Cum l-au divorţat părinţii pe Matia Corvin: despre pubertatea şi adolescenţa unui viitor rege

Matia Corvin a avut noroc în multe, dar nu în căsnicie. Katerina Podiebrad, a murit la naşterea unui băiat cu puţin timp înaintea încoronării lui Matia cu Sfânta Coroană a Ungariei la 1464 (la 1458, Katerina îi fusese impusă lui Matia ca soţie de tatăl ei, Georg, drept preţ al eliberării tânărului din carceră). Beatrice de Aragon l-a dorit mort pe Matia (destui au zis că l-a şi otrăvit la 1490). Regina o vroia şi pe vechea amantă a regelui (Barbara Edelpöck) arsă pe rug, ca o vrăjitoare (căsătorită cu Matia de la 1476, Beatrice, fiica regelui Neapolelui, nu avea copii, iar singurul băiat, şi urmaş al lui Matia, era Ioan, fiul Barbarei). Numai primul mariaj al lui Matia, cu Elisabeta de Cilly, părea să fi fost fericit (chiar după standarde medievale), deşi fata fusese copilul duşmanului de moarte al lui Iancu de Hunedoara, contele Ulrich al II-lea de Cilly (Celje). Aceasta era sigur impresia generală până relativ de curând.

Cumnatul vrea nevasta, iar părinţii lor şi aceasta sunt de acord

În urmă cu peste zece ani, în registrul de căsătorii şi diverse al Papalităţii (registra Matrimonialium et Diversorum), a fost găsită solicitarea înaintată în mai 1455 papei Calixt al III-lea de Ladislau, fratele mai mare al lui Matia, şi de Elisabeta. Împreună, Ladislau şi Elisabeta solicitau desfacerea papală a căsătoriei dintre Matia (care avea 13 ani la acea dată) şi Elisabeta (în vărstă de 14 ani atunci), deoarece căsătoria nu fusese consumată. După ce Calixt al III-lea le aproba cererea, Ladislau şi Elisabeta, susţinuţi de părinţii lor, cei doi rivali, Iancu şi Ulrich, urmau să se căsătorească şi aibe, desigur, copii. Nu este de mirare de ce „lumea” a fugit de această bucăţică de informaţie.

Căsătoria lui Matia cu Elisabeta era oricum un „cancan”. În toamna lui 1448, la Kosovopolje, Iancu de Hunedoara pierduse încă o dată în faţa lui Murad al II-lea. În retragere, Iancu a fost prins de duşmanul său, Gheorghe Branković, bunicul matern al Elisabetei (pe acesta, Iancu îl înşelase – prin jurământ fals – la 1444). Ca să scape, Iancu i-a promis despotului sârb şi că fiul său cel mare, Ladislau, se va căsători cu Elisabeta. Ea era unicul copil al lui Ulrich de Cilly (acel slovenu care era cel mai mare adeversar ungar al românului Iancu) şi a Caterinei, fata lui Gheorghe şi a Irinei Cantacuzino. În plus, Matia a fost trimis drept ostatec (ulterior, s-a spus că Iancu a avut mare grijă de Matia, cel care ar fi obişnuit să-i citească nobilului semi-analfabet).

La 1451, după dispute şi amânări (în realitate, Iancu promisese că-l va căsători pe Ladislau cu Elisabeta încă din iunie 1448, de dinainte bătăliei de la Kosovopolje şi a capturării lui Iancu), s-a ajuns la un compromis: Elisabeta (născută în decembrie 1441) avea să fie soţia lui Matia (venit pe lume pe 23 februarie 1443) în decembrie 1453, când fata împlinea 12 ani. Elisabetei îi era permis să-şi păstresc ritul grec (adică credinţa ortodoxă). Nunta a avut loc la începutul lui 1454, după cum susţineau Ladislau şi Elisabeta în suplica adresată papei în mai 1455. Tot conform lor, căsătoria nu fusese desăvârşită (Matia era totuşi mai mic cu mai bine de un an decât Elisabeta, care nici nu avea 14 ani). Papa trebuia să o anuleze, pentru ca fratele Ladislau să se poată căsători cu Elisabeta. La 1455, conform cutumei istoriografice, Ladislau avea 24 de ani. În realitate, avea cu zece ani mai puţin, fiind născut în anul 1441.

