Reporter: Are România nevoie de un nou partid politic pentru actuala scenă politică?
Cristian Preda: Doar cetăţenii pot decide dacă e nevoie de un alt partid. În ultimii zece ani, toate tentativele de a crea o noua formaţiune politică au eşuat. Ceea ce nu înseamnă că viitorul e deja scris.

R: Este formarea unui nou partid politic o soluţie?
C.P.: Da, dacă e construit pe încredere, nu pe ura la adresa adversarilor şi pe negarea oricărei legitimităţi a acestora. E nevoie, în construcţia unui partid, ca şi în elaborarea oricărui lucru însemnat, şi de inteligenţă. Partidele actuale ar avea de câştigat din competiţia cu un actor serios.

R: Remanierea a avut vreun efect în schimbarea de pe scena din spatele cortinei în PDL?
C.P.: În spatele cortinei sunt mereu mişcări…. Ceea ce s-a produs în văzul lumii este sporirea influenţei aleşilor asupra Guvernului şi asupra deciziei din partid. Noii miniştri sunt deputaţi sau senatori, iar discuţia din grupurile parlamentare a fost determinantă pentru decizia de a face remanierea produsă.

R: Pe cine vedeţi conducător al partidului în viitor?
C.P.: Mi-e imposibil să anticipez. Sunt mai mulţi candidaţi, dar competiţia nu s-a lansat.

R: Îşi pregăteşte PDL un candidat la preşedinţie? La cine v-aţi gândit?
C.P.: Deocamdată PDL nu pregăteşte un candidat la preşedinţie. Cred că n-ar trebui întârziat foarte mult.

R: O să îl mai votaţi pe Boc la viitorul congres al partidului?
C.P.: Nu ştiu nici dacă E. Boc va mai candida, nici dacă va avea contra-candidaţi, nici dacă aceştia vor fi mai buni decât el, aşa că prefer să mă abţin în privinţa votului la congres.

R: Credeţi că ar fi fezabil un guvern PDL-PNL cu prim-ministru PNL?
C.P.: PNL refuză colaborarea cu PDL din 2007 încoace.

R: Cine trage de fapt partidul democrat liberal în jos?
C.P.:  Întâi şi întâi, PDL scade pentru că guvernează în timp de criză. Aceleaşi persoane ar fi fost altfel văzute dacă guvernau într-o situaţie calmă sau în condiţii de creştere economică.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.