Ziuaveche.ro: Să începem cu participarea la emisiunea Eugeniei Vodă de la TVR şi tot scandalul creat de afirmaţiile dumneavoastră despre Corneliu Zelea Codreanu…
Ion Cristoiu.: Dacă ar fi să aplic la acest fapt instrumentul meu de scenarii, întrebarea mea: ce se ascunde în spate? Mi-ar fi destul de greu să răspund deoarece ce surprinde la această întâmplare este disproporţia dintre fapt şi scandal. Faptul este absolut mărunt, a fost o emisiune despre viaţa mea, Eugenia Vodă ştiind că am lucrat la o carte despre Corneliu Zelea Codreanu şi chiar am aici toate dosarele lui de la Siguranţă, cele 24 de volume, le-am citit în arhiva SRI, le-am tras la xerox pe banii mei şi le-am şi fişat şi am vrut să scriu o carte. În stilul meu am început, am scris, a venit un alt proiect, am renunţat la proiectul acesta. Ea m-a întrebat ce părere am de Corneliu Zelea Codreanu ca pe un om care nu numai că a vrut să scrie o carte, dar am şi publicat chiar documente despre Corneliu Zelea Codreanu. Şi i-am spus că sunt un admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu pe o dimensiune, dimensiunea anti-corupţiei, n-am găsit nici un document în arhivele Siguranţei că ar fi fost corupt, că a introdus onoarea într-o lume politicianistă în care nu a existat onoare şi că a rezistat cântecelor de sirenă ale lui Carol al II lea, am şi publicat o scrisoare a lui, în premieră, în care îi răspunde lui Carol al II lea că nu vrea să vină în audienţă, deşi Carol încerca să-l aducă la putere.
Am formulat o teză care şi acuma îmi place: nu pot să îl judec pe Corneliu Zelea Codreanu pentru că nu a ajuns la guvernare. Câtă vreme nu a ajuns la guvernare nu pot să pun pe seama lui ceea ce a făcut Horia Sima. Am avut la Zig-Zag emisiuni chiar cu legionari, deci nu era vorba nici de poziţia lui Codreanu faţă de evrei, nici dacă a făcut sau nu asasinate, era vorba de o anumită dimensiune. A izbucnit un tărăboi, cu scrisori… Eu cred, dacă ar fi să fac un scenariu, că este ceva care ne scapă nouă şi anume că cea vizată este Eugenia Vodă, pentru că din punctul meu de vedere, cine să mă poată chema? CNA-ul? Televiziunea? Parchetul? Nu există, pentru că nu s-a comis nici o ilegalitate. Şi Eugenia Vodă dacă ar fi chemată la Comisia de Etică are foarte multe argumente, de două-trei ori a spus „nu cumva era fanatic?” şi misiunea ei era de autoare de interviu, care nu intră în polemică cu intervievatul, în plus tema emisiunii nu a fost personalitatea pozitivă, negativă, complexă sau gri a lui Corneliu Zelea Codreanu. Era o întrebare despre ce văd eu bun în Codreanu.
Alo! Domnu', semnează şi mie scrisoarea asta
Sau e o mâncătorie undeva, o intrigă care o vizează pe Eugenia Vodă, însă eu cred că este un lucru mai complicat pentru că, din câte ştiu, Eugenia Vodă este căsătorită cu un evreu şi socrul ei a făcut chiar lagăr şi, probabil, că este o bătălie între ei, în interiorul acestei comunităţi. Dar dincolo de toate acestea – şi mă mir că jurnaliştii nu au luat atitudine – ceea ce fac domnii aceştia este absolut inadmisibil, pentru că la un punct de vedere se răspunde cu un alt punct de vedere. Se puteau scrie articole, eseuri, se puteau face emisiuni în care să mi se demonstreze mie şi telespectatorilor că am bătut câmpii…
Z.V.: Poate că şi aceasta este o cale de a polemiza…
I.C.: Această cale cu proteste şi scrisori care sunt semnate de tot felul de neica-nimeni, pe unii dintre ei îi ştiu, au colaborat cu mine şi nu cred că ei ştiu cine a fost Corneliu Zelea Codreanu. Nu poţi să semnezi o scrisoare de protest împotriva unui om care chiar a studiat problema respectivă fără să ştii ceva despre ea. Poetese, mătuşi, piţifelnici semnează, e un fenomen, eu n-am semnat niciodată scrisori de protest, probabil că este aşa, un fel de Twitter… Probabil că e un fel de reţea dintr-asta: Alo! Nu vrei să semnezi scrisoarea aceasta? Şi el zice: Da, şi o semnează fără să ştie despre ce este vorba. Îmi aminteşte de un scandal din 1991 pe care l-am avut cu dl. Moses Rosen, eu scrisesem un articol despre mareşalul Antonescu anticomunist şi domnul cu pricina a trimis tot aşa un protest şi eu am explicat că eu am trăit cenzura comunistă şi orice altă cenzură nu