Firma Coral Impex, contractată în 2006 de primărie pentru serviciul de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, şi-a prelungit contractul cu municipalitatea pe încă şapte ani. Această perioadă a fost calculată pentru a permite firmei să-şi amortizeze investiţiile solicitate de primărie, care nu erau incluse în contractul iniţial.

Primarul Sorin Apostu se laudă cu cel mai mic preţ contractat pentru serviciul de dezinsecţie din ţară, motiv pentru care în plenul Consiliului Local de marţi s-a votat prelungirea contractului cu firma Coral Impex pe şapte ani şi şapte luni, începând cu vara lui 2011. Această perioadă a fost stabilită în aşa fel încât să fie asigurate condiţiile pentru ca firma de dezinsecţie să poate amortiza investiţiile făcute în ultima perioadă la cererea Primăriei. Este cazul campaniei de eradicare a căpuşelor, executată gratis în această vară, nefiind cuprinsă în caietul de sarcini.
“Cluj-Napoca a fost primul oraş din ţară care a concesionat prin licitaţie în 2006 Serviciul de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie din oraş şi a obţinut cele mai mici preţuri la această licitaţie”, a declarat primarul Sorin Apostu, explicând avantajul de preţ pe care acest contract îl conferă municipiului.
Perioada pe care a fost propusă prelungirea contractului este prea mare, sunt de părere consilierii din grupurile partidelor de opoziţie. “Mă gândesc că noi suntem cei care trebuie să fim de acord cu nişte investiţii. Este nevoie de relicitare, nu de o gândire de genul « ai, săracul, să-şi recupereze investiţia şi să stea liniştit… ». Mai mult, aţi obţinut adrese de pe o zi pe alta de la Agenţia Naţională pentru Monitorizarea Achiziţiilor Publice, că este în regulă să se prelungescă acest contract. Puteam să-l prelungim pe 2,5 ani. Poate apare concurenţa. Or, dacă noi prelungim contractul, tocmai asta facem, anulăm concurenţa, care este sănătoasă pentru economie. În şapte ani cine ştie ce substanţe mai apar, ce insecte vor mai apărea şi poate aparatele lor nu fac faţă”, a afirmat Gheorghe Vuşcan.
Edilul a ţinută însă să-i explice că nu se prelungeşte contractul pentru a plăti pentru nişte utilaje, ci pentru că firma de dezinsecţie oferă nişte servicii suplimentare, care nu apăreau în caietul de sarcini din 2006, păstrându-se avantajul de preţ. În cazul unei noi licitaţii, arată acesta, nu ar fi obţinut tarife mai bune, având în vedere tarifele practicate în alte oraşe pentru aceleaşi servicii. “La Timişoara s-a adjudecat cu preţuri cu 70% mai mari decât cele de la Cluj, la Oradea, cu 241% mai mari, la Piteşti cu 124% mai mari. Nu există licitaţie cu preţuri mai mici decât cele de la Cluj. În plus, legislaţia europeană s-a tot schimbat la acest capitol şi s-au impus alte şi alte substanţe pentru dezinfecţie şi dezinsecţie, care nu au fost prevăzute iniţial la licitaţia noastră. Mai mult, nici acţiunile de combatere a căpuşelor nu au fost prinse în caietul de sarcini, iar acestea au fost efectuate de societate în ultimii ani gratuit”, a demonstrat Sorin Apostu.
În repetate rânduri, viceprimarul Laszlo Attila a arătat cât de importantă a fost promptitudinea firmei contractate la momentul invaziei de căpuşe. “Au fost foarte multe cazuri la Infecţioase, să nu uităm. În plus, directorul Spitalul Municipal a fost disperat pentru că nu mai conteneau să vină oameni muşcaţi de căpuşe, aşa că a trebuit să luăm măsuri, chiar dacă acest serviciu de combatere a căpuşelor nu a fost prins în licitaţia noastră”, a arătat viceprimarul.
Prelungirea contractului de concesiune a fost aprobat de consilierii locali, cu abţinerea reprezentanţilor opoziţiei. Astfel, societatea Coral Impex va efectua serviciile de dezinfecţie, dezinsecţie şi de deratizare a domeniului public pe care le va comanda Primăria Cluj-Napoca opt ani de acum încolo.


Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.