Am citit de curând un articol din presa locală, în care un sociolog încerca să împartă locuitorii Clujului în două categorii principale, folosind drept criteriu de delimitare localurile frecventate. În urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia că în urbea de pe Someş vieţuiesc două specii, „lumea bună” şi „lumea faină”, având seturi de trăsături proprii şi vieţuind în pace şi prietenie. Mai precis, articolul arată că „lumea bună”, reprezentată de către cei realizaţi profesional, moştenitori de averi sau înbogăţiţi peste noapte, frecventează aşa numitele localuri „de fiţe”, adevărate lăcaşuri de cult pentru cei care vor să-şi etaleze ultimele achiziţii în materie de maşini, haine sau chiar logodnice. De cealaltă parte a meterezei se află cei „faini”, asociaţi lumii boeme, intelectuale, celor încercaţi de afiniţăţi elective şi care nu pun preţ prea mare pe bunurile lumeşti, materiale. Aceştia frecventează localuri mai retrase , ascultă muzică „de calitate” şi preferă oricând un vin fiert şi o lectură unui club aglomerat.
Inevitabil, la citirea acelor rânduri, cititorului îi răsar în minte mai mult întrebări, preobabil cea mai evidentă dintre ele fiind eu în ce categorie mă situez? Sunt „bun” sau „fain”? Un fel de haina îl face pe om sau invers?
Oricare ar fi răspunsul, ceea ce îmi dă mie de gândit este faptul că am ajuns să ne alegem prietenii şi cunoştiinţele, într-un mod cel puţin indirect, în funcţie de ce crâşme frecventează sau pe unde îşi beau cafeaua. Le punem o etichetă învizibilă în frunte şi îi declarăm ”de-ai noştrii”, orice convenţie contrară fiind nulă de drept. Iar Clujul, oraş care se proclamă universitar şi de rasă europeană, ne încurajează să facem asta. Zi de zi apar localuri şi baruri noi, fie pe locul unora vechi, fie în beciuri sau spaţii de care nici nu ştiai că există. Fiindcă e greu să apari cu o idee nouă, majoritatea acestora se aseamănă între ele, astfel lăsând impresia unei repetiţii obositoare. Un ochi neantrenat ar putea crede că are opţiuni, că are de unde alege, în timp ce în realitate oraşul a ales deja demult în locul lui. Fără prea multe idei şi cu o populaţie de studenţi importaţi considerabilă, Clujul a ales să se prostitueze de dragul celor 80 de mii veniţi la studiu, încercând să le ia banii cum ştie mai bine, dându-le de băut şi de petrecut. Precum o curvă care vrea să capete un preţ mai bun, şi Clujul se botoxează, se siliconează, în încercarea de a plăcea unei populaţii etnico-sociale diversificate şi cu cu gusturi diferite. Din acest motiv, Clujul, din păcate, nu mai este de mult oraşul intelectual cu care ne mândream cândva. Chiar dacă adăposteşte mii de studenţii, anii studenţiei şi i-a trăit demult. Odinioară oraş aproape occidental, acum aduce mai mult cu un mic Istanbul, cu shaormerii şi crâşme la orice colţ de stradă, cu bazaruri kitschioase care vând şlapi şi covoare pentru diverse buzunare. Dacă părinţii sau bunicii noştrii dădeau vina pe faptul că Ceauşescu a ridicat blocuri fără număr, acordând buletin de Cluj cu prea mare uşurinţă, astăzi oraşul suferă de un complex de care se pare că nu mai scăpa. În căutarea unei identităţi, barurile şi localurile, ca expresie a spiritului întreprinzător atât de drag ardelenilor, au devenit un fel de brand local, o atracţie turistică sui iure, fără de care Clujul nu pare a mai avea nimic de arătat. Deci, suntem buni sau faini, sau se pot amândouă?
Sabin Ripan