mă interesează şi mi se pare inadmisibilă. Şi în cazul de faţă am studiat prea mult comunismul şi mai ales stalinismul ca să nu condamn folosirea unor mijloace administrative pentru a pune capăt unei dispute de idei. Am văzut şi multe reacţii ultra-naţionaliste la acest scandal, care arată că n-a făcut bine de loc acest scandal. Pentru mine ca scriitor satiric… Dacă vă uitaţi la lista aia … e un compozitor, unii sunt cu nevestele, alţii au semnat neveste cu copii, pe unii nu-i ştiu, pe alţii îi ştiu, de exemplu că este o poetesă acolo, Mariana Codruţ, pe care am lansat-o la Supliment şi cred că în urmă cu jumătate de an mi-a trimis o carte cu dedicaţie. Aş vrea s-o întreb care este problema ei… Am înţeles care e problema cu domnul Katz care este evreu şi probabil şi-a făcut un scop al vieţii din a nu ne lăsa să greşim. Dar sunt unii ca Dorin Tudoran… dacă puteţi să îmi explicaţi şi mie ce treabă are Dorin Tudoran cu povestea asta… Am văzut un domn Mihai Dinu Gheorghiu cu care am lucrat la Viaţa Studenţească, era student şi publica eseuri despre marxism, bune de altfel. Dacă aş fi director de ziar, aş face o anchetă: ce te-a apucat? Ca să semnezi o scrisoare presupune un efort… Cine te-a sunat, ai văzut emisiunea, ai citit ceva de Corneliu Zelea Codreanu, ce părere ai de Ion Cristoiu, ai vreo problemă? Pentru că lista aceea este făcută pe principiul: Alo! Domnu', semnează şi mie scrisoarea asta.
Şi I.G. Duca şi Armand Călinescu au comis adevărate crime
Z.V: Credeţi că piaţa de idei din România riscă să devină monopolul unei singure grupări care dă note tuturor?
I.C.: De acord, eu cred că există acest monopol al unei grupări, care deţine adevărul, ea ştie… Iar în scrisoarea aceea se spun foarte multe prostii din punct de vedere istoric, precursor al Holocaustului… Mişcarea Legionară nu a fost condamnată la Nurenberg, nu are nici o legătură, aş putea să le ţin o lecţie că de fapt Hitler nu a avut de loc încredere în Codreanu, că el nu avea nevoie de un nebun, el era mai romantic, aşa… Hitler a colaborat cu Carol al II lea, dovadă că ei mare lucru nu au făcut după ce a fost asasinat. Aş putea să discut despre faptul că totuşi mai ticălos a fost Armand Călinescu, care în calitatea lui de ministru de Interne a practicat teroarea de stat împotriva Mişcării Legionare. Actul terorist individual este una – şi probabil că din nou o să indignez – nici în cazul lui I.G. Duca, nici în cazul lui Armand Călinescu ei nu au plecat, au rămas acolo.
Şi I.G. Duca şi Armand Călinescu au comis adevărate crime. Una este că Armand Călinescu stătea în birou şi a dat ordin ca liderii legionari să fie ştrangulaţi în pădurea de la Tâncăbeşti, ceea ce este o crimă, şi alta este dacă d-l Armand Călinescu se ducea singur cu pistolul. Mi se pare o aberaţie pentru că eu cred că putem discuta în România pro şi contra şi despre Ben Laden. Este singura modalitate în lumea aceasta aşa zisă liberă de a dezvălui adevărul. Repet, la tezele mele se putea reacţiona, se puteau scrie 5.000 de eseuri şi chiar o carte şi poate era mai de folos.
Episodul 2
Cel mai simplu este de făcut un talk-show anti-Băsescu
Z.V.: Tot aţi pomenit de dezbaterea de idei, cum vedeţi situaţia presei româneşti din ziua de astăzi?
I.C.: Presa românească s-a întors la o perioadă pe care a satirizat-o Caragiale, poate cel mai mare cunoscător şi comentator al presei. Pe vremea lui apăreau foarte multe ziare care se numeau „Trompeta”: „Trompeta Covurlui” şi tot aşa. Ce era o „trompetă”? Era un ziar pătimaş activistic, adică era pe o poziţie politică şi în locul ştirilor dădeau editoriale. Presa din perioada lui Caragiale era comică prin ea însăşi. Când era câte un moment de bătălie politică, apăreau în chenar negru pe prima pagină… Am văzut şi acuma, la aniversarea unui an de la încheierea mandatului lui Traian Băsescu la Antena 3 moderatorii au apărut în negru… aşa ceva n-am mai văzut, nici în coşmarele satirice… Erau texte de genul „Azi este ziua când maghiarii au împlântat pumnalul în inima fragedă a României”, cam aşa era limbajul. Presa se întoarce la acest activism, la această implicare emoţională…
Z.V.: Dar de ce se întâmplă aşa? Au fost manipulaţi de aşa natură?
