În fiecare an, magistrații reîncălzesc ciorba răspunderii profesionale a judecătorilor și procurorilor, însă, practic, nimeni nu face nimic în acest sens. Acum a venit rândul lui Horațiu Dumbravă, membru CSM, pentru a spune că este nevoie de o lege care să îi tragă la răspundere pe magistrații care greșesc. După recenta revizuire a Constituției a fost adăugat un articol care va face posibilă tragerea la răspundere a magistraților fără a mai apela la CEDO. “După despăgubirea persoanei vătămate, statul are drept de regres împotriva autorităţii vinovate de vătămarea persoanei respective”, arată noul articol introdus în legea fundamentală a României.
Încă din 2013, Horațiu Dumbravă se declara nemulțumit de faptul că răspunderea magistraților pentru sentințele greșite cu sau fără voință poate intra în vigoare cât de curând. Mai mult, în 2010 judecătorul Dumbravă, care la un moment dat făcea parte din ”tripleta de aur” care trâmbița reformarea sistemului începând cu CSM-ul, spunea că susține un proiect de răspundere a magistraților coroborat cu creșterea performanțelor sistemului judiciar. De atunci și până acum nu s-a întâmplat absolut nimic!
Săptămâna trecută, într-o emisiune la TVR, judecătorul Horațiu Dumbravă a revenit asupra acestei teme. ”Trebuie să ne gândim asupra acelor inculpați care până la urmă sunt achitați de către instanțe. Unii dintre ei au fost chiar arestați pe parcursul procesului penal. Trebuie să ne gândim la aceste situații, cine au fost responsabili de s-a ajuns în asemenea situații ca până la urmă inculpații să fie achitați. De ce? Pentru că într-adevar destinele personale sunt distruse, familiile sunt dezorganizate… Nu e usor de dus un proces de 5, 6, 7 ani în spate, e un lucru pe care îl cunoaștem cu toții. E vorba de aparența de prezumție de vinovație și aparența de prezumție de nevinovăție. Un inculpat beneficiază de prezumția de nevinovăție până la momentul în care este condamnat. Eu spun că trebuie să o facem și practic, și trebuie să eliminăm și acele situații în care iată sunt, puțini, cât or fi, sunt oameni care până la urmă sunt achitați. Trebuie să vedem de ce anume au fost achitați. S-au schimbat probele pe parcursul procesului la instanță, s-au administrat greșit probe, probele au fost nelegal făcute? Trebuie să vedem situație cu situație”, a declarat magistratul Dumbravă la televizor fără ca, practic, să spună ceva!
Angajații fără vină
Pe de altă parte, prin sertarele CSM-ului zac proiecte pentru ca legea răspunderii magistraților să fie aplicată cu succes, însă nimeni nu vrea să le aducă în discuție. Spre exemplu, unul dintre ele arată cum răspunderea magistraților ar putea funcționa prin intermediul unei asigurări de malpraxis.
”În mod normal, toți funcționarii publici, inclusiv magistrații, ar trebui să își încheie o asigurare de malpraxis și aceasta să fie o condiție sine qua non pentru angajarea în aparatul respectiv, urmând ca asiguratul să fie preocupat ulterior de relația comercială pe care o are cu asiguratorul. Practic, așa ceva se întâmplă cu toate persoanele care au permis de conducere, așa că sistemul nu ar fi zguduit de o noutate nemaiauzită! Însă în aparatele de stat nimeni nu vrea să răspundă pentru ceea ce face. Gândițivă că după câteva greșeli flagrante făcute de magistrați, asiguratorul va trebui să mărească prima de asigurare pentru a-l responsabiliza pe asigurat și s-ar putea ajunge ca unui magistrat care a gafat de prea multe ori să nu i se mai încheie asigurare și, implicit, să nu mai poată lucra în sistem. Pe lângă magistrați, sunt mii de funcționari publici care încheie greșit acte administrative, polițiști care nu știu să scrie un proces verbal și în baza acestor erori un contravenient scapă nepedepsit! Toți acești angajați nu răspund pentru erorile pe care le comit!”, arată un reprezentat al sistemului juridic.
În 2011 Dumbravă vroia “sancțiuni aspre”
În 2011, când judecătorul Horațiu Dumbravă ocupa funcția de șef al Consiliului Superior al Magistraturii, opinia lui vizavi de răspunderea magistraților era oarecum diferită. “Este necesară o sancţionare mai aspră pentru o conturare a unei răspunderi disciplinare, e nevoie de răspundere materială sau sunt cauze mult mai profunde care fac ca această răspundere a magistratului să domine discuţiile în raport cu justiţia, la nivel european ? Sigur am putea discuta diferite cauze la nivel de aparenţă. În măsura în care performanţele sistemului judiciar pe toate palierele ar creşte, eu am certa convingere că discuţiile în ce priveşte răspunderea magistraţilor vor scădea în intesitate. Ce înseamnă performanţă judiciară? Unificarea practicii unitare, unirea schemelor de personal, o conlucrare cu Executivul şi Legislativul în acele domenii în care justiţia ar putea fi ajutată. Cu Legislativul, o conlucrare în ce priveşte coerenţa legislativă, în ce priveşte explicarea necesităţilor sistemului. De ceva timp, există această conlucrare. O conclucrare cu Executivul, pe resurse umane, financiare, raţională şi fără patimă”, susținea Dumbravă.
Acum răspunde statul, apoi magistratul
În prezent, răspunderea materială a magistratilor este reglementata prin normele articolului 52 din Constituţia României unde se stipulează că „statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”. Însă, din punct de vedere legal este extrem de greu de dovedit în faţa altui judecător că unul dintre colegii lui a acţionat într-un anume proces cu rea-credinţă şi că vinovatul trebui să răspundă patrimonial. În cazul în care statul a fost condamnat să plătească despăgubiri ca urmare a producerii unei erori judiciare în procesele penale, hotărârea de condamnare va fi comunicată CSM-ului de către instanţa la care aceasta a rămas irevocabilă, în termen de 30 de zile de la motivare, în vederea stabilirii existenţei relei credinţe sau a gravei neglijenţe. În cazul în care a fost stabilită existenţa relei credinţe sau a gravei neglijenţe în cadrul acţiunii disciplinare, Ministerul Economiei va sesiza organul de urmărire penală competent şi se va constituie parte civilă în cauză, cu suma plătită pentru repararea prejudiciului.
