Cremaţiunea în România între istorie, contestare şi necesitate publică se intitulează prezentarea Cercetătorului Principal Dr. Marius Rotar de la Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, , pe marginea căreia se vor desfăşura discuţiile la ÎNTÂLNIREA SPECIALĂ din miercuri 23 noiembrie 2011 a Atelierului de Filosofie şi Antropologie Medicală la orele 18, în clădirea Clinicii „Medicala II”, str. Clinicilor nr. 2-4, la Etajul II, Sala Bibliotecii.
Atelierul se desfăşoară sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, fiind un cadru informal de discuţii multi- şi transdiciplinare, focalizate pe chestiuni considerate ca aparţinând medicinii, dar care se află de fapt la confluenţa diferitelor specialităţi ce studiază omul (filosofia, psihologia, sociologia, antropologia, istoria, dreptul, teologia, literatura etc.). Şi care sunt rareori – sau cu prea multă precauţie – abordate în acest fel. Toate informaţiile aferente se găsesc la adresa: www.afsam.eu
Reproducem însă şi aici Schiţa conferinţei:
„Reactivarea incinerării ca modalitate de dispunere asupra cadavrului a avut loc la sfârşitul secolului al XVIIIlea, dar a fost transpusă în realitate după a doua jumătate a secolului al XIXlea; ea a constituit un eveniment major, implicând mize şi semnificaţii multiple. Având iniţial la bază – in principal – argumente variate (de igienă publică, de ordin economic şi estetic, dar şi din cele ancorate in principiul libertăţii de conştiinţă si al liberului arbitru), cremaţioniştii moderni (la început membri ai elitelor vremii) au căutat să impună un nou model, intrând astfel, prin opţiunea lor, in conflict cu o serie de structuri care susţineau tiparul clasic al înhumării. Este vorba de Bisericile Creştine, ştiut fiind faptul ca triumful creştinismului a impus şi încetarea incinerării ca practica. Prezentarea se asociază cu publicarea recenta a unei cercetări care este o premiera absolută in mediul ştiinţific romanesc, fiind – si in general – printre putinele volume care au ca tematica istoria crematoriilor si a incinerărilor umane.
Este vorba deci, despre o istorie sinuoasă a cremaţiunii în România, de la apariţia ideilor care susţin incinerarea (1867) şi până astăzi. Vor fi analizate momentecheie, cum au fost cele din a doua jumătate a secolului al XIXlea şi începutul secolului XX, din perioada interbelica (când România a fost prima tara ortodoxa din lume unde sa edificat un crematoriu, ceea ce a dus la o reacţie vehementă de respingere adoptată de către Biserica Ortodoxa Romana), din perioada comunista (când, în ciuda caracterului proclamat ateu al regimului comunist, nu au fost organizate noi crematorii) şi din perioada de după 1990 (deschiderea crematoriului "Vitan Bărzeşti", închiderea crematoriului „Cenuşa", criza locurilor de veci in mediul urban etc.).
Prezentarea va atinge şi recentele dezbateri ce au avut loc la Cluj-Napoca, privind deschiderea unui crematoriu uman în cimitirul Mănăştur.”
