Manelistul Culiță Sterp a fost reținut pentru 24 de ore, după accidentul rutier produs în centrul Clujului, în urma căruia o persoană a fost rănită.
„Polițiștii Biroului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de ore a conducătorului auto în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara, implicat în cursul nopții în accidentul rutier produs în centrul municipiului Cluj-Napoca.
Cercetările sunt continuare în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
De asemenea, menționăm faptul că, în urma rezultatelor probelor biologice, fapta de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului a fost înregistrată drept contravenție (sancționată cu amenda și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile, dacă alcoolemia, exprimată în grame de alcool per litru de sânge, este până la 0,80 g/l alcool pur în sânge)”, se arată în comunicatul emis de poliţie.
Culiță Sterp a fugit de polițiștii clujeni, înainte de producerea accidentului din Piața Avram Iancu. Acesta a fost surprins de aparatul radar utilizat de un echipaj rutier, care se afla pe strada Calea Florești, a dar a refuzat să oprească.
„Anterior producerii accidentului de circulație, conducătorul autoturismului, în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara, ar fi fost surprins de aparatul radar utilizat de un echipaj rutier, care se afla pe strada Calea Florești.
Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, conducătorul autoturismului continuându-și însă deplasarea.
Având în vedere procedurile, precum și măsurile de siguranță referitoare la oprirea autovehiculelor, în astfel de cazuri, în baza înregistrării vitezei cu care rulează autovehiculele, sunt dispuse măsurile legale în consecință”, precizează IPJ Cluj.