Tânărul care a omorât un bărbat și i-a violat fiica, a fost audiat de anchetatori și a recunoscut totul. Acesta își bănuia victima că ar avea o relație cu soția lui și a vrut să se răzbune.

Ministerul Afaerilor Interne anunţă, vineri seară, că există un suspect în cazul violului şi omorului din judeţul Constanţa. Bărbatul suspectat că a violat o fată în vârstă de 20 de ani şi l-a ucis pe tatăl acesteia este audiat de anchetatori la sediul Poliţiei Năvodari.

Principalul suspect în cazul crimei de la Corbu este audiat de poliţişti. Anunţul a fost făcut vineri seară, de Ministerul Afacerilor Interne.

”În urma activităţilor desfăşurate, vă informăm că, la acest moment, la sediul Poliţiei oraşului Năvodari este audiat un bărbat, bănuit de comiterea faptelor. În cauză urmează a se dispune măsurile legale, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa”, a transmis MAI.

Potrivit sursei citate, alarma a fost dată, vineri dimineaţă, la ora 03.45.

”Poliţiştii Secţiei 5 Rurală Cogealac-IPJ Constanţa au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o minoră, de 15 ani, cu privire la faptul că o persoană ar fi pătruns în locuinţa sa, din localitatea Corbu şi ar fi întreţinut, prin constrângere, raporturi sexuale cu sora sa, în vârstă de 20 de ani, iar tatăl lor ar fi fost înţepat în zona abdomenului cu un corp ascuţit. Ajuns la faţa locului, echipajul medical a constat din păcate decesul bărbatului, în vârstă de 41 de ani”, a transmis MAI.

Potrivit ultimelor informaţii, bărbatul are 29 de ani şi a recunoscut totul în faţa anchetatorilor. Acesta își bănuia victima că ar fi avut relații sexuale cu soția lui și a decis să se răzbune.

Sursa: romaniatv.net

Citește și: O familie a fost atacată de un individ. Tatăl a fost ucis, iar fiica violată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.