Secția pentru judecători din CSM a precizat astăzi „că ar putea să existe indicii cu privire la încălcarea” de către judecătorul Cristi Danileț din cadrul Tribunalului Cluj a unui articol din Codul deotologic al magistraților.

Discuția din CSM a apărut în cazul unor postări pe Facebook. Spre exemplu, într-o postare din august 2018, Danileț l-a ironizat pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, care spunea că persoanele care cred ca au fost condamnate în baza interceptarilor ilegale sau a protocoalelor cu SRI pot cere revizuirea sentinței.

„Sunt idei trasnite”, „nu pot fi inventate cazuri de revizuire noi decat pentru dosare noi” sau „orice student la Drept afla in anul intai ca motivul de nulitate trebuie sa existe in momentul efectuarii actului, nu sa apara ulterior”, au fost reactiile magistratului.

Decizia CSM

Sectia pentru judecatori din CSM, condusa de Lia Savonea, face trimitere in acest caz la articolul 9, alineatul 2, din acest Cod deontologic care stipuleaza: „Judecatorii si procurorii trebuie sa se abtina de la orice comportament, act sau manifestare de natura sa altereze increderea in impartialitatea lor.”

Decizia a fost luata cu 6 voturi pentru si 3 impotriva.

Facebook îi afectează deontologia lui Danileț

Lumea Justiției a prezentat raportul întocmit de inspectorii judiciari avand la baza doua postari pe Facebook ale lui Danilet, din 24 iulie 2018, respectiv 1 august 2018. Pentru aceste doua postari magistratul a fost initial cercetat in legatura cu savarsirea abaterii disciplinare prevazute la art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

In urma verificarilor, care au presupus si audierea lui Danilet la Tribunalul Cluj (care, intelegem din cuprinsul Raportului, a fost senzationala) s-a constatat ca nu au fost intrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, insa s-a stabilit ca exista indicii cu privire la incalcarea de catre Danilet a normelor Codului Deontologic al judecatorilor si procurorilor.

In concret, astfel cum Inspectia Judiciara a stabilit in Raport, si CSM a constatat, Danilet a incalcat Codului deontologic al magistratilor din cauza postarii de pe Facebook din 24 iulie 2018, in care judecatorul de la Tribunalul Cluj a comentat afirmatiile facute de ministrul Justitiei, in contextul procedurii de numire a sefului Directiei Nationale Anticoruptie, Tudorel Toader afirmand: „ar trebui sa nu mai avem nevinovati arestati, trimisi in judecata, eventual urmariti penal si de asemenea sa nu mai avem vinovati care sa fie neurmariti penal”. Fata de declaratiile ministrului Justitiei, in postarea sa, Danilet a sustinut ca „pentru asemenea afirmatii, un student in anul 3 la Drept ar pica imediat examenul de procedura penala”.

De departe cea mai grava postare a lui Danilet este cea din 1 august 2018. In cuprinsul acestei postari, Danilet a calificat drept idei „traznite” niste afirmatiile facute de Tudorel Toader, privitoare la o ordonanta de urgenta pe care ar intentiona sa o propuna, vizand revizuirea hotararilor judecatoresti penale care s-ar intemeia pe protocoale si interceptari nelegale.

Practic, constatam din postarile lui Danilet ca posibilitatea oferita de Toader de a da cetateanilor condamnati in dosare constituite in baza protocoalelor sau pe probe ilegale dreptul de a ataca in instante solutiile nelegale, este vazuta de marele aparator al drepturilor fundamentale o ideea „traznita”. Dar ce o fi normal pentru Danilet? Sa ramana persoanele condamnate ilegal cu pedepsele primite, doar ca sa nu se mai agite apele pe subiectul protocoalelor si a probelor obtinute nelegal?

Danilet iubeste baia de multime

O imagine extrem de clara despre Cristi Vasilica Danilet ofera chiar colegii sai, in frunte cu presedinta Tribunalului Cluj, judecatoarea Sorina Selesiu. Audiata in calitate de martor in cursul cercetarii disciplinare, Selesiu a sustinut despre Danilet ca „are expuneri publice de cand il cunoaste, ca iubeste baia de multime, fiind interactiv in cadrul programelor ce se desfasoara in scoli, in legatura cu educatia juridica a elevilor”.