I.C.: Nu, ci pentru că aşa este cel mai simplu de făcut gazetărie, cel mai simplu este de făcut un talk-show anti-Băsescu: te duci seara, te aşezi în fotoliu, aduci cinci inşi care sunt deja cunoscuţi că trăncănesc pe tema asta şi poţi să şi dormi. Ăia spun, ăia se înjură … ai plecat…
Z.V.: Adică modelul Dan Diaconescu care îi lasă pe invitaţi să vorbească?
I.C.: Dan Diaconescu face măcar un efort de a găsi un anumit subiect. După ce îşi termina emisiunea, pe vremea când nu făcea politică, se uita prin ziare, căuta un subiect… Nu, aici în fiecare seară nici nu trebuie să te mai gândeşti, nici nu trebuie să mai citeşti… Seara ai o temă, şi plouă-ninge, vorbeşti despre Traian Băsescu. La Scânteia era prin 88 sau 89 un tip care înnebunise, lucra din anii 50 şi atunci el dădea titluri de genul „Jos imperialismul anglo-american” şi pentru că dăduse atât de multe titluri forma lui de nebunie era că umbla pe coridoare şi striga titluri. Eu cred că oamenii aceştia care 24 din 24 de ore vorbesc despre acelaşi lucru, despre un om, Traian Băsescu, pe de o parte fac un cult al personalităţii pentru că întreţin numele unui om şi pe de alta nu văd cum de nu le vine greaţă. Eu dacă aş fi redactor m-aş duce la mogul şi i-aş spune: hai să discutăm şi despre altceva, adică nu se poate discuta de dimineaţă până seara despre acelaşi om, indiferent de ce face el.
Dacă o să vină Apocalipsa, comentatorii tot despre Băsescu o să discute
Marea problemă în perioada Ceauşescu nu era că trebuia să scrii bine despre Nicolae Ceauşescu, este o prostie, găseai elemente şi puteai să scrii inteligent. Nenorocirea era că trebuia să scrii la fel, aşa cum ăştia vorbesc şi scriu despre Traian Băsescu cu aceleaşi clişee, la un moment dat te plictiseşti, simţi nevoia unei nuanţe. De la Nicolae Ceauşescu eu n-am mai întâlnit personalitate care să fie atât de cultivată de presă, sigur, negativ, dar a devenit o obsesie a presei româneşti. Pentru că este comod, te aşezi în fotoliu şi cei cinci înjură… N-are importanţă, şi dacă o să vină Apocalipsa, jurnaliştii şi comentatorii tot despre Traian Băsescu o să discute, dacă a ţinut o cuvântare, dacă a mers cu maşina, dacă a înotat, dacă cheleşte. Nu este firesc.
Şi mai există o implicare emoţională, după părerea mea jurnalistul şi în mijlocul Apocalipsei nu trăieşte Apocalipsa, jurnalistul adevărat transmite: a început Apocalipsa, iată faptele. La noi nu există. La noi, vine fătuca şi, în mijlocul caniculei, gâfâie, trăieşte subiectul. Aşa ceva nu există… Când a murit Adrian Păunescu a fost un eveniment, însă nu l-au tratat ca pe un eveniment, iei memoriile să afli că trăieşte Ioan Toma, fostul prim-secretar care a răspuns de Cenaclul Flacăra, pentru că Cenaclul Flacăra era înscris în acţiunile UTC-ului… Şi îl chemai pe ăla şi vedeai dacă îşi aminteşte ceva. Ăştia s-au îmbrăcat în negru, aruncau flori… Jurnaliştii nu participă la eveniment, nici nu bocesc, nici nu râd. Aceasta este o mare problemă în defavoarea faptelor, a ştirii, a informaţiei. Sau scrii editoriale, toată lumea scrie editoriale pro sau contra, nici măcar analize, iei de pe agenţiile de presă şi dai un titlu mai tendenţios în funcţie dacă eşti pro sau contra, legat de Băsescu pentru că la ora actuală toată viaţa politică este întruchipată de un singur om, pentru că numai despre el se discută.
Z.V.: Nu mai există acel reporter de teren care să aducă în redacţie informaţia pură?