Un divorţ, o căsătorie şi un craniu

La sfârşitul primăverii lui 1455, nimeni, nici familia sa şi nici cea a Elisabetei, nu pare să-l fi sprijinit pe Matia. Totuşi, puberul a avut câştig de cauză. Şansa său s-a numit papa Calixt al III-lea. Ambiţioasele familii s-au resemnat. Calixt al III-lea, cel datorită căruia clopotele aveau să fie trase la prânz în amintirea victoriei lui Iancu de la Belgrad (iulie 1456), i-a vegheat lui Matia şi primele luni al neaşteptatei sale domnii (ianuarie/februarie-august 1458). 

La acea vreme, Elisabeta nu mai trăia. Murise în decembrie 1455, practic de ziua ei. Se (re)căsătorise cu Matia în luna august a acelui an de cumpănă. Ioan de Capestrano, viitorul partener al lui Iancu de la „miracolul de la Belgrad”, a căutat până la sfârşit să o convertească la catolicism, deşi ritul grec era acceptat sub autoritatea papei prin Unirea de la Florenţa din 1439.

„Divorţul” de la 1455 a lăsat urme, nu doar asupra lui Matia, ci şi asupra lui Ladislau, rămas fără vreo soţie. Pe 11 august 1456, la puţină vreme, după retragerea lui Mehmed al II-lea de la Belgrad, Iancu a murit. Au început „reglările de conturi”. Poziţia lui Iancu era şubredă de dinainte de bătălia de la Belgrad. Ladislau al V-lea Postumul, rege nu doar la Ungariei, ci şi al Boemiei, şi unchiul acestuia, însuşi Ulrich de Cilly, l-au somat pe Ladislau de Hunedoara să le predea oraşul. Ladislau i-a invitat să preia Belgradul în persoană. Trufaşi, regele Ladislau al V-lea şi Ulrich au intrat în fortăreaţă.

Poarta s-a închis în urma lor. Regele a fost reţinut, iar Ulrich decapitat (9 noiembrie 1456). Craniul său arată că a fost vorba de orice, numai nu de o execuţie curată. Dar, dacă Ladislau de Hunedoara nu ar fi acţionat primul, fostul său „socru”, Ulrich l-ar fi acuzat de trădarea regelui şi l-ar fi dat pe mâna călăului. Ladislau al V-lea a scăpat cu viaţa numai după ce a jurat că nu-l va pedepsi vreodată pe Ladislau de Hunedoara pentru fapta sa. Regele a fugit cât de repede a putut, lăsând în urmă sânge, haos, robi şi luntri („un decor” pentru Kusturica), după cum i-a scris Niccolò Lisci, secretarul regelui episcopului Sienei, Enea Silvio Piccolomini, viitorul papă Pius al II-lea.

Decapitarea din trei încercări

Iancu le-ar fi spus lui Ladislau şi Matia ca niciodată să nu meargă împreună în faţa lui Ladislau al V-lea. Nu l-au ascultat (aşa zicea „omul lui Matia”, Antonio Bonfini). Prea sigur pe el, Ladislau a răspuns invitaţiei regelui şi a venit la Buda împreună cu fratele său. Au fost arestaţi. Vechii aliaţi şi vechii duşmani ai lui Iancu se uniseră împotriva lor. Dar numai Ladislau a fost executat. Fie deoarece era socotit prea tânăr (deşi avea 14 ani), fie din cauză că însuşi Ladislau al V-lea s-a temut că două execuţii ar fi fost prea mult, Matia a fost graţiat. Regele, având puţin peste 17 ani, l-a luat cu el pe Matia, la Viena, oraşul său, şi apoi la Praga, capitala celuilalt regat al tânărului.

Ladislau a fost decapitat pe 16 martie 1457. A fost nevoie de trei lovituri. Susţinătorii Hunedoreştilor au afirmat că gâdele fusese mituit de Elisabeta Szilágyi, văduva lui Iancu şi mama lui Ladislau şi a lui Matia, ca să rateze şi, astfel, prin invocarea milei divine, să se obţină graţierea condamnatului. Privind craniul lui Ulrich, baza lui Ladislau al V-lea, este mult mai probabil că regele i-a platit lui Ladislau de Hunedoara fapta din noiembrie 1456.

