Gurvenul a aprobat creșterea salariului minim, a precizat Florin Cîțu în urma ședinței de azi.
”Am adoptat azi o hotărâre prin care se stabilește salariul minim în 2021, la 2.300 de lei. Salariul minim poate fi aplicat de la 1 ianuarie pentru ca în februarie se plătesc salariile pentru luna ianuarie. Astfel, salariul minim va crește în 2021 cu 3% așa cum am anunțat, peste rata inflației din 2020 și peste estimarea din 2021, păstrând puterea de cumpărare a românilor” a declarat primul ministru.
În documentul oficial, mai este menționat că, pentru un program normal de lucru în medie de 169,333 ore pe lună, reprezentând 13,583 lei/oră. În ceea ce privește majorarea pensiilor cu 40%, premierul a declarat „România nu şi-a permis anul trecut. Nu își permite nici în 2021 acest lucru”.
Pentru personalul cu studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul de pregătire, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se menține la suma de 2.350 lei lunar, care nu include sporuri şi alte adaosuri.
De majorare vor beneficia aproximativ 1.400.000 de angajați, respectiv în jur de 26,4 % din cei 5.300.000 de salariați activi.
Sindicatele încep protestele, nemulțumite că salariul minim crește cu 41 de lei net