Copil în vârstă de nouă ani din Geaca, bătut cu cruzime de un arendaş

Stilul de viaţă dur, ciobănesc a cuprins asemeni unei molimi satul românesc „păstrător de tradiţii”, iar ale sale cârciumi au preluat din zbor rolul culturalizator al bibliotecii săteşti, astăzi inexistentă. Zilnic, numai spre clinicile clujene sunt aduşi ciobani sau proprietari de oi “demolaţi” pur şi simplu de lovituri de bâtă sau înjunghieri, după teribile bătăi ce au loc între ei pentru cash… Stilul ciobanilor şi arendaşilor avuţi – copiat “la xerox” de la un celebru latifundiar – nu numai că face victime în rândul maturilor, ci aruncă deja în carusel şi copiii. Iar aici lucrul devine deja periculos, viciind şi mutilându-le, încă de la vârste fragede, percepţia şi credinţa despre viaţă.

Andrei este elev în clasa a VII-a la Şcoala gimnazială din comuna clujeană Geaca şi luni, 10 octombrie acesta s-a prezentat împreună cu mama lui, Floarea, la I.M.L. Cluj, pentru a fi consultat de către legişti. Copilul, înzestrat cu un simţ al dreptăţii ieşit din comun a insistat să vină până în marele oraş, doar-doar va reuşi să-şi găsească în vreun fel, dreptatea. Un băiat reuşit, care după spusele mamei  îi contrazice mereu, argumentat, pe cei mari, conform credinţelor sale sincere – de unde rezultă că există loc din belşug pentru evoluţia sa spirituală.  Însă de un lucru Andrei nu e conştient: acela că asemeni unui „mânz intrat în mlaştina vieţii crezând că-i o pajişte”, deocamdată e prea mic pentru un război atât de mare. A încasat un pumn, într-un dispreţ total, de  la un arendaş din zonă, proprietar de tractor, om cu mulţi bani – doar pentru motivul că micuţul, aflat la coada turmei de 400 de capre, îl ajuta pe rivalul său iar copilul era la îndemâna sa, astfel că  Grigore şi-a putut îneca obida şi invidia pe concurenţă. Alt ghinion al copilului: ciobanul titular spune că era în faţa turmei numeroase de capre şi n-a sesizat incidentul- sau poate nici n-o fi vrut să-l sesizeze… Sau poate mai e ceva, îmi mărturiseşte mama băiatului, pe o bancă din incinta clinicilor clujene: poate că ura cu care l-a lovit pe copil s-a îndreptat spre fostul ei soţ, tatăl copilului, care i-o fi făcut ceva – un ins pierdut şi înnămolit definitiv în speluncile existenţei, cu stagii făcute prin puşcării, care, alcoolizat, n-a mai trecut de luni de zile să-şi vadă copilul. Practic, Andrei, copilul pur şi cu ochi mari, care priveşte lumea ca pe un perpetuu miracol a fost condamnat direct pentru faptele tatălui său iar viaţa sa – actuală şi viitoare – a fost aruncată, de către individul cu bani, direct la „coşul de gunoi”. Povesteşte, înciudată, mama băiatului: „Avem şi noi câteva capre şi vecinul l-a rugat, duminică, să le ducă împreună cu ciobanul titular prin lanul de porumb, până pe un câmp. Pe drum însă a venit un vecin, Grigore, om cu avere şi dispreţ pentru toată lumea, care l-a întrebat direct: „Ce faci, mă aventurierule?” Copilul l-a rugat, politicos, să-l lase în pace, însă răspunsul nu i-a convenit “bogotanului”, aşa că i-a ars instantaneu acestuia  o palmă grea peste obraz, atât de puternică încât l-a pus, pe copil, la pământ”. A urmat apoi tot “tacâmul”: telefon la numărul de urgenţă 112, venirea ambulanţei S.M.U.R.D. şi transportul copilului la spital. Iar când mama l-a întrebat pe agresor care a fost motivul pentru care i-a lovit băiatul, arendaşul şi-a pus mâna la chimir şi i-a răspuns sfidător: “Ei, dacă i s-a rupt vreun dinte, să meargă să şi-l pună, că i-l plătesc”! Nici proprietatarul caprelor, Andrei Mureşan, cel care-l rugase  pe copil să-l ajute n-a stat cu mâinile în sân: plin de indignare l-a reclamat şi el pe acest Grigore la poliţie.

Însă la I.M.L. Cluj, pe copil l-a aşteptat o mare dezamăgire, pentru că în cele 24 de ore care au trecut de la eveniment umflătura i s-a retras, nemairămânând urme vizibile – astfel că nu a obţinut zile de îngrijiri medicale. Copilul, fără să înţeleagă procedurile, a rămas de-a dreptul şocat deoarece numai el a ştiut cum i s-a zguduit capul şi ce durere a resimţit după lovitura grea a arendaşului. “Nu-i nimic, dacă până la sfârşitul săptămânii omul nu-i va cere scuze copilului pentru gestul său, am să mă prezint la Protecţia Copilului şi am să îl reclam acolo”, aruncă mama, disperată, printr-un gest de-a dreptul donquijotesc. Apoi, după ce, sârguincioasă, îşi notează numărul de telefon al reporterului “Gazeta” – “în caz că vor mai fi probleme” – iese cu băiatul de mână din incinta instituţiei medicale. Iar privirea copilului şi dezamăgirea ce rezulta din aceasta – în timp ce urcă scările spre parterul I.M.L.  – n-am s-o uit niciodată. Semăna, efectiv, cu prăbuşirea pentru el a unei întregi lumi…