Fostul primar Cristian Popescu Piedone, condamnat în Dosarul Colectiv, este pus în libertate „de îndată”, potrivit deciziei de miercuri a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ). Decizia este definitivă.
ÎCCJ a admis, miercuri, recursul în casaţie formulat de Popescu Cristian Victor Piedone împotriva deciziei de condamnare în dosarul Colectiv.

Instanța a casat, în parte, decizia atacată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a lui Popescu Cristian Victor Piedone, desfiinţând în aceleaşi limite şi sentinţa penală din 16 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală.

În rejudecare, magistrații Înaltei Curți l-au achitat pe Popescu Cristian Victor Piedone pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (autorizaţia SC Colectiv Club SRL), a înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone la plata cheltuielilor judiciare către stat și au anulat formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 566/A din data de 12 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în acelaşi dosar privind pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone.

Astfel, instanța a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză. Decizia este definitivă.

Citește și: „Deșertul betonat” de pe malul Someșului. Povestea celor 1001 de arbori ai lui Emil Boc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.