Ministrul Sănătăţii a declarat că a prezentat, marţi, delegaţiei FMI măsurile de reducere a cheltuielilor la medicamente dar şi măsurile de reformă realizate în mandatul de un an şi şapte luni, precizând că pentru implementarea acestora este nevoie de o suplimentare financiară de 4 miliarde de lei.

"A fost o discuţie bună (cu delegaţia FMI, n.r.), am prezentat măsurile de reformă din acest an şi şapte luni de mandat. Aceste măsuri propuse de foarte mulţi miniştri, dar care nu au fost implementate până acum. Dar pentru implementarea măsurilor de reformă este nevoie de o suplimentare financiară de patru miliarde de lei. Am declarat încă din decembrie 2010 că bugetul CNAS trebuie rectificat", a spus ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, la finalul întâlnirii cu delegaţia FMI.

Cseke Attila a mai spus că a prezentat delegaţiei FMI cele două proiecte ale Ministerului Sănătăţii supuse dezbaterii publice privind reducerea preţului de decontare a medicamentelor şi clawback.

Întrebat dacă există neînţelegeri între el şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ministrul Cseke Attila a spus că nu are nicio problemă cu "persoana Lucian Duţă".

"Nu am nicio problemă cu persoana, cu Lucian Duţă. Am o problemă de conducere a sistemului sanitar. Cred că, mai ales acum în perioadă de criză, ar fi bine să fie o singură comandă. Orice soluţie este posibilă, chiar şi trecerea Ministerului Sănătăţii în subordinea CNAS. Problema mea este una de management a sistemului", a spus ministrul Sănătăţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.