O alta judecatoare care a vorbit despre Danilet a fost Alina Topan, sefa Sectiei penale a Tribunalului Cluj, care a sustinut ca nici ea si nici colegii judecatori nu au o opinie negativa fata de expunerea mediatica a lui Danilet.

Danilet, the show-man

Pe de alta parte, trebuie precizat ca in cadrul verificarilor, inspectorii judiciari s-au deplasat la Cluj Napoca pentru a-l audia si pe judecatorul Cristi Vasilica Danilet. Anterior vizitei inspectorilor judiciari la Cluj, Danilet a transmis un punct de vedere in care a sustinut ca reactiile sale publice „au reprezentat o constanta pe parcursul activitatii sale, aratand ca a folosit orice prilej pentru a explica publicului care sunt atributiile justitiei, rolul magistratilor si cat de importanta este independenta justitiei”.

Referindu-se la afirmatiile ministrului justitiei din datele de 23.07.2018 si de 1.08.2018, judecatorul Danilet „a considerat ca publicul avea nevoie de explicatiile pe care le-a oferit exclusiv pe contul sau de facebook si nu in presa, explicatii care au fost apreciate pozitiv, primind chiar felicitari”.

Si din cate observam, nu doar cu felicitarile va ramane, ci si cu constararea de catre CSM a indiciilor de incalcare a Codului deontologic al judecatorilor si procurorilor, Sectia pentru judecatori a CSM insusindu-si Raportul Inspectiei Judiciare care a constata ca desi se bucura de libertatea de exprimare, Danilet trebuie „sa tina cont de modul in care comentariile sale publice pot fi privite ca reflectand puncte de vedere ale sistemului judiciar”.

Iata cum se scuza Danilet in fata inspectorilor judiciari, conform Raportului Inspectiei Judiciare:

„Asa fiind, sustinerea domnului judecator ca postura sa il obliga mai mult a avea o reactie atunci cand activitatea sa este vizata si cand CSM-ul tace si nu are nicio reactie cu privire la declaratiile ministrului justitiei, trebuie aratat ca, fara a i se impune sa renunte la dreptul la libertatea de expresie, este de netagaduit ca circumstantele speciale in care comentariile sale au fost facute, ca si lipsa de retinere si prudenta ca raspuns la cele afirmate de politician, au fost de natura a depasi limitele obligatiei de rezerva impuse magistratilor.

Astfel, reactiile pe care considera ca trebuie sa le aiba in postura sa de judecator, relativ la diferite modificari ce privesc reglementari in domeniul justitiei, trebuie sa fie unele constructive, aplicate si nu ofensatoare, de natura a crea prejudicii de imagine altcuiva, in speta ministrului justitiei.

In acest context, apreciem ca acele critici vizand proiecte legislative sau problemele de politica penala exced circumstantelor limitate in care un judecator poate aprecia asupra unor chestiuni cu care este in dezacord.

Totodata, declaratiile la adresa ministrului justitiei au dat nastere si la suspiciuni cu privire la modul in care magistratul prezideaza in cadrul instantei sau decide asupra problemelor despre care si-a exprimat public opinia, atata timp cat, intr-o cauza, avocatii au formulat cerere de recuzare , legata de protocoale, tocmai ca urmare a reactiei sale in spatiul public, chiar daca afirmatiile facute nu au fost in legatura cu dosarul pe care il instrumenta.

Chestiunea asupra careia s-au purtat discutii in spatiul public vizeaza activitatea instantelor, aspect care potrivit relatarilor domnului judecator nu l-au putut lasa indiferent, determinandu-i interventia pe facebook, in cele doua situatii prezentate. Chiar si in aceasta situatie se impunea ca problematica sa fie abordata cu retinerea impusa de obligatia de rezerva la care ne-am referit in precedent.