Ladislau ar fi trebuit să-l elimine şi pe Ladislau la Belgrad. Cealaltă Elisabeta (Sălăjeanca) pare să fi fost însă mai eficientă. Pe 23 noiembrie 1457, Ladislau al V-lea, care se pregătea de propia sa nuntă, cu Magdalena, fiica lui Carol al VII-lea, regele Franţei, a murit în condiţii foarte stranii la Praga.

Ca urmare, Matia s-a rostologit din închisoare pe tron, în cuvintele lui Enea Silvio Piccolomini. Înainte ca acesta să devină papa Pius al II-lea în vara lui 1458, pe 24 ianuarie, mama lui Matia, Elisabeta, şi fratele ei, Mihail Szilágyi, izbutiseră să obţină alegerea captivului de la Praga drept rege al Ungariei. Cele 15 000 de voturi în zale ale ambiţiosului Mihail fuseseră hotărâtoare. 

Povestea acestor neamuri din Ardeal însă era totuşi departe de sfârşit. Poate, toate acestea nu ar fi avut loc dacă papa Calixt al III-lea ar fi permis ca Ladislau de Hunedoara să o ia de soţie pe Elisabeta de Cilly. În loc unei uniuni „dinastice” fără pereche ungară, s-a ridicat – peste cranii – Matia.

La mala education a unui rege

După moartea lui Ladislau Postumul (tatăl său, Albert de Habsburg murise înaintea naşterii viitorului rege), la conducerea Boemiei, la Praga, a rămas „mâna sa dreaptă”, ereticul Georg Podiebrad. A fost de acord să-l elibereze pe Matia contra cost: financiar şi matrimonial, fiica sa, Katarina, trebuia să se căsătorească cu Matia. Astfel, Georg, care avea să devină în curând, pe 2 martie 1458, rege al Boemiei, i-a îngăduit lui Matia să revină în Ungaria, 

Imediat ce a ajuns la Buda, Matia l-a rugat pe unchiul şi şi acum regentul său să meargă la Belgrad. Acolo fuseseră îngropaţi şi Iancu şi Ladislau de Hunedoara. Ei trebuiau aduşi la Alba Iulia şi înmormântaţi în catedrala episcopală (cu toate că Iancu murise – oficial – de ciumă). Mihail a respectat pioasa rugăminte. În lipsa sa, Matia l-a destituit din demnitatea de regent.

După ciocniri şi împăcări, pe când Matia nu avea încă 17 ani, regele l-a făcut pierdut pe Mihail în mâinile lui Mehmed al II-lea. Acesta l-a decapitat (1460). Sultanul, după care Iancu murise în urma unei săgeţi otomane care-l lovise în spate, nu-l putea ierta pe Mihail pentru înfrângerea de la Belgrad. Acolo, atletul Iancu păruse depăşit de situaţie, dar nu şi cumnatul acestuia.

În familia Kennedy a Ungariei medievale (şi nu numai) nu exista prea multă dragoste (atât după „criterii” moderne, cât şi după cele medievale). A fost poate unul dintre marile motive pentru care mama lui Matia, Elisabeta († c. 1483; data morţii ei nu a fost consemnată), şi-a lăsat întreaga avere lui Ioan, unicul băiat, nelegitim pe deasupra, al singurului ei fiu rămas în viaţă. 

În vârstă de 17 ani, împliniţi pe 2 aprilie 1490, cu doar patru zile înainte morţii tatălui său, Ioan era însă departe de a fi tatăl său la aceeaşi vârstă (cu excepţia lui Matia, Hunedoreştii nu par să fi fost „mari minţi”). Nu a devenit rege al Ungariei şi nici măcar al Bosniei şi al Croaţiei. Când „s-a deşteptat”, peste şase ani, era de fapt prea târziu. În termen de nici un an de la moartea ultimului său sprijin din regiune, Ştefan al III-lea cel Mare, Ioan şi băieţii săi, Cristofor şi Matia, au dispărut rând pe rând (octombrie 1504-martie 1505).

Alexandru Simon