În dosarul Oprișan, procurorii au deschis un dosar separat care îi privea pe oamenii de afaceri , din domeniul construcțiilor, care au luat banii din proiectele în care baronul PSD de Vrancea a fost acuzat de corupție.

Dosarul respectiv, în care au fost judecați afaceriștii Corneliu Prunache, Vasile Mihăiuc, Vasile Graur, Iulian Cristian şi Vasile Bută, s-a judecat la Tribunalul Prahova, iar judecătorii i-au achitat pe cei menționați anterior. Potrivit sentinței, emise ieri, „În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe inculpatul PRUNACHE CORNELIU, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art.48 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 şi art.297 alin.1 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, faptă din cursul anului 2004. În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă din cursul anului 2004. În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe inculpatul MIHĂIUC VASILE, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art.48 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 şi art.297 alin.1 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, faptă din cursul anului 2004. În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă din cursul anului 2004. În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe inculpatul GRAUR VASILE, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art.48 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 şi art.297 alin.1 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, faptă din cursul anului 2004. În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe inculpatul CRISTIAN IULIAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art.48 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 şi art.297 alin.1 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, faptă din cursul anului 2004. În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe inculpatul BUTĂ VASILE, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art.26 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 şi art.248 – 2481 Cod penal anterior cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal anterior, faptă din cursul anului 2004. În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de spălare a banilor, faptă din cursul anului 2004”, arată minuta sentinței.

Potrivit procurorilor DNA, Corneliu Prunache, administrator la S.C. AISPA STARS 95 S.A., a încasat de la Consiliul Judeţean Vrancea, condus de Marian Oprişan, suma de 1,3 milioane de lei, în cadrul unui contract având ca obiect pietruirea drumurilor comunale pe o lungime de 24,3 kilometri. Vasile Mihăiuc, administrator la SC Utilaj Construct Service, Vasile Graur, patron la SC Top Media, şi Vasile Bută, administrator la S.C. Podgoria Coteşti, şi Iulian Cristian, administrator la S.C. Univers Nord, au încasat aproximativ 4,7 milioane de lei, întocmind, în schimb, situaţii de lucrări în fals pentru aproape 100 de kilometri de drumuri comunale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.