In ceea ce priveste libertatea de exprimare, este adevarat ca magistratul se bucura de acelasi drepturi ca si ceilalti cetateni, insa el trebuie sa tina cont de modul in care comentariile sale publice pot fi privite ca reflectand puncte de vedere ale sistemului judiciar. Prin urmare, aflandu-se permanent in atentia publica, datorita importantei activitatii sale, judecatorul trebuie sa accepte in mod liber si de bunavoie anumite restrictii in ceea ce il priveste si care cetateanului obisnuit nu ii sunt aplicabile.”

Ars la deontologic pentru ca vorbeste gura fara el

Extrem de bine motivata este actiunea Inspectiei Judiciare in ce priveste incalcarea Codului deontologic al magistratilor de catre Danilet. Conform Raportul pe care Lumea Justitiei il publica la finalul articolului, judecatorul Danilet a facut afirmatii care au fost de natura a depasi limitele obligatiei de rezerva impuse magistratilor.

Chiar si in situatia in care aceste pareri continua sa fie emise, Inspectia Judiciara precizeaza ca acestea trebuie sa fie constructive si nu „ofensatoare, de natura a crea prejudicii de imagine altcuiva, in speta ministrului justitiei”.

Din acest motiv, inspectorii judiciari au apreciat in Raportul privind posibila incalcare a Codului deontologic de catre Danilet ca afirmatiile si criticile lui Danilet privitoare la proiectele legislative sau la problemele de politica penala „exced circumstantelor limitate in care un judecator poate aprecia asupra unor chestiuni cu care este in dezacord”.

Iata concluziile Inspectiei Judiciare:

Argumentarea solutiei si a dispozitiilor legale aplicabile:

„Art. 97 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, prevede ca orice persoana poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducatorii instantelor ori ai parchetelor, in legatura cu activitatea sau conduita necorespunzatoare a judecatorilor sau procurorilor, incalcarea obligatiilor profesionale in raporturile cu justitiabilii ori savarsirea de catre acestia a unor abateri disciplinare. (…)

Situatia de fapt rezultata din probele administate in cursul verificarilor, nu a conturat elementele abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, sens in care, prin rezolutia intocmita la data de 12.12.2018, s-a constatat ca nu sunt intrunite cumulativ conditiile necesare pentru a se constata existenta acestei abateri.

Pe de alta parte insa, nu trebuie omis ca judecatorii sunt cei care au rolul de a stabili standarde in societate, actiunile si comportamentul acestora, atat in interiorul, cat si in afara instantei, in cadrul careia isi desfasoara activitatea, trebuind sa inspire respect si incredere publicului. (…)

Articolul 9 alin. 3 din din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, statueaza ca judecatorii sunt obligati ca in exercitarea atributiilor sa se abtina de la manifestarea sau exprimarea defaimatoare, in orice mod, la adresa celorlalate puteri ale statului – legislativa si executiva.

In punctul de vedere exprimat, domnul judecator Cristi Danilet a sustinut ca reactiile sale publice au reprezentat o constanta pe parcursul activitatii sale, aratand ca a folosit orice prilej pentru a explica publicului care sunt atributiile justitiei, rolul magistratilor si cat de importanta este independenta justitiei.

Relativ la afirmatiile ministrului justitiei din datele de 23.07.2018 si de 1.08.2018, a considerat ca publicul avea nevoie de explicatiile pe care le-a oferit exclusiv pe contul sau de facebook si nu in presa, explicatii care au fost apreciate pozitiv, primind chiar felicitari.

Asa fiind, sustinerea domnului judecator ca postura sa il obliga mai mult a avea o reactie atunci cand activitatea sa este vizata si cand CSM-ul tace si nu are nicio reactie cu privire la declaratiile ministrului justitiei, trebuie aratat ca, fara a i se impune sa renunte la dreptul la libertatea de expresie, este de netagaduit ca circumstantele speciale in care comentariile sale au fost facute, ca si lipsa de retinere si prudenta ca raspuns la cele afirmate de politician, au fost de natura a depasi limitele obligatiei de rezerva impuse magistratilor.

