După ce reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca s-au lăsat convinși să nu mai scoată copacii de pe strada Kogălniceanu, autoritățile au decis să îi ”betoneze”. Imaginile publicate pe contul de Facebook de cadrul universitar Cornel Vâlcu arată cum la rădăcina copacilor de pe strada centrală a fost turnat ciment.

„Copacii de pe Kogălniceanu NU sunt în pericol (să fie tăiaţi/ ‘relocaţi’, cu termenul preferat de #emilboc )”, atunci când am declanşat diverse acţiuni de protejare a arborilor din proiectul de reamenajare aflat în plină desfăşurare.

Păi nici nu e nevoie să-i tai, dacă îi tratezi aşa. Cu scuze pentru pozele foarte încărcate de alte obiecte, de picioarele multor persoane (în acel spaţiu se desfăşoară acum Zilele Maghiare), iată tipul de construcţie care este numit (nu glumesc deloc – citiţi textul pe care l-am alăturat albumului foto) GRĂDINĂ URBANĂ pe site-ul Primăriei – conform declaraţiilor proiectantului.

Şi nu, nu este un beton turnat provizoriu, cum credeam ieri; este materialul care ar trebui să rămână acolo, în forma în care ar trebui să rămână. „NU E BETON”, ne asigură simpatizanţii şi periuţele Primăriei. Nu. E ceea ce, la Cluj, se numeşte urbanism eco-friendly. Reacţia noastră, a oraşului, la încălzirea globală şi toate celelalte. Pentru că, dacă nu ştiaţi, după discursurile lui Emil Boc, orașul nostru e cum nu se poate mai „verde”, arată postarea.

Citeste mai multe aici

” Materialul așternut în jurul arborilor din imaginile apărute este ecologic și permeabil – ceea ce permite absorbția apei de către rădăcinile copacilor. Acest material menține totodată umiditatea. Acest tip de material a fost prevăzut în cadrul proiectului tehnic întocmit de către proiectantul general S.C. Mossfern SRL și a fost așternut în mai multe zone de pe str. Mihail Kogălniceanu conform proiectului. Inelele de PVC din jurul trunchiurilor, care sunt prezentate în imagini, sunt provizorii și au fost amplasate pentru protecția trunchiului copacilor, până la finalizarea lucrărilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.