Prin acest document, Primaria lui Funar a permis ridicarea în plin centrul Clujului a unui imobil care nu respecta normele de siguranta în constructie. Costica Pocol a devenit dupa decembrie 1989 un afacerist prosper, prin achizitionarea în conditii suspecte a mai multor imobile de interes comercial din Cluj aflate în proprietatea Consiliului Local. Pocol detine Complexul Comercial Marasti si administreaza piata cu acelasi nume din care încaseaza chirii consistente. Prin SC Eunicia SRL, Pocol detine o pensiune pe strada Emile Zola din Cluj-Napoca si rotiseria din Piata Mihai Viteazu. Toate aceste trei afaceri au ca numitor comun o serie de nereguli prin care au fost realizate constructiile.

<h5>Autorizatie instant</h5>

Succesul rapid în afaceri al lui Costica Pocol nu se putea realiza fara complicitatea Primariei, care a favorizat SC Eunicia cu toate mijloacele administrative. Rotiseria din Piata Mihai Viteazu a primit în 1998 autorizatia de construire nr. 1182 pentru “consolidarea structurii de rezistenta a constructiei autorizate” în 1996. Negru pe alb, Primaria emite un act “reparatoriu” pentru o constructie care timp de doi ani nu a respectat normele în domeniu. Desi era construita prost si prezenta riscuri de prabusire, SC Eunicia Rotiserie SRL a primit fara probleme acordul de constructie. În anul 2000, Primaria recidiveaza cu o noua autorizatie, înregistrata cu nr. 2506, care-i permite lui Pocol “modernizare terasa închisa existenta, în continuarea parterului corpului de cladire existent cu P+3E “. Treptat, constructia începe sa ia proportiile pe care Pocol le-a gândit de la bun început. De la un chiosc ceva mai evoluat primit de la Primarie, rotiseria din Piata Mihai Viteazu tinde spre aspectul unui spatiu comercial. Pocol a închiriat de la Primaria Cluj cladirea din Piata Mihai Viteazu nr. 17 si a deschis un spatiu comercial. Pâna în 2000, atât terenul cât si cladirea se aflau în proprietatea Consiliului Local. În mod suspect, la 8.06.2000, în baza sentintei civile nr. 290 a Judecatoriei Cluj, dreptul de proprietate asupra imobilului din Piata Mihai Viteazu se întabuleaza în Cartea Funciara “în favoarea: SC Eunicia Rotiserie SRL Cluj”.

<h5>Afacerile Pocol</h5>

Costica Pocol a fost implicat în mai multe afaceri care au constituit subiecte de presa de-a lungul timpului. Societatea Eunicia Rotiserie a încheiat anul 2006 cu un profit 103.631 de lei si o cifra de afaceri de peste 979.000 de lei. În afara acestui hotel, Pocol detine un altul, tot în centrul Clujului, Hotel Eunicia, de trei stele, dar si spatiile comerciale din piata Marasti. El este asociat in mai multe investitii imobiliare cu alti oameni de afaceri locali. Unul dintre sediile societatii APO, care a gestionat Piata Mihai Viteazu, se afla tocmai în incinta Hotelului Cristian din piata Mihai Viteazul, hotel care apartine tot controversatului om de afaceri Costica Pocol. În 2005, Consiliul Judetean Cluj intentiona demolarea hotelului, datorita unor probleme legate de autorizatiile de construire.

Stefan Trandafir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.