Astfel, reactiile pe care considera ca trebuie sa le aiba in postura sa de judecator, relativ la diferite modificari ce privesc reglementari in domeniul justitiei, trebuie sa fie unele constructive, aplicate si nu ofensatoare, de natura a crea prejudicii de imagine altcuiva, in speta ministrului justitiei.

In acest context, apreciem ca acele critici vizand proiecte legislative sau problemele de politica penala exced circumstantelor limitate in care un judecator poate aprecia asupra unor chestiuni cu care este in dezacord.

Totodata, declaratiile la adresa ministrului justitiei au dat nastere si la suspiciuni cu privire la modul in care magistratul prezideaza in cadrul instantei sau decide asupra problemelor despre care si-a exprimat public opinia, atata timp cat, intr-o cauza, avocatii au formulat cerere de recuzare , legata de protocoale, tocmai ca urmare a reactiei sale in spatiul public, chiar daca afirmatiile facute nu au fost in legatura cu dosarul pe care il instrumenta.

Chestiunea asupra careia s-au purtat discutii in spatiul public vizeaza activitatea instantelor, aspect care potrivit relatarilor domnului judecator nu l-au putut lasa indiferent, determinandu-i interventia pe facebook, in cele doua situatii prezentate. Chiar si in aceasta situatie se impunea ca problematica sa fie abordata cu retinerea impusa de obligatia de rezerva la care ne-am referit in precedent.

In ceea ce priveste libertatea de exprimare, este adevarat ca magistratul se bucura de acelasi drepturi ca si ceilalti cetateni, insa el trebuie sa tina cont de modul in care comentariile sale publice pot fi privire ca reflectand puncte de vedere ale sistemului judiciar. Prin urmare, aflandu-se permanent in atentia publica, datorita importantei activitatii sale, judecatorul trebuie sa accepte in mod liber si de bunvoie anumite restrictii in ceea ce il priveste si care cetateanului obisnuit nu ii sunt aplicabile.

Drept urmare, pentru considerentele expuse anterior, apreciind ca exista indicii privind incalcarea de catre domnul judecator Cristi Danilet a normelor de conduita prevazute de art. 17 din Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor si prin raportare la prevederile art. 51 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrarilor de inspectie de catre Inspectia judiciara potrivit caruia, in situatia in care, in cursul cercetarii disciplinare se constata o astfel de situatie, inspectorul judiciar sau echipa de inspectori judiciari intocmesc, in mod disctinct, un raport prin care se sesizeaza sectia corespunzatoare a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la aspectele constatate”.

Danilet cercetat disciplinar pentru incalcarea art. 99 lit. a) din Legea 303/2004

Deloc de neglijat din Raportul Inspectiei Judiciare pe cazul lui Danilet sunt verificarile efectuate de inspectori in ce priveste posibila incalcare de catre judecatorul de la Tribunalul Cluj a art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004. Sustinem aceasta intrucat in cadrul verificarilor Cristi Vasilica Danilet a exprimat de asemenea pozitii dintre cele mai interesante.

Iata ce a retinut Inspectia Judiciara in cazul cercetarii lui Danilet pentru posibila incalcare a art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004:

„In urma analizarii probelor administrate in cursul verificarilor prealabile si a situatiei de fapt rezultate, s-a apreciat ca exista indicii cu privire la savarsirea de catre domnul judecator Cristi Danilet a abaterii disciplinare prevazuta de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, astfel ca, prin Rezolutia din data de 25.10.2018 s-a dispus inceperea cercetarii disciplinare fat de acesta.

Cercetarea disciplinara s-a desfasurat in data de 27.11.2018 la sediul Tribunalului Cluj. (…)

In punctul de vedere exprimat la solicitarea inspectorului judiciar, domnul judecator a sustinut ca a fost uimit de afirmatia ministrului justitiei, aratand ca i-a aparut evident ca ceea ce a dorit sa acrediteze acesta fara a fi prima oara cand o face ‘este ideea cum ca sunt oameni nevinovati care sunt urmariti, arestati si judecati de catre magistrati. Acest tip de discurs este surprinzator din partea unui ministru al justitie, mai ales ca este contrar nu doar legii, ci si constatarilor din decizia ICCJ nr. 15/2017, pronuntata in solutionarea unui recurs in interesul legii, potrivit careia solutia de achitare nu inseamna automat nelegalitatea arestarii preventive’. (…)

In punctul de vedere exprimat si cu privire la aceasta situatie domnul judecator a sustinut ca pentru el ‘a fost evident ca ceea ce a dorit sa acrediteze ministrul justitiei prin afirmatia sa – si nu e prima oara cand o face – este ideea cum ca sunt oameni nevinovati care sunt condamnati de catre magistrati’. (…)

In opinia magistratului, ‘practic e vorba de o calomniere in corpore a justitiei penale, ceea ce este inacceptabil’, sustinand in continuare ca judecatorii nu au dat solutii pe baza de protocoale, ci numai pe baza legii si a probelor de la dosar, iar acele protocoale de care se vorbeste in presa, ce sunt institutionalizate, nu au fost declarate nelegale (…).

Relativ la afirmatii facute pe facebook, le-a apreciat ca similiare cu altele facute in anii anteriori, reactiile sale publice reprezentand o constanta si aratand ca foloseste orice prilej pentru a explica publicului care sunt atributiile justitiei, rolul magistratilor si cat de importanta este independenta justitiei, in opinia sa, cel care a decredibilizat justitia fiind ministrul justitiei.

A mai aratat ca publicul avea nevoie de explicatii pe care le-a oferit exclusiv pe contul sau de facebook si nu in presa, explicatii care au fost apreciate pozitiv, primind chiar felicitari.

In acest context, considera ca postura de judecator il obliga mai mult de a avea o reactie atunci cand activitatea sa este vizata si cand CSM-ul tace si nu are nicio reactie cu privire la declaratiile ministrului justitiei, obligatia de rezerva neavand aplicabilitate in aceasta situatie. (…)

Prin rezolutia din data de 13.12.2018, data in lucrarea cu nr. 5433/IJ/2489/DIP/2018, s-au respins sesizarile din oficiu, nefiind intrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, si constatandu-se ca exista indicii cu privire la incalcarea de catre magistratul cercetat a normelor Codului Deontologic al judecatorilor si procurorilor, in temeiul art. 37 alin. 1 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrarilor de inspectie de catre Inspectia Judiciara, s-a dispus intocmirea in mod distinct a prezentului raportul, in vederea sesizarii Sectiei pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii”.

Citește mai multe pe luju.ro


7 COMENTARII

  1. CORB LA CORB NU SCOATE OCHII, coerciția e TEATRU. Încălcarea L 62 / 10 mai 2011 art. 202, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an. (art. 218 cu 4). Art. 202. Nu pot declara grevă: procurorii, judecătorii, personalul militar și personalul cu statut special din cadrul Ministerului Apărării Naționale, al Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Justiției și din instituțiile și structurile din subordinea sau coordonarea acestora, inclusiv al Administrației Naționale a Penitenciarelor, al Serviciului Român de Informații, al Serviciului de Informații Externe, al Serviciului de Telecomunicații Speciale, … Sancțiune cu suspendare a sanctiunii.

  2. Corb la corb nu scoate ochii ? Coerciția e TEATRU ? Încălcarea L 62 / 10 mai 2011 art. 202, constituie INFRACTIUNE și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an. (art. 218 cu 4). Art. 202. Nu pot declara grevă: procurorii, judecătorii, personalul militar și personalul cu statut special din cadrul Ministerului Apărării Naționale, al Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Justiției și din instituțiile și structurile din subordinea sau coordonarea acestora, inclusiv al Administrației Naționale a Penitenciarelor, al Serviciului Român de Informații, al Serviciului de Informații Externe, al Serviciului de Telecomunicații Speciale, … Sancțiune cu suspendare a sanctiunii ? Dribbling-ul la LEGE, duce la off-side. Dar e FAULT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.