În urma întrebării adresate Ministrului Energiei, Andrei Dominic Gerea de către senatorul Alexandru Cordoș, cu privire la stadiul proiectului „Centrala Hidroelectrică cu acumulare prin pompaj ( cheap) Tarnița-Lăpuștești„, au rezultat detalii privind procedurile de licitație pentru selectarea unui investitor.
China Huadian, Synohydro și China Gezhouba sunt companiile care și-au manifestat interesul pentru acest proiect, iar până în data de 30 ianuarie 2015, acestea au depus toate documentele necesare pentru participarea la etapa de precalificare și negociere preliminară.

Lupta dusă de Cordoș pentru acest proiect a început în 2013. În data de 9 aprilie 2013, senatorul Alexandru Cordoș a avut o întrevedere cu reprezentanții companiei CGGC – China Gezhouba Group International Engineering Co. LTD.: Lin Li – Marketing Manager şi Shi Li – Vicepreşedintele Concernului, care a fost urmată de o vizită informativă în județul Cluj.

” Proiectul hidrocentralei Tarnița – Lăpuștești va contribui semnificativ la echilibrarea sistemului energetic național, precum și la dezvoltarea economică a județului Cluj. Odată finalizată, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti va avea o capacitate instalată de 1.000 MW/oră şi va fi echipată cu patru turbine-pompă. Lucrările sunt estimate să dureze până la şapte ani, iar costurile ar urma să ajungă la 1,2 miliarde de euro. Realizarea acestui proiect va conduce atât la producerea de energie electrică ieftină , cât și la crearea a 5000 de noi locuri de muncă directe și indirecte. ” a declarat Senatorul Alexandru Cordoș.

Hidrocentrala Tarnita-Lăpuștești este un obiectiv de interes național, având în vedere rolul esențial pe care îl va avea în participarea la reglajul frecvență-putere necesar odata cu intrarea in funcțiune a grupurilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda. Proiectul este esențial în contextul existenței unui portofoliu în creștere continuă cu producție necontrolabilă, care impune instalarea de capacitați de echilibrare suplimentare, ce vor fi retribuite pe piețe de servicii tehnologice de sistem, piețe de capacitati, dar și pe piața de echilibrare.
In prezent, in lume, sunt in exploatare 600 de centrale cu acumulare prin pompaj, in timp ce alte 60 sunt in curs de constructie sau in faza de proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.