Masurile luate de autoritatile din Cipru au avut repercusiuni nu numai in zona euro din care face parte statul de limba greaca, ci si in intreaga Uniune Europeana. Pentru a obtine un credit de la institutiile creditoare internationale, credit care a salvat-o de la faliment, Nicosia a luat masuri severe in sistemul bancar, deosebit de vulnerabil.
In ultima varianta a acordului s-a prevazut ca se vor impozita masiv depunerile de peste 100.000 de euro, iesirile de bani in afara Ciprului sunt deocamdata, puternic restrictionate, dupa cum nici cipriotii nu isi pot lichida depozitele in intregime. Cei mai afectati sunt rusii care au acolo vreo 30 de miliarde de dolari si care au profitat din plin de capitalurile speculative, caracteristice bancilor cipriote. Sa nu il uitam nici pe Sorin Ovidiu Vantu. Acesta a avut bani in Cipru, poate mai are, iar de acolo ii vira constant bani lui Popa de la FNI. Acestia ii asigurau subzistenta si mituirea autoritatilor di Indonezia de unde, pana la urma, a fost extradat. Apoi multe firme si-au stabilit sediul social in Cipru, unde impozitul pe venit este de 10% fata de 20% cat este, de exemplu, in Federati Rusa.
Din perspectiva celor intamplate, paradisurile fiscale din intreaga lume sunt amenintate. Un oficial al Bancii Nationale a Romaniei arata ca atunci cand o banca ofera la depozitele in euro dobanzi de 5% pe an, ceva nu este in regula. Mecanismele economice financiare au limita lor, lipsa de masura duce la derapaje greu de controlat, asa cum s-a intamplat in statul insular.  Si economia cipriota va fi salvata la fel cum s-a intamplat cu cea greaca iar hulita UE, unde doamna Merkel este principalul contributor impreuna cu FMI si-au facut din nou datoria fata de o tara aflata intr-o situatie limita. Nu pot sa nu remarc ca orasul nostru este plin cu inscriptii de genul ”afara cu FMI din tara”; prostia este nu doar contagioasa dar si agresiva. Autorii inscriptiilor se fac ca uita ca o parte din banii primiti de la FMI au servit la plata pensiilor si a salariilor bugetarilor, iar nici un guvern al Romaniei nu si-a dorit sa intrerupa colaborarea cu acest organism international, inclusiv Guvernul Ponta. Revenind la dobanzile mari date de banci, acestea sunt un semnal de jena financiara, adica a lipsei de lichiditati. Recent, o banca cu capital strain, dar persoana juridica romana, isi facea reclama la TV cu dobanda mare data pentru primele 6 luni de la data depunerii banilor. Nu vreau sa sperii pe nimeni, deoarece depozitele, pana la o anumita limita, sunt garantate de banca centrala, dar incerc sa lansez un avertisment. Nicaieri in lume bancile nu sunt infloritoare, criza economica a pornit de la clica bancara din SUA, dar aceasta constatare nu inseamna ca am putea renunta la banci. Si comunistii au avut banci, numai cei combogieni au desfiintat banii.
Masura impozitarii depozitelor de 100.000 de euro nu este totusi un lucru obisnuit. In realitate prin dimensiunile acesteia nu este o impozitare ci pur si simplu o expropriere sau nationalizare deoarece banii fac parte din patrimoniul persoanei care i-a depus in banca. Se demonstreaza din nou ca suntem intr-o situatie limita, cand nici cele mai sacrosante principii ale economiei de piata, cum ar fi garantarea dreptului la proprietate, nu mai sunt in vigoare.
Lumea capitalista, la aproape 70 de ani de la terminarea celui De-al doilea Razboiu Mondial se gaseste intr-o criza generala de dimensiuni pe care nu le-a atins nici in perioada 1929 -1933 si care a adus, printre altele, la nazism. Impactul este asa de coplesitor pe intregul mapamond, incat ii dau dreptate profesorului Lucian Boia ca aseamana aceasta situatie cu sfarsitul Imperiului Roman de Apus la inceputul primului mileniu. Acesta s-a prabusi in urma loviturilor pe care le-a primit de la asa numitele popoare barbare, care erau mult mai viguroase decat civilizatia romana in cadere libera.
Si acum sa revin la insula Afroditei. Cu siguranta, firme si persoane fizice romane au facut depuneri la cele doua banci mai importante de acolo, din care una se dizolva. Nu cunosc legislatia cipriota a insolventei pentru a aprecia cat se va putea recupera din acesti bani. Pe de alta parte, multi cetateni de-ai nostri, dupa caderea comunismului au lucrat in Cipru mai ales in industria turistica si au in general, impresii bune despre sederea lor acolo. In Romania Bank of Cyprus, prima banca a tarii si-a deschis o sucursala. Aceasta nu este o persoana juridica romana si a atras deponenti deoarece acorda acestora pentru euro o dobanda de 4,8% pe an. Conducerea centrala din Nicosia a hotarat sa vanda sucursala unei persoane juridice romane. Banca Transilvania a facut deja o oferta neangajanta pentru cumparare. Daca se realizeaza acest proiect deponentilor de la sucursala li se va aplica legea bancara romaneasca, deci garantiile pe care acestea le acorda celor in cauza. Daca nu se cumpara aceasta sucursala, atunci sunt incidente reglementarile cipriote, ceea ce nu este un lucru prea bun. Nu trebuie sa dam o amploare excesiva acestei situatii deoarece depozitele de acolo reprezinta mai putin de 1% din totalul depozitelor facute la bancile din Romania. Ca atare nu va fi sfarsitul lumii indiferent de deznodamantul sucursalei cipriote.
Din toata tevatura aceasta se desprinde o concluzie univoca. Cine are bani mai multi sa nu ii tina la saltea, ci la banci, dar nu la una singura, ci la mai multe. In acest mod este sigur ca o sa ii mai aiba si in viitor.

Adrian Man

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.