A mai trecut o săptămână. Bună? Proastă? Mai corect spus previzibilă. Așteptăm detașați valul ce va să vină? Stăm liniștiți pe mal, privind valul tsunamiului anunțat? Și asemeni “Cronicii unei morți anunțate” a lui Marquez, deși toți știam ce va urma, (căci aveam exemplul Italiei, Spaniei, Franței, a întregii Europe) foarte puține decizii utile au fost luate. Și nu vorbesc despre deciziile politice, căci ne pregăteam de alegeri anticipate și nu de stare de urgență. Nu achiziționam materiale sanitare când încă se mai găseau, nu achiziționam medicamente, nu reprofilam industrii prin comenzi ferme.
Dar nici noi, oamenii obișnuiți nu ne-am adaptat. Toți am continuat să ne ducem viața fără nici o restricție. Am continuat să iubim, să urâm, să bârfim, să ne tachinam unii pe alții, să ne vizităm prietenii, părinții, bunicii, dușmanii, colegii fără nici o limitare. Ne-am continuat liniștiți de drum, ducând povara vieților noastre mărunte, păstrându-ne uneori simțul umorului, alteori nu.
Cine s-a gândit la cei ce se vor fi infectat? Inclusiv din personalul medical? În absența testărilor, în absența informării, în absența materialelor de protecție, în absența unui sistem coerent, am fost expuși cu toții. Și doar acum ne punem problema când ne e și groază să testăm personalul medical, căci e mult mai simplu să o facem doar când devin simptomatici.
Dar cea mai importantă perspectivă a acestei săptămâni ar fi cea creștină. Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare. Timp pentru spovedanie, timp pentru îndreptare, timp de pomenire a înfricoșătoarelor Patimi ale lui Hristos, ce a gustat moartea pentru fiecare din noi. Și Iisus a fost ,,în mormânt, cu trupul, în iad cu sufletul, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt” pentru mântuirea fiecaruia dintre noi, Și an de an sărbătorim Învierea, pentru unii doar prilej de întâlnire, pentru alții întru bucuria biruinței asupra morții. “Și de poți crede toate vor fi cu putință” sau cum predica părintele Nicole Steinhardt “Poate doar cred că eu cred căci “Dacă am avea credința măcar cât un grăunte de muștar, am putea muta și munții din loc”. Și vom fi crezut cu adevărat bătându-ne cu pumnul în piept, sau ne vom fi îndoit în liniște, îndeajuns de rușinați, căci a crede nu ține de logică, de argumente, de dovezi, ci poate doar de stăruință. Și poate nu ne vom fi străduit cu adevărat ca Duhul sa chiar coboare asupra noastră, și îi vom fi invidiat fără motiv pe cei ce CRED.
Și dacă ne uităm în jur, aproape toți și-au mărturisit credința, dar cu toate acestea sunt puțin cei cu adevărat bogați în Duhul Sfânt (cum predica IPS Bartolomeu Anania). Și asta pentru că ne lăsăm smintiți de toate cele lumești, de diferitele patimi ce ne bântuie și ne câștigă sufletele (argintii, alcoolul, femeile, jocurile de noroc, sau poate doar simpla Patimă a Puterii), sau “marile minciuni nevinovate” de zi cu zi. Sau poate DOAR pentru că nu ne cercetăm cu adevărat. Și când ne vom fi asumat și ispășit toate aceste “Mari Nimicuri”, ce ne va fi pierdut cu adevărat în lupta pentru mântuire, va fi fost Trufia. Și ne vom fi trufit cu adevărat, și fără de smerenie, vom fi pierdut lupta, chiar dacă pe alocuri am ținut post, pe alocuri am participat la liturghie, pe alocuri am fost milostivi, empatici și buni cu aproapele nostru, altfel spus, pe alocuri am fost buni creștini.
Și pentru cei ce au îndoieli “Nu M-ai căuta dacă nu M-ai fi găsit!” chiar nu-i același lucru cu “Cred Doamne Ajută necredinței mele” ( poate doar din punct de vedere dogmatic). Așadar nu putem decât să ne rugăm “Întărește-ne Doamne Credința și Miluiește-ne pe noi Păcătoșii”
„Pentru tine, Dumnezeu este între oameni; pentrutine este împărțirea Duhului; pentru tine este nimicirea morții; pentru tine este nădejdea învierii; pentru tine sunt poruncile dumnezeiești care-ți desăvârșesc viața; pentru tine este calea către Dumnezeu“.Sfântul Vasile cel Mare.
Milena Man
