Corpul de control al Ministrului de Interne verifica de luni actele politistilor de la IPJ Cluj, avand in vedere anchetele aparute in Gazeta de Cluj. Reporterii ziarului gazetadecluj.ro v-au relatat ca felul in care se elibereaza permisele de catre IPJ Cluj ridica suspiciuni, iar cei care au reclamat aceasta situatie au fost inlatura de conducerea IPJ Cluj.

Ne reamintim ca numroasele anchete de la Bucuresti au fost cele care l-au schimbat si pe fostul sef al IPJ Cluj din functie asa ca ne intrebam cat mai rezista Tudor Grindean la conducerea IPJ Cluj?

 

Grindean si Vuscan nu au luat nicio masura fata de blatul permiselor de la IPJ Cluj UPDATE 2

Pe aceasta cale le solicitam oficial celor de la IPJ Cluj si a corpului de control sa ne comunice concluziile preliminarea ale controlului si care sunt masurile care vor fi luate. Pe de alta parte, suntem curiosi daca incidentuldin Baciu, in care un tanar a fost injunghiat, iar cei care au facut acest lucru sunt cercetati in libertate, desi sunt recidivisti, nu este interesant pentru corpul de control al Ministrului de Interne.

Citeste pe tema respectiva doua articole:

Tiganii i-au taiat gatul cu cutitul si acum sunt cercetati in libertate. IPJ Cluj neglijenta cu o tentativa de crima?

Tiganii din Baciu care au injunghiat un om sunt recidivisti

1 COMENTARIU

  1. uitati-va la caricatura de sef al ipj cluj…rade cu gura pana la urechi, fara sa-l intereseze ineficienta si coruptia institutiei pe care o conduce…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.