Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) se arată îngrijorată faţă de informaţiile lansate Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) referitoare la compania City Insurance şi susţine că este vorba de o campanie cu ‘fake news’.

„Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) îşi manifestă îngrijorarea faţă de o campanie de dezinformare lansată de o asociaţie care atacă piaţa de asigurări, trimiţând către mass-media un comunicat ce conţine cifre şi date nereale. Am cerut lămuriri la cei in drept sa deţină aceste date, care precizează că nu au datele aruncate în piaţă de comunicatorii ASSAI”, spun reprezentanţii confederaţiei într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

Potrivit COTAR, dacă miza a fost aceea de a face un exerciţiu de imagine, iar campania rămâne doar la nivelul unui joc de PR, atunci aceştia şi-au atins scopul şi au devenit cunoscuţi.

„Dacă această campanie, însă, va continua, le cerem să nu mai lanseze atacuri bazate pe ‘fake news’, pentru a reinstaura haosul pe piaţa asigurărilor, după ce abia s-a obţinut un echilibru dorit de toată lumea. Dacă interesul este de a înlocui un asigurator mare cu altul, care vrea să intre pe piaţa românească prin presiuni, îi avertizăm că printr-o astfel de campanie nu vor reuşi decât să arunce toată piaţa în haos – situaţie care nu e de dorit pentru nicio companie, nici dacă ar vrea să devină lider de piaţă aici”, se menţionează în comunicat.

COTAR precizează că îşi doreşte ca echilibrul existent în ultimii doi ani pe piaţa asigurărilor să se menţină, iar în următoarea perioadă, lucrurile să evolueze în aceeaşi direcţie. În acelaşi timp, COTAR îşi manifestă îngrijorarea şi nu susţine acţiunile punctuale ale unor reprezentanţi cu interese ascunse, care pot afecta echilibrul pieţei asigurărilor, indiferent că vorbim despre asiguratori, transportatori, service-uri sau brokeri.

‘Atragem atenţia cu privire la practicile folosite de cei care intenţionează să dezechilibreze piaţa asigurărilor, prin prezentarea unor informaţii incorecte, adică a unor ştiri false. Toate aceste derapaje, dacă sunt luate în serios de beneficiari, pot afecta echilibrul existent pe piaţa asigurărilor, echilibru la care s-a ajuns cu eforturi mari din partea noastră, a transportatorilor, dar şi din partea supraveghetorului acestei pieţe. Presiunea nejustificată din partea unor aşa-zişi reprezentanţi ai câtorva unităţi reparatoare membre ASSAi poate duce la dezechilibre în piaţa asigurărilor. Dacă tot au făcut aluzie la anumite dezvăluiri, de ce nu le fac? Cunoaştem această practică. Am vrea să ne explice tuturor de când îi interesează pe ei poliţele RCA ale noastre, când fără modificările aduse legii RCA, făcute la iniţiativa transportatorilor, stăteau şi acum pe la uşile ASF, aşteptând să-i primească Mişu Negriţoiu. ASSAI ar face bine să declare câţi membri mai are în asociaţie’, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

De asemenea, COTAR salută eforturile celor care contribuie la buna desfăşurare a activităţii în această piaţă şi atrage atenţia asupra faptului că există riscul ca piaţa asigurărilor să ajungă înapoi, în haos, din cauza acestor campanii de PR bazate pe ‘fake news’, campanie în spatele căreia putem vedea adevăraţi profesionişti în manipularea informaţiilor nereale.

Conform organizaţiei, piaţa asigurărilor poate fi aruncată în haos de astfel de campanii de PR, aşa cum poate fi distrusă şi de unele societăţi de asigurări care nu îşi onorează contractele RCA, conform legii în vigoare, nu îşi fac plăţile la termen către păgubiţi, în urma devizelor de reparaţii – atât în regie proprie, cât şi de service-uri. Milioanele de consumatori din piaţa asigurărilor obligatorii vor putea fi afectaţi printr-o eventuală creştere a tarifelor mai mult decât ar fi justificată de o piaţă cu practici corecte.

„În urma discuţiilor avute cu conducerea ASF, până pe 15 septembrie 2019 vom fi convocaţi – reprezentanţii transportatorilor, asiguratorilor, societăţii civile, etc. -, pentru a aduce modificări normei ASF 20/2017, astfel încât păgubiţii să beneficieze de toate drepturile conferite de Legea 132/2017, iar atât timp cât toţi posesorii de auto plătesc această taxă RCA obligatorie prin lege, asiguratorii să fie sancţionaţi tot conform legii RCA, dacă nu respectă contractul RCA şi nu îşi fac plăţile la termen, tergiversând şi punând păgubiţii în posturi umilitoare. Sperăm ca modificările la această normă 20/2017 să se concretizeze până la 15 octombrie 2019”, se mai spune în comunicat.

Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) susţine că City Insurance este în mare dificultate financiară, în ciuda declaraţiilor Autorităţii de Supraveghere Financiară privind solvabilitatea companiei, iar cifrele prezentate de societate „ar trebui să provoace insomnii oricărei persoane cu minima responsabilitate din Consiliul ASF”.

Grupul AutoCar, format din trei firme care administrează unităţi service, a anunţat luni că cere falimentul City Insurance şi a notificat Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la cererea de faliment a societăţii, dar instituţia susţine că asigurătorul este stabil din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate.

„Grupul de firme AutoCar, format din trei firme care administrează unităţi service, a notificat Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la cererea de faliment a societăţii de asigurări City Insurance şi a înaintat instanţelor de judecată solicitarea privind cea mai mare firmă de asigurări din România. City Insurance, cea mai mare firmă de asigurări din România, are datorii restante de peste un milion de lei (circa 1, 1 milioane lei, conform documentelor oficiale) către grupul AutoCar. În consecinţă, Autocar, Autocar and Trucks şi Standocolor au solicitat, atât Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), cât şi instanţelor de judecată, falimentul City Insurance”, preciza un comunicat al grupului.

Conform documentului, societatea de asigurări se află în incapacitatea de plată a acestor datorii, care sunt mai vechi de 120 de zile, iar suma de plată pe care City Insurance o are, actualizată cu dobânzile şi penalizările legale, depăşeşte 3 milioane de lei.

„Este cel puţin bizar să asistăm doar după câţiva ani la o reeditare a falimentului Astra, dar de data aceasta cu consecinţe mult mai mari pentru întreaga piaţă. Societatea City Insurance deţine în prezent peste 45% din piaţa RCA, iar societăţile Astra şi Carpatica nu depăşeau împreună 33% cota de piaţă RCA în momentul falimentului. Consiliul Concurenţei trebuie să se autosesizeze de urgenţă, societatea de asigurări având în prezent o cota de piaţă care reprezint fără doar şi poate un mare risc sistemic”, potrivit Autocar.

În schimb, ASF susţine că asigurătorul este stabil din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) supraveghează îndeaproape societăţile de asigurare autorizate. În cazul în care sunt constatate disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte activitatea acestora sau respectarea cerinţelor de capital, ASF dispune măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare, cum de altfel a şi făcut recent. Compania City Insurance este stabilă din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate”, se arată într-un răspuns oferit AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here