Doi tineri din comuna Bran, soţ şi soţie, au fost găsiţi morţi, luni dimineaţă, în casa în care locuiau. Bărbatul, care lucra la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, şi soţia sa, asistent medical, au fost găsiţi întinşi pe burtă şi plini de sânge, într-un dormitor al vilei.

Bărbatul omorât avea 38 de ani şi era pompier, iar soţia sa era asistent medical. Ei au fost găsiţi luni dimineaţă, de către cumnata pompierului care a mers la locuinţa lor şi au constatat uşa de la intrarea în casă era spartă.

La etaj, femeia a descoperit trupurile fără suflare ale celor doi soți. Potrivit unor surse citate de presa brașoveană, victimele aveau capetele zdrobite. Imediat a fost anunțată poliția. Reprezentanți ai Parchetului și Poliția Stațiunii Bran se află la fața locului şi fac cercetări.

Potrivit Pro TV, tatăl bărbatului ucis a declarat că cei doi soţi au fost găsiţi într-un dormitor, întinşi pe burtă, bărbatul aflându-se în apropiere uşii iar soţia acestuia în spatele lui.

Rudele celor doi au declarat presei că nu ştiu ca ei să fi avut duşmani şi că singurul cu care avuseseră o neînţelegere era un văr care locuia în apropiere.

Cazul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov. Până la ora transmiterii acestei ştiri oficialii instituţiei nu au făcut nicio declaraţie cu privire la acest caz.

Citește și: Pe terenul deținut de doi frați din Cluj se va construi prima centrală nucleară privată din România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.