I.C.: Azi informaţia pură este foarte greu de găsit, urmăresc ziarele şi nu găsesc nimic dincolo de lucrurile furnizate de adversari, dosarele, celebrele dosare. Stenogramele nu sunt furate, nu sunt scurgeri, s-a dus cineva şi a mituit pe cineva, sunt date. Dovadă că toate stenogramele de până acum sunt trunchiate. Au publicat ce au primit, nu au zis: ia să vedem ce este dincolo. Cum a fost cazul acesta cu Corneliu Zelea Codreanu, nimeni nu s-a interesat ce este în spate, doar nu i s-a ridicat statuie. Apar lunar cărţi despre Corneliu Zelea Codreanu, este editură specializată, se fac manifestări la Tâncăbeşti. Să spunem că acestea poate ar merita reacţia unui ONG de apărare împotriva fascismului. Dacă aş fi fost director de ziar m-aş fi interesat în legătură cu aceste semnături, pentru că fragmentul pe care ei l-au dat, l-au dat chiar trunchiat, pentru că eu am spus că aşa se explică fascinaţia produsă asupra lui Eliade, Cioran şi a tuturor marilor tineri intelectuali de atunci.
Singurul concurent al online-ului este un săptămânal
Z.V: Dacă astăzi aţi fi în situaţia în care să vi se ofere posibilitatea financiară să porniţi la drum cu o echipă de jurnalişti, în ce aţi investi: într-o ediţie tipărită sau în new-media, în internet?
I.C.: Aş investi într-un săptămânal. Eu cred că singurul concurent al online-ului este un săptămânal. De ce? Pentru că oricât ne-am strădui, printul nu este omorât în sine, printul este omorât de varianta online a printului. Eu nu mai citesc ziare o dată ce le găsesc seara gratis, de ce să mă duc să le mai şi cumpăr? Poate că o soluţie ar fi aceasta a online-ului plătit. Dar săptămânalul de tip Expres Magazin, Zig-zag Magazin, săptămânalul care are de toate, de 60 de pagini, este foarte greu de concurat de online. Aceasta ar fi singura cale şi cred că este nevoie. Dar paradoxal, nimeni nu vrea s-o facă, nici un investitor, pentru că toţi investitorii vor sau televiziune sau ziar pentru că prin aceste instrumente pot să controleze viaţa politică. Văd un săptămânal care are de toate.
Eu cred că oamenii simt nevoia la sfârşit de săptămână, simt nevoia să citească o sinteză. Care ar fi avantajul săptămânalului? În primul rând că în cazul unor evenimente ai deja o panoramă, ai o pagină întreagă care te lămureşte. După aceea ai avea servicii secrete, istorie, religie, ai avea şi un orizont mai larg. Oamenii simt nevoia să şi citească ceva de gen almanah. Asta presupune că directorul trebuie să ştie de toate, şi servicii şi istorie, trebuie să ştie şi armată şi cultură şi ziariştii să fie ziarişti de top care să poată face o sinteză pasionantă pentru un eveniment din timpul săptămânii. Nu se găsesc investitori pentru aşa ceva, n-am înţeles de ce.
Nimeni nu vrea, dar chiar dacă mi s-ar propune nu aş face, pentru că patronii de presă au ajuns într-o fază care depăşeşte orice limită. Toţi cei care critică fenomenul mogulizării vorbesc despre comenzile politice. Este mult mai grav, mogulii au devenit directori de gazetă. O mare problemă la trusturile de la noi este că peste capul redactorilor şefi vine mogulul care intervine: ăla să apară, ăla să nu apară pe post. Ziarele şi televiziunile au devenit nişte jucării ale lor. E un mogul, are o amantă şi aia îi spune: nu vreau să mai apară aia pe post, nu-mi place că are un colier care mă scoate din sărite şi ăla o scoate de pe post. S-a ajuns că dau şi titluri la televiziuni pe burtiere pentru că având bani se cred şi buni. Asta pentru că noi nu avem economie de piaţă în presă. Pentru că dacă un om investeşte într-o brutărie eu nu cred că se duce şi spune brutarului cum să facă pâinea. Dar la ziare se bagă, pentru că lui puţin îi pasă dacă iese un ziar bun sau un ziar prost. Aceasta este problema din punctul meu de vedere. Şi mai dereglează şi buna funcţionare a gazetei prin dubla comandă pentru că dacă afli că l-a chemat mogulul pe X din gazetă şi i-a dat o ştire şi tu nici nu ştii, în acel moment s-a terminat toată redacţia… Este o implicare a lor directă, ei se joacă… Acum după iahturi, vile, asistente, a venit moda hai să ne facem un ziar, un site, o televiziune, sigur, mă costă, dar mă joc şi eu…
Citeşte interviul integral pe ziuaveche